Salt la conţinut

Curtea Districtuală Bratislava I este una dintre instanțele care i-au reabilitat pe Martorii lui Iehova condamnați în trecut pentru refuzul, în baza conștiinței, de a efectua serviciul militar.

27 SEPTEMBRIE 2018
ȘTIRI DE PE GLOB

Instanțe din Cehia și din Slovacia îi reabilitează pe colaboratorii noștri în credință

Obiectorii de conștiință sunt scoși din evidența cazierului judiciar după zeci de ani

Instanțe din Cehia și din Slovacia îi reabilitează pe colaboratorii noștri în credință

În ultimii ani, instanțe din Cehia și din Slovacia i-au reabilitat pe frații care fuseseră urmăriți penal pentru refuzul, în baza conștiinței, de a efectua serviciul militar sau pentru participarea la lucrarea de predicare, fapte care nu mai sunt considerate infracțiuni în prezent. Unul dintre cei reabilitați a fost condamnat în 1925. (Află mai multe despre cazul lui Martin Boor, care a fost reabilitat după 90 de ani de la condamnare.) Deciziile instanțelor sprijină dreptul fundamental al fraților noștri de a-și manifesta convingerile religioase.

Începând din mai 2017, Curtea Supremă a Republicii Cehe a anulat sentințele date în cazul a 45 de Martori care refuzaseră să efectueze serviciul militar în timpul regimului comunist. În octombrie 2017, Curtea Supremă l-a reabilitat și pe fratele Martin Magenheim, care a fost condamnat în 1978 pentru că participa la lucrarea de predicare.

În Slovacia, patru dintre frații noștri condamnați pentru obiecția de conștiință – considerată pe atunci infracțiune –, au fost reabilitați de Curtea Districtuală Bratislava I, iar altul de Curtea Regională din Trenčín. Curtea Districtuală din Rimavská Sobota a reabilitat-o pe Eva Borošová, care a fost condamnată în 1974 pentru că participa la lucrarea de predicare. La 9 ianuarie 2018, Curtea Districtuală din Michalovce a anulat sentința dată în 1993 în cazul lui Miloš Išky Janík, condamnat în mai multe rânduri pentru refuzul său de a efectua un serviciu civil prin care și-ar fi încălcat conștiința.

André Carbonneau, un avocat al Martorilor lui Iehova, explică: „Reabilitându-i pe Martorii care, în urmă cu zeci de ani, au fost condamnați pentru obiecția de conștiință privind serviciul militar sau pentru participarea la lucrarea de predicare, aceste instanțe susțin un principiu etern valabil ce stă la baza drepturilor fundamentale ale omului: respectul pentru libertatea de conștiință și de închinare. Eforturile acestor instanțe de a corecta greșelile făcute în cazul obiectorilor de conștiință într-o vreme când drepturile omului nu erau recunoscute la nivel internațional constituie un model pentru comunitatea internațională. În plus, instanțele au contribuit la restabilirea reputației colaboratorilor noștri de credință nevinovați. Suntem foarte recunoscători pentru aceasta, întrucât Biblia arată că un nume bun este de mare valoare”. (Eclesiastul 7:1)