Salt la conţinut

Frații Choi Young-won, Baek Jong-hyun și Kang Ra-yoon (de la stânga la dreapta) le fac cu mâna familiilor lor înainte să plece pentru a-și începe serviciul alternativ civil

23 NOIEMBRIE 2020
COREEA DE SUD

Un eveniment marcant în Coreea de Sud: este demarat serviciul alternativ civil

Un eveniment marcant în Coreea de Sud: este demarat serviciul alternativ civil

Pentru prima dată în istorie, guvernul sud-coreean a implementat serviciul alternativ civil pentru obiectorii de conștiință. La 26 octombrie 2020, 63 de Martori au optat pentru acest serviciu și au început să lucreze la unul dintre cele două penitenciare incluse în program. Serviciul lor va dura trei ani și va presupune, printre altele, servirea mesei, aprovizionarea, participarea la programe educaționale, efectuarea unor servicii de igienă, îngrijirea sănătății deținuților și întreținerea clădirilor. Potrivit reglementărilor actuale, ei nu au voie să părăsească penitenciarul timp de două luni. După aceste două luni, ei vor putea ieși din penitenciar după terminarea programului de lucru pentru a participa la activități teocratice, însă trebuie să se întoarcă până la ora 9 seara.

Fratele Kim Hyun-soo, unul dintre cei 63 de Martori, afirmă: „Deși programul de serviciu alternativ nu întrunește toate normele internaționale, l-am acceptat deoarece este de natură civilă și nu se află sub supraveghere militară”.

Suntem convinși că frații noștri tineri și fideli din Coreea de Sud vor continua să-i aducă glorie lui Iehova prin ‘faptele lor bune’. (Matei 5:16)

 

Fratele Park Jae-hyuk își ia la revedere de la membrii familiei înainte de a pleca pentru a-și începe serviciul alternativ.

Fratele Lee Sang-joon se pregătește să-și ia rămas-bun de la familie (stânga). Părinții fratelui Kim Yeong-hoon îl îmbrățișează (dreapta).

Fratele Jeong Yeo-gyeom înainte de a pleca pentru a-și începe serviciul alternativ.