Iertarea este actul prin care trecem cu vederea greșeala cuiva. În Biblie, cuvântul grecesc tradus prin „iertare” înseamnă literalmente „a renunța”, ca atunci când o persoană nu mai cere restituirea unei datorii. Isus s-a folosit de această comparație când i-a învățat pe discipoli să se roage: „Iartă-ne păcatele, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11:4, nota de subsol). De asemenea, în parabola despre sclavul neîndurător, Isus a echivalat iertarea cu anularea unei datorii (Matei 18:23-35).

 Îi iertăm pe alții când nu mai avem resentimente și renunțăm la orice pretenție de a primi o compensație pentru durerea pricinuită sau pierderea suferită. Biblia ne învață că iubirea altruistă constituie baza pentru adevărata iertare, întrucât iubirea „nu ține cont de răul suferit” (1 Corinteni 13:4, 5).

Ce nu presupune iertarea

•   A tolera răul făcut. Biblia îi condamnă pe cei care susțin că acțiunile rele sunt inofensive sau acceptabile (Isaia 5:20).

•   A ne purta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dumnezeu i-a iertat regelui David păcate grave, dar nu l-a scutit de consecințele acțiunilor lui. Dumnezeu chiar a prevăzut ca păcatele lui David să fie consemnate în Biblie, astfel încât acestea să fie cunoscute și azi (2 Samuel 12:9-13).

•   A le permite altora să profite de noi. Să presupunem că i-ai împrumutat cuiva bani, însă i-a irosit și nu ți-i mai poate da înapoi așa cum a promis. Îi pare foarte rău și îți cere scuze. Ai putea alege să-l ierți, mai exact să nu nutrești resentimente, să nu aduci mereu în discuție problema, ba chiar să-i anulezi datoria. Totuși, ai putea alege și să nu-i mai împrumuți niciodată bani (Psalmul 37:21; Proverbele 14:15; 22:3; Galateni 6:7).

•   A ierta fără a avea motiv întemeiat. Dumnezeu nu-i iartă pe cei care se fac vinovați de păcate comise cu rea intenție, care refuză să-și recunoască greșelile, să-și schimbe modul de acțiune și să le ceară scuze celor pe care i-au făcut să sufere (Proverbele 28:13; Faptele 26:20; Evrei 10:26). Astfel de persoane care nu se căiesc devin dușmani ai lui Dumnezeu, iar el nu ne cere să-i iertăm pe cei pe care el nu îi iartă (Psalmul 139:21, 22).

   Dar cum trebuie procedat când suntem victimele unui tratament crud, iar persoana respectivă refuză să-și ceară scuze sau chiar să recunoască ce a făcut? Biblia ne sfătuiește: „Lasă mânia și părăsește furia” (Psalmul 37:8). Deși nu scuzăm greșeala, putem alege să nu ne lăsăm măcinați de mânie. Să avem încredere că Dumnezeu îi va cere socoteală acelei persoane (Evrei 10:30, 31). În plus, e mângâietor să știm că va veni timpul când Dumnezeu va pune capăt durerii și suferinței profunde care ne apasă probabil în prezent (Isaia 65:17; Revelația 21:4).

•   „A ierta” orice presupus afront. Uneori, în loc să iertăm o așa-zisă jignire, ar fi bine să recunoaștem că nu avem motive întemeiate să ne simțim jigniți. Biblia ne îndeamnă: „Nu te grăbi să te mânii în spiritul tău, căci mânia se odihnește în sânul celor fără minte” (Eclesiastul 7:9).

Cum să iertăm

1.   Să ne amintim ce presupune iertarea. Nu tolerăm o greșeală și nici nu ne purtăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ci efectiv trecem cu vederea greșeala respectivă.

2.   Să ne gândim la foloasele iertării. Dacă înlăturăm mânia și resentimentele, vom fi mai calmi, mai sănătoși și mai fericiți (Proverbele 14:30; Matei 5:9). În plus, e esențial să îi iertăm pe alții ca să fim și noi iertați de Dumnezeu pentru propriile păcate (Matei 6:14, 15).

3.   Să fim înțelegători. Toți suntem imperfecți (Iacov 3:2). Întrucât ne bucurăm când suntem iertați, ar trebui și noi să fim dispuși să le iertăm celorlalți greșelile (Matei 7:12).

4.   Să fim rezonabili. Când e vorba de o greșeală minoră, putem aplica următorul sfat biblic: „Continuați să vă suportați unii pe alții” (Coloseni 3:13).

5.   Să acționăm cu promptitudine. Să ne străduim să iertăm cât mai repede posibil, ca să nu permitem mâniei să se intensifice (Efeseni 4:26, 27).