Salt la conţinut

Salt la cuprins

ELFRIEDE URBAN | RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

O viață plină de satisfacții slujind ca misionară

O viață plină de satisfacții slujind ca misionară

Primii mei ani de viață au fost marcați de multe probleme. M-am născut în Cehoslovacia în 11 decembrie 1939, la trei luni după ce a izbucnit Al Doilea Război Mondial. Mama mea a murit două săptămâni mai târziu din cauza unor complicații apărute la naștere. Înainte de această tragedie, tatăl meu se mutase în Germania pentru a munci. Din fericire, bunicii din partea mamei m-au luat la ei. Pe atunci, le creșteau pe cele trei surori mai mici ale mamei mele, mătușile mele.

Împreună cu bunicii mei

 Deși războiul s-a încheiat în 1945, viața a continuat să fie grea. Întrucât eram nemți, am fost expulzați din Cehoslovacia și trimiși în Germania. Aici, orașele erau distruse, iar mulți oameni erau foarte săraci. Uneori, mătușile mele stăteau toată noaptea la coadă doar pentru a primi puțină mâncare. Alteori, culegeam mure și ciuperci din pădure pe care le dădeam la schimb pentru pâine. Era atât de dificil să faci rost de mâncare, încât oamenii furau animale de companie pentru a le mânca. De multe ori, mergeam la culcare flămânzi.

Primul contact cu adevărul biblic

 Bunicii mei erau catolici practicanți, dar nu aveau o Biblie. Preotul local nu a vrut să-i vândă bunicului o Biblie spunând că era suficient ca enoriașii să asculte liturghia. Astfel, numeroasele întrebări pe care le avea bunicul despre Dumnezeu au rămas fără răspuns.

 Aveam șapte ani când două Martore ale lui Iehova au venit la noi acasă. Folosind Biblia, ele i-au răspuns bunicului la întrebări despre subiecte precum Trinitate, iad și starea morților. Bunicul a fost încântat să afle răspunsurile clare și convingătoare ale Bibliei. El și-a dat seama că găsise adevărul. După aceea, întreaga familie a acceptat să studieze Biblia cu regularitate împreună cu un cuplu de Martori.

Îmi stabilesc obiectivul vieții mele

 Deși eram mică, iubirea pentru Iehova începuse să crească în inima mea. Îmi plăcea să citesc articole despre misionari care îi slujeau lui Iehova în țări îndepărtate. Mă întrebam: „Oare cum e viața de misionar? Cum este să le predici oamenilor care n-au auzit niciodată numele «Iehova»?”.

La scurt timp după ce mi-am propus obiectivul de a deveni misionară

 La 12 ani am decis că vreau să devin misionară și am început să lucrez la atingerea acestui obiectiv. Primul pas a fost să devin o vestitoare zeloasă a veștii bune. Apoi, în 12 decembrie 1954 m-am botezat, iar după un timp am început pionieratul. Eram tot mai aproape de atingerea obiectivului meu!

 Știam că trebuia să cunosc limba engleză ca să pot participa la Școala Galaad, așa că m-am străduit mult să învăț această limbă. M-am gândit că pot exersa cu soldații americani care erau în Germania pe atunci. Într-o zi, m-am dus la un soldat și i-am spus: „Sunt Cristos”. El s-a uitat la mine și mi-a spus cu amabilitate: „Cred că vrei să spui: «Sunt creștină»”. Se pare că nu știam engleza atât de bine pe cât credeam!

 Când aveam în jur de 20 de ani, m-am mutat în Anglia. Dimineața lucram ca babysitter la o familie de Martori, iar după-amiaza mergeam în lucrarea din casă în casă, ceea ce m-a ajutat mult să exersez limba engleză. După un an în Anglia, vorbeam mult mai bine engleza.

 M-am întors în Germania, iar în octombrie 1966 am fost numită pionieră specială în Mechernich. Însă oamenii din acest teritoriu erau la fel de reci ca vremea de aici. Nu ne invitau niciodată înăuntru, nici măcar atunci când temperaturile erau mult sub 0°C. Deseori, îl imploram pe Iehova: „Dacă într-o zi vei permite să slujesc ca misionară, te rog, trimite-mă într-o țară caldă!”.

Îmi ating obiectivul

 După ce am slujit câteva luni ca pionieră specială, Iehova mi-a îndeplinit dorința. Am primit invitația de a participa la cea de-a 44-a clasă a Școlii Galaad, pe care am absolvit-o în 10 septembrie 1967. Unde am fost repartizată? În frumoasa țară tropicală Nicaragua, din America Centrală! Misionarii care erau deja aici ne-au întâmpinat cu căldură pe mine și pe celelalte trei misionare cu care am venit. M-am simțit ca apostolul Pavel, care „i-a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj” când frații au venit în întâmpinarea lui. (Faptele 28:15)

La Școala Galaad, eu (în stânga) împreună cu doi colegi, Francis și Margaret Shipley

 Am fost repartizată în León, un orășel liniștit. Eram hotărâtă să învăț spaniola cât mai repede. Nu mi-a fost ușor să învăț această limbă, chiar dacă am studiat-o 11 ore pe zi, timp de 2 luni.

 Îmi amintesc că într-o zi o femeie mi-a oferit un fresco, adică un suc de fructe specific zonei. I-am spus că nu puteam bea decât apă filtrată, sau cel puțin așa am crezut că i-am spus. Femeia părea nedumerită. Câteva zile mai târziu, am aflat că, de fapt, îi spusesem că nu pot bea decât apă sfințită. Din fericire, în timp am învățat mai bine spaniola.

Cu Marguerite, care mi-a fost parteneră în lucrarea misionară timp de 17 ani

 Deseori, studiam Biblia cu familii întregi. Mă simțeam în siguranță în León, așa că puteam ține studii biblice la ore târzii, uneori chiar la 10.00 seara. Oamenii erau foarte prietenoși. Îi cunoșteam aproape pe toți pe nume. Când mă întorceam acasă, vecinii stăteau în balansoar în fața casei, bucurându-se de răcoarea serii. Obișnuiam să-i salut și să schimb câteva vorbe cu ei.

 Am ajutat mai multe persoane din León să cunoască adevărul. Una dintre ele a fost Nubia, care avea opt băieți. Am studiat cu ea până în 1976, când am fost repartizată în Managua. Timp de 18 ani n-am mai știut nimic despre ea și despre copiii ei, până când am asistat la un congres în León. În timpul pauzei, m-a înconjurat un grup de băieți tineri. Erau copiii Nubiei! Am fost încântată să văd că Nubia reușise să-și crească toți copiii în adevăr.

Slujind ca misionară în timpuri tulburi

 Spre sfârșitul anilor ’70, în Nicaragua au avut loc schimbări sociale și politice majore. Am continuat să predicăm atât cât ne permitea situația. În Masaya, teritoriul în care slujeam, aflat la sud de capitală, aveau loc deseori proteste violente și conflicte armate. Într-o seară, în timpul unei întruniri de la sala Regatului, a trebuit să ne întindem pe podea deoarece a avut loc un schimb de focuri între sandiniști și Garda Națională. a

 Cu altă ocazie, în timp ce mă aflam în lucrarea de predicare, am dat peste un sandinist mascat care trăgea într-un soldat. Am încercat să fug, dar au venit și alți bărbați mascați. Am reușit totuși să fug până la colțul unei străzi, însă nu aveam unde să mă adăpostesc. Pe deasupra au început să zboare elicopterele guvernului și m-am trezit sub o ploaie de gloanțe. Dintr-odată, un bărbat a deschis ușa și m-a tras înăuntru. Am simțit că Iehova mă salvase!

Expulzarea din țară

 Am slujit în Masaya până în 20 martie 1982, o zi pe care n-o voi uita niciodată. În acea dimineață, împreună cu alți cinci misionari ne pregăteam să luăm micul dejun când am văzut un grup de soldați sandiniști cu mitraliere intrând în curtea casei de misionari. Au dat buzna în bucătărie, iar unul dintre ei ne-a spus cu asprime: „Aveți la dispoziție o oră să vă strângeți lucrurile. Luați doar o valiză și veniți cu noi!”.

 Soldații ne-au dus la o fermă, unde ne-au ținut mai multe ore. Apoi, pe patru dintre noi ne-au trimis cu un autobuz la granița cu Costa Rica și am fost expulzați din țară. În cele din urmă, au fost expulzați în total 21 de misionari.

 Frații din Costa Rica ne-au primit cu căldură, iar a doua zi am ajuns la filială, în San José. Am stat aproximativ zece zile acolo, iar apoi opt dintre noi am pornit spre noua noastră repartiție, în Honduras.

Slujind în Honduras

 În Honduras, am fost repartizată în Tegucigalpa. În cei 33 de ani cât am slujit aici am asistat la o creștere impresionantă. Dacă la început exista o singură congregație, ulterior au ajuns să fie opt. Din nefericire, de-a lungul anilor, în Tegucigalpa, criminalitatea a crescut mult. Întrucât existau mulți hoți, mi s-a întâmplat și mie să fiu jefuită de câteva ori. De asemenea, eram oprită de membrii unor bande, care îmi cereau bani sau așa-numita „taxă de război”. Le spuneam că le pot oferi ceva mai valoros decât banii și le dădeam un pliant sau o revistă. De fiecare dată mă lăsau să plec.

 Majoritatea oamenilor din Tegucigalpa erau pașnici și buni, iar pe unii i-am ajutat să cunoască adevărul. De exemplu, îmi amintesc de Betty, o elevă care părea să progreseze până când într-o zi mi-a spus că se va alătura unei biserici evanghelice. Deși atunci am fost dezamăgită, doi ani mai târziu, Betty a părăsit acea biserică și a început din nou să studieze Biblia cu mine. Ce a determinat-o să se întoarcă? Lui Betty îi lipsea iubirea autentică pe care o simțise în mijlocul congregației. (Ioan 13:34, 35) Ea mi-a spus: „Voi îi primiți pe toți cu căldură la întruniri, fie că sunt bogați, fie că sunt săraci. Sunteți diferiți”. După un timp, Betty s-a botezat.

 În 2014, casa de misionari din Tegucigalpa a fost închisă, iar eu am fost repartizată în Panama. În prezent, locuiesc într-o casă de misionari împreună cu un cuplu și două surori, care, la fel ca mine, slujesc ca misionari de mult timp.

Atingerea obiectivelor spirituale aduce adevărata fericire

 Slujesc de circa 55 de ani ca misionară. În ultimul timp n-am mai putut face la fel de mult ca înainte din cauza problemelor de sănătate. Însă Iehova m-a ajutat să rămân activă și să continui să-i învăț pe alții despre el.

 Puteam să-mi dedic viața altor obiective? Cu siguranță. Dar aș fi pierdut atât de multe binecuvântări! Am ajutat peste 50 de oameni să cunoască adevărul. Ei au devenit ca niște fii și fiice pentru mine. De asemenea, am legat multe prietenii frumoase. Pe lângă această „familie” numeroasă, mă bucur de iubirea și susținerea dragii mele mătuși Steffi, care locuiește în Germania.

 Deși sunt necăsătorită, nu m-am simțit niciodată singură. Iehova a fost întotdeauna cu mine. În plus, mi-am făcut mulți prieteni minunați, precum Marguerite Foster, care mi-a fost parteneră în lucrarea misionară timp de 17 ani. Am avut multe experiențe frumoase împreună și am rămas prietene bune și acum. (Proverbele 18:24)

 Cea mai mare satisfacție a mea este să știu că mi-am folosit viața în cel mai bun mod posibil: slujindu-i lui Iehova pe deplin. Visul din copilărie mi s-a împlinit și am avut parte de multe experiențe extraordinare. Sunt cu adevărat fericită și aștept cu nerăbdare să-i slujesc lui Iehova pentru totdeauna!

a Frontul Sandinist de Eliberare Națională a câștigat popularitate în Nicaragua spre sfârșitul anilor ’70, punând capăt dinastiei aflate la putere mai bine de 40 de ani.