CE VĂ vine în minte când vă gândiţi la un morman de gunoi? Probabil, o grămadă de resturi şi deşeuri, care degajă un miros neplăcut. Cu siguranţă, nu v-aţi aştepta să găsiţi acolo vreun lucru preţios, şi cu atât mai puţin o comoară de o valoare inestimabilă.

Cu toate acestea, în urmă cu un secol, tocmai într-un astfel de loc, la gunoi, a fost găsită o comoară, dar nu o comoară în sensul propriu al cuvântului. Despre ce fel de comoară este vorba? Şi de ce este importantă pentru noi descoperirea ei?

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Bernard Grenfell şi Arthur Hunt, doi cercetători de la Universitatea Oxford, au vizitat Egiptul. Acolo, printre mormanele de deşeuri din apropierea Văii Nilului, au descoperit câteva fragmente de papirus. Mai târziu, în 1920, pe când cei doi colegi se ocupau de catalogarea colecţiei, Grenfell a intrat în posesia altor fragmente scoase la lumină în Egipt. El le-a achiziţionat pentru Biblioteca John Rylands, din Manchester (Anglia). Totuşi, ambii erudiţi au decedat înainte de finalizarea catalogului.

Catalogarea fragmentelor de papirus a fost încheiată de un alt erudit de la Oxford, Colin Roberts. În timp ce sorta fragmentele, el a identificat o bucăţică de papirus ce măsura 9 x 6 cm. Spre surprinderea lui, manuscrisul grecesc conţinea cuvinte ce-i erau familiare. Pe o parte a papirusului erau cuvinte din Ioan 18:31-33, iar pe cealaltă parte, porţiuni din versetele 37 şi 38. Roberts şi-a dat seama că descoperise o comoară nepreţuită.

Bucata de papirus era foarte veche. Dar cât de veche? Pentru a afla, Roberts a folosit o metodă specifică paleografiei *: a comparat scrisul de pe acest fragment cu cel de pe alte manuscrise antice deja datate. Prin această metodă, el a putut stabili o dată aproximativă. Totuşi, Roberts dorea o confirmare, astfel că a fotografiat fragmentul şi a trimis copii la trei papirologi, rugându-i să le dateze. La ce concluzie au ajuns acei experţi?

Studiind stilul de scriere şi tipul caracterelor, toţi cei trei erudiţi au ajuns la concluzia că manuscrisul fusese redactat în prima jumătate a secolului al II-lea e.n., la doar câteva decenii de la moartea apostolului Ioan. Paleografia însă nu este o metodă de datare infailibilă, astfel că un alt erudit consideră că textul putea fi scris oricând pe parcursul secolului al II-lea. Oricum ar sta lucrurile, această bucăţică de papirus rămâne cel mai vechi manuscris existent ce conţine un text din Scripturile greceşti creştine.

De ce este acest fragment de papirus cu versete din Evanghelia după Ioan atât de important pentru iubitorii de azi ai Bibliei? Din cel puţin două motive. Primul motiv este că formatul fragmentului ne ajută să înţelegem cât de valoroase erau Scripturile pentru primii creştini.

 În secolul al II-lea e.n., textul scris se găsea în două formate: sulul şi codexul. Sulurile erau foi de papirus sau de pergament lipite sau cusute laolaltă pentru a forma o fâşie lungă. Această fâşie era apoi înfăşurată şi desfăşurată ori de câte ori era necesar. În majoritatea cazurilor, se scria doar pe o parte a sulului.

Totuşi, micul fragment de papirus descoperit de Roberts este scris pe ambele părţi. Aceasta ar putea fi o dovadă că papirusul a făcut parte dintr-un codex, nu dintr-un sul. Codexul era făcut din foi de pergament sau de papirus cusute laolaltă şi pliate în aşa fel încât formau un fel de carte.

Care erau avantajele codexului faţă de sul? Primii creştini erau evanghelizatori (Matei 24:14; 28:19, 20). Ei răspândeau mesajul Bibliei oriunde găseau oameni: în case, în pieţe şi pe străzi (Faptele 5:42; 17:17; 20:20). Pentru ei era mult mai practic să aibă Scripturile în format compact.

În plus, codexul le permitea congregaţiilor şi persoanelor individuale să-şi facă mai uşor copii ale Scripturilor. Faptul că s-au făcut numeroase copii ale Evangheliilor a contribuit, fără îndoială, la răspândirea rapidă a creştinismului.

Al doilea motiv pentru care fragmentul Rylands e important în prezent este acela că el constituie o dovadă că textul original al Bibliei a fost transmis cu acurateţe. Chiar dacă este vorba doar despre câteva versete din Evanghelia după Ioan, textul coincide aproape perfect cu ceea ce citim în Bibliile disponibile astăzi. Fragmentul Rylands arată deci că textul Bibliei a ajuns până la noi nealterat chiar dacă a fost copiat de nenumărate ori de-a lungul veacurilor.

Desigur, fragmentul Rylands este doar unul dintre miile de fragmente şi manuscrise care confirmă că textul biblic a fost transmis cu exactitate. În cartea sa The Bible as History, Werner Keller a spus: „Aceste [manuscrise] vechi sunt cel mai convingător răspuns la toate îndoielile privind autenticitatea şi exactitatea textului pe care îl citim în Bibliile din prezent”.

Este adevărat, creştinii nu-şi fundamentează credinţa pe descoperiri arheologice. Ei cred că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16). Totuşi, este foarte încurajator să vedem că manuscrise valoroase din trecut confirmă ceea ce Biblia a spus de la bun început: „Cuvântul lui Iehova dăinuie pentru totdeauna”! (1 Petru 1:25).