Învăţaţi-vă copiii
Erau numiţi „Fiii Tunetului“
PE TIMP de furtună poţi auzi tunete puternice. Ţi s-a întâmplat vreodată să te sperii de un tunet? — * Ştiai că Isus i-a numit pe doi dintre discipolii săi „Fiii Tunetului“? Hai să vedem de ce.
Aceşti doi discipoli ai lui Isus se numeau Iacov şi Ioan. Ei erau fraţi, fiii lui Zebedei şi ai soţiei acestuia, Salome. Probabil că Salome era sora Mariei, mama lui Isus. Astfel, Isus, Iacov şi Ioan au fost probabil veri şi prieteni buni încă din copilărie.
Zebedei era pescar; Iacov şi Ioan la fel. Cei doi s-au numărat printre primii discipoli aleşi de Isus. Când Isus i-a invitat să-l urmeze, ei au renunţat imediat la pescuit şi l-au urmat. Mai târziu, Isus a ales 12 dintre discipolii săi ca să-i fie apostoli. Printre aceştia erau şi Iacov şi Ioan.
Cu câteva luni înainte de moartea sa, Isus a mers împreună cu apostolii săi prin regiunea muntoasă a Samariei. Se făcuse târziu şi toţi erau foarte obosiţi. Dar samaritenii n-au vrut ca Isus şi apostolii săi să rămână peste noapte în oraşul lor. Ştii de ce? — Să vedem.
Isus şi apostolii săi erau iudei, iar majoritatea iudeilor se purtau urât cu samaritenii. Bineînţeles, Isus nu s-a purtat niciodată aşa. El a fost bun cu samaritenii, aşa cum ar fi trebuit să fie şi Iacov şi Ioan. Însă cei doi s-au mâniat pentru că samaritenii n-au vrut să-i primească. De aceea, i-au zis lui Isus: ‘Vrei să
spunem să se coboare foc din cer şi să-i omoare?’ Ce crezi că le-a răspuns Isus? — Isus le-a zis că e greşit să spună un lucru atât de rău! Iacov şi Ioan mai aveau multe de învăţat despre îndurare.O altă problemă serioasă pe care o aveau Iacov şi Ioan era aceea că voiau să fie primii, adică să fie cei mai importanţi. Cu puţin timp înainte de moartea lui Isus, ei au trimis-o la el pe mama lor cu următorul mesaj: „Spune ca aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi altul la stânga ta, în regatul tău“. Când ceilalţi zece apostoli au auzit ce au făcut Iacov şi Ioan, s-au supărat. Te-ai supăra şi tu într-o astfel de situaţie? —
Probabil că da. Nu ne place când alţii vor să fie primii şi încearcă să fie cei mai importanţi. Mai târziu, Iacov şi Ioan şi-au dat seama că au greşit şi că nu se purtaseră cu bunătate. Ei au făcut schimbări, devenind apostoli plini de iubire şi de bunătate. Ce putem învăţa de aici? —
O lecţie pe care o putem învăţa de la Isus este că şi noi ar trebui să fim buni unii cu alţii. Isus s-a purtat frumos cu toţi oamenii, indiferent că erau bărbaţi, femei sau copii. Te vei strădui şi tu să-ţi aminteşti mereu exemplul său şi să-l urmezi? —
Citeşte în Biblie
^ par. 3 Când îi citiţi unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.