2. Foamete
2. Foamete
„Vor fi . . . lipsuri de alimente“ (MARCU 13:8)
● Un bărbat se refugiază în satul Quaratadji (Niger). Fraţii, surorile şi verişorii lui au plecat şi ei din regiunile izolate ale ţării pentru a scăpa de foamete. Acest bărbat şi-a părăsit rudele. De ce? Sidi, căpetenia satului, spune: „Nu-şi poate hrăni familia şi nu mai are tăria de a-i privi în ochi“.
CE ARATĂ FAPTELE? La nivel mondial, unul din şapte oameni nu îşi poate asigura necesarul de hrană pentru o zi. În Africa sub-sahariană, realitatea este şi mai îngrijorătoare: una din trei persoane suferă în permanenţă de foame. Ca să înţelegem mai bine, să ne gândim la o familie alcătuită din trei membri: tatăl, mama şi un copil mic. Întrucât nu există hrană decât pentru două persoane, părinţii trebuie să decidă cine va răbda de foame. Tatăl? Mama? Copilul? Multe familii trebuie să ia zilnic o asemenea decizie.
OBIECŢIE FRECVENTĂ: Pământul produce hrană din belşug pentru toţi oamenii. Resursele planetei trebuiesc doar mai bine administrate.
ESTE ACEASTĂ OBIECŢIE JUSTIFICATĂ? Într-adevăr, astăzi, mai mult ca oricând în istorie, agricultorii pot produce şi transporta cantităţi foarte mari de hrană. Ideal ar fi ca guvernele să ştie să administreze resursele de hrană ale pământului şi să soluţioneze problema foametei. Însă, după decenii de încercări, această problemă rămâne nerezolvată.
CE CREDEŢI? Se împlineşte profeţia din Marcu 13:8? Nu-i aşa că omenirea se confruntă cu mari lipsuri de alimente în pofida progreselor tehnologice?
Cutremurele de pământ şi foametea generează probleme care constituie şi ele o faţetă a semnului zilelor din urmă.
[Text generic pe pagina 5]
„Peste o treime din copiii care mor din cauza pneumoniei, a diareii şi a altor boli ar fi putut supravieţui dacă nu ar fi fost subnutriţi.“ (ANN VENEMAN, FOST DIRECTOR EXECUTIV UNICEF)
[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]
© Paul Lowe/Panos Pictures