Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învăţaţi-vă copiii

Ea a fost preţuită de Dumnezeu şi de prieteni

Ea a fost preţuită de Dumnezeu şi de prieteni

NIMENI nu îi ştie azi numele. Este cunoscută doar ca fiica lui Iefta. Să deschidem Biblia şi să citim despre ea! Vom vedea că fiica lui Iefta a fost preţuită atât de Dumnezeu, cât şi de prieteni.

Putem citi despre Iefta şi despre fiica sa în cartea biblică Judecătorii, capitolul 11. Întrucât Iefta era un slujitor fidel al lui Dumnezeu, putem fi siguri că discuta des cu fiica sa pe marginea Scripturilor.

Iefta a trăit înainte ca israeliţii, poporul lui Dumnezeu, să ceară să fie guvernaţi de un rege uman. El era un bărbat puternic, destoinic în luptă. De aceea, israeliţii l-au rugat să-i conducă în războiul împotriva amoniţilor, un popor vecin duşman.

Întrucât avea nevoie de ajutorul lui Iehova pentru a-i învinge pe amoniţi, Iefta i-a făcut lui Iehova o promisiune. Iefta i-a promis lui Iehova că, dacă îi va da victoria, el îi va dărui prima persoană din casa lui care îl va întâmpina la întoarcerea din luptă. Acea persoană avea să slujească tot restul vieţii la tabernacol — locul în care israeliţii i se închinau lui Dumnezeu pe atunci. Ştii cine l-a întâmpinat?  *

Chiar fiica lui! Iefta a fost foarte îndurerat. Ea era singurul lui copil. Totuşi, el îi făcuse o promisiune lui Iehova şi trebuia să o respecte. Fiica lui însă i-a spus: „Tată, dacă ţi-ai deschis gura către Iehova, fă-mi după cuvântul gurii tale“. Apoi i-a cerut să o lase să plece singură în munţi ca să plângă. De ce era ea tristă? Deoarece, pentru a îndeplini făgăduinţa făcută de tatăl ei, trebuia să renunţe la dreptul de a se căsători şi de a avea copii. Dar pentru ea contau mai mult ascultarea de tatăl său şi loialitatea faţă de Iehova decât dorinţele personale. Crezi că Iehova şi tatăl ei s-au bucurat?

Iefta a lăsat-o deci pe fiica lui să plece două luni împreună cu prietenele ei. Când ea s-a întors, Iefta şi-a respectat făgăduinţa de a o trimite la tabernacolul din Şilo ca să-i slujească lui Dumnezeu tot restul vieţii. An de an, fetele din Israel mergeau la Şilo şi o încurajau.

Cunoşti tineri care ascultă de părinţii lor şi îl iubesc pe Iehova? — Străduieşte-te să-i cunoşti mai bine şi să te împrieteneşti cu ei. Dacă urmezi exemplul fiicei lui Iefta, fiind ascultător şi loial, vei avea prieteni buni. Părinţii tăi vor fi fericiţi, iar Iehova te va iubi.

^ par. 6 Când îi citiţi unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.