Răspunsul la patru întrebări despre sfârşit
Răspunsul la patru întrebări despre sfârşit
ISUS CRISTOS a prezis că, la un moment dat în viitor, „va veni sfârşitul“. Descriind acel timp, el a spus: „Atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi“ (Matei 24:14, 21).
Afirmaţiile lui Isus despre sfârşit, precum şi alte pasaje biblice referitoare la acest subiect dau naştere la o serie de întrebări importante. Vă invităm să deschideţi Biblia şi să aflaţi răspunsul pe care îl dă ea la aceste întrebări.
1 Ce anume se va sfârşi?
Biblia nu ne învaţă că va fi distrus pământul propriu-zis. Psalmistul a scris: „Tu [Dumnezeu] ai aşezat pământul pe temeliile lui şi el nu se va clătina pe timp indefinit, da, niciodată“ (Psalmul 104:5). Biblia nu ne învaţă nici că vor fi şterse din existenţă toate formele de viaţă printr-un foc ce va cuprinde planeta (Isaia 45:18). Isus a arătat clar că unii oameni vor supravieţui sfârşitului (Matei 24:21, 22). Atunci, ce anume spune Biblia că se va sfârşi?
Se va sfârşi guvernarea umană, care s-a dovedit un eşec total. Dumnezeu l-a inspirat pe profetul Daniel să scrie: „Dumnezeul cerului va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată. Regatul acesta nu va trece în stăpânirea altui popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit“ (Daniel 2:44).
Se vor sfârşi războaiele şi poluarea. În Psalmul 46:9, se spune: „[Dumnezeu] face să înceteze războaiele până la marginile pământului. Frânge arcul, face bucăţi suliţa şi arde în foc carele“. De asemenea, în Revelaţia 11:18, se arată că Dumnezeu ‘îi va distruge pe cei ce distrug pământul’.
Se vor sfârşi nelegiuirea şi nedreptatea. Cuvântul lui Dumnezeu promite: „Cei drepţi vor locui pe pământ şi cei ireproşabili Proverbele 2:21, 22). *
vor rămâne pe el. Dar cei răi vor fi nimiciţi de pe pământ, iar cei neloiali vor fi smulşi de pe el“ (2 Când va veni sfârşitul?
Biblia spune că Iehova Dumnezeu are un ‘timp fixat’ pentru a pune capăt răutăţii şi pentru a instaura şi pe pământ guvernarea Regatului său (Marcu 13:33). Dar ea arată clar că nu putem calcula data exactă când va veni sfârşitul. Isus a spus: „Ziua şi ora aceea nimeni nu le ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Matei 24:36). Totuşi, Isus şi discipolii săi au prezis starea de lucruri ce avea să existe pe pământ înainte ca Dumnezeu să aducă sfârşitul. Astfel, ştim că sfârşitul este foarte aproape când au loc în acelaşi timp şi la nivel mondial toate evenimentele menţionate în continuare.
Pe plan politic, social şi ecologic au loc dezechilibre fără precedent în istorie. Când discipolii l-au întrebat despre sfârşit, Isus a răspuns: „Se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat, vor fi cutremure de pământ dintr-un loc în altul şi lipsuri de alimente. Acestea sunt începutul durerilor“ (Marcu 13:8). Apostolul Pavel a scris: „În zilele din urmă vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi, trufaşi, blasfematori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, neloiali, fără afecţiune naturală, refractari la orice acord, calomniatori, fără stăpânire de sine, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, umflaţi de mândrie, mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:1–5).
La nivel mondial se desfăşoară o campanie de predicare multilingvă. Isus a spus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14).
3 Ce va urma după sfârşit?
Biblia nu ne învaţă că toţi oamenii buni vor fi luaţi de pe pământ pentru a trăi în cer veşnic şi fericiţi. Dimpotrivă, Dumnezeu îşi va îndeplini scopul pe care l-a avut de la început cu privire la omenire, aşa cum reiese din cuvintele lui Isus: „Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul“ (Matei 5:5; 6:9, 10). Iar despre cei care adorm în moarte înainte de venirea sfârşitului, Biblia spune că vor fi înviaţi (Iov 14:14, 15; Ioan 5:28, 29). Ce va urma după sfârşit?
Isus va guverna din cer ca rege al Regatului lui Dumnezeu. Profetul Daniel a scris: „M-am uitat în viziunile nopţii şi iată: cu norii cerurilor venea cineva ca un fiu al omului [Isus care a fost înviat]. El a primit permisiunea să intre la Cel Bătrân de Zile [Iehova Dumnezeu] şi a fost adus aproape, înaintea Lui. Şi [lui Isus] i s-a dat stăpânire, demnitate şi un regat, pentru ca popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile să-i slujească cu toţii. Stăpânirea lui este o stăpânire de durată indefinită, care nu va trece, şi regatul lui este un regat care nu va fi nimicit“ (Daniel 7:13, 14; Luca 1:31, 32; Ioan 3:13–16).
Supuşii Regatului lui Dumnezeu se vor bucura de sănătate perfectă şi de viaţă eternă în siguranţă. Profetul Isaia a scris: „Vor construi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu le vor construi ca altcineva să le locuiască, nu vor sădi ca altcineva să mănânce“ (Isaia 65:21–23). Tot despre acele timpuri, apostolul Ioan a scris: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“ (Revelaţia 21:3, 4).
4 Ce trebuie să facem pentru a supravieţui sfârşitului?
Apostolul Petru a arătat că unii dintre cei care aveau să trăiască în timpul sfârşitului aveau să ia în derâdere ideea că Dumnezeu va interveni pentru a pune capăt răutăţii de pe pământ (2 Petru 3:3, 4). Însă Petru a spus ce trebuie să facă oamenii care trăiesc în aceste zile.
Să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dumnezeu „nu s-a reţinut să pedepsească o lume veche, ci l-a păstrat pe Noe, un predicator al dreptăţii, împreună cu alţi şapte, când a adus potopul peste o lume de oameni lipsiţi de pietate“, a scris Petru (2 Petru 2:5). Despre cei batjocoritori, el a spus: „Potrivit dorinţei lor, ei scapă din vedere faptul acesta: că erau ceruri din timpuri străvechi şi un pământ care stătea ca o masă compactă afară din apă şi în mijlocul apei, prin cuvântul lui Dumnezeu, şi că, prin acestea, lumea de atunci a fost distrusă când a fost inundată de apă. Dar, prin acelaşi cuvânt, cerurile şi pământul * de acum sunt păstrate pentru foc şi sunt rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor lipsiţi de pietate“ (2 Petru 3:5–7).
Să trăim potrivit normelor morale stabilite de Dumnezeu. Cei care doresc să supravieţuiască sfârşitului trebuie să aibă o „conduită sfântă“ şi „fapte de devoţiune sfântă“, a scris Petru (2 Petru 3:11). Să observăm că Petru ne îndeamnă să avem „conduită sfântă“ şi „fapte de devoţiune sfântă“. Prin urmare, nu este suficient să declarăm că avem credinţă sau să încercăm să ne apropiem de Dumnezeu în ultimul moment.
Ce fel de conduită şi ce fel de fapte îi sunt plăcute lui Dumnezeu? Încercaţi să comparaţi ceea ce ştiţi cu ceea ce învaţă Biblia în această privinţă. Martorii lui Iehova vor fi încântaţi să vă ajute. Rugaţi-i să vă arate în propria dumneavoastră Biblie argumentele ce stau la baza răspunsurilor lor. Procedând astfel, veţi putea privi viitorul cu încredere şi curaj, în pofida lucrurilor înfricoşătoare care se petrec în jurul nostru.
[Note de subsol]
^ par. 8 Vezi şi articolul de la pagina 22, „Au toţi oamenii posibilitatea să-l cunoască pe Dumnezeu?“.
^ par. 19 În acest pasaj, Petru foloseşte cuvântul „pământ“ în mod simbolic, cum, de altfel, îl folosesc şi alţi scriitori biblici. De exemplu, Moise spune că „pământul avea o singură limbă“ (Geneza 11:1). Înţelegem, aşadar, că nu pământul propriu-zis va fi distrus, ci, după cum afirmă Petru, vor fi distruşi oamenii lipsiţi de pietate.
[Text generic pe pagina 7]
Nu va fi sfârşitul pământului, ci al celor care îl distrug