Imitaţi-le credinţa

A dovedit multă pricepere

CHIPUL tânărului era încremenit de spaimă. Abigail îi citea în ochi groaza. Şi pe bună dreptate, căci nu mică era primejdia ce-i pândea. Spre ei se îndreptau în jur de 400 de războinici, hotărâţi să-i omoare pe toţi bărbaţii din casa lui Nabal, soţul lui Abigail. Dar ce se întâmplase?

Totul începuse din cauza lui Nabal. Se purtase aspru şi vorbise urât, cum de altfel îi era obiceiul. De data asta însă cel pe care-l jignise nu era un oarecare. Era comandantul unor viteji încercaţi, care-l îndrăgeau şi-i erau loiali. Unul dintre tinerii lucrători ai lui Nabal, probabil un păstor, a fugit să-i dea de ştire lui Abigail, nădăjduind că ea va găsi o cale să-i scape de nenorocire. Dar ce putea face o singură femeie în faţa unei armate întregi?

Să vedem mai întâi ce spune Biblia despre această femeie deosebită. Cine era ea? Cum s-a ajuns în această situaţie disperată? Şi ce putem învăţa din exemplul de credinţă al lui Abigail?

„O femeie cu multă pricepere şi frumoasă la trup“

Spre deosebire de Abigail, Nabal avea inima neagră ca tăciunele. Un soţ cum nu se putea mai rău nu şi-ar fi putut găsi o soţie mai bună ca ea! E adevărat, era un om cu bani, aşa că se credea foarte important. Însă cum era văzut de ceilalţi? Cu greu am putea găsi alt personaj biblic descris în culori atât de întunecate! Însuşi numele lui înseamnă „nebun“ sau „prost“. Oare acesta să fi fost numele pe care i l-au dat părinţii când a venit pe lume? Sau şi l-a câştigat în decursul vieţii? Oricum ar sta lucrurile, numele i se potrivea ca o mănuşă. Nabal era „aspru şi se purta rău“. Violent şi beţiv, era temut de mulţi şi iubit de puţini (1 Samuel 25:2, 3, 17, 21, 25).

Cât de diferită era Abigail! Numele ei înseamnă „Tatăl meu s-a înveselit“. Mulţi taţi sunt mândri să aibă o fiică frumoasă, însă un tată înţelept este şi mai fericit când descoperă frumuseţe lăuntrică în copila sa. De cele mai multe ori, oamenii înzestraţi cu frumuseţe fizică nu simt nevoia de a dobândi calităţi precum priceperea, înţelepciunea, curajul sau credinţa. Abigail nu era nici pe departe aşa. Biblia spune că „era o femeie cu multă pricepere şi frumoasă la trup“ (1 Samuel 25:3).

Totuşi, unii s-ar putea întreba de ce o tânără atât de înţeleaptă s-a căsătorit cu un netrebnic. Să ne amintim că în timpurile biblice multe căsătorii erau aranjate; sau cel puţin consimţământul părinţilor era hotărâtor. Oare este posibil ca părinţii lui Abigail, impresionaţi de situaţia materială şi de poziţia socială a lui Nabal ori împinşi de sărăcie, să fi încurajat sau chiar să fi aranjat o astfel de căsătorie? Nu ştim. În orice caz, banii nu făceau din Nabal un soţ bun.

Părinţii înţelepţi îşi ajută copiii să aibă un punct de vedere corect faţă de căsătorie. Ei nu-i îndeamnă să se căsătorească pentru bani şi nu-i presează să aibă un prieten sau o prietenă când sunt prea tineri să-şi asume rolurile şi responsabilităţile unui adult (1 Corinteni  7:36). Însă pentru Abigail era prea târziu să se mai gândească la toate acestea. Căsătorită cu Nabal dintr-un motiv sau altul, era hotărâtă să facă faţă cât mai bine grelei sale încercări.

„A ţipat la ei şi i-a certat“

De data asta, Nabal i-a îngreunat şi mai mult situaţia lui Abigail. Îl insultase chiar pe fidelul David, cel uns de profetul Samuel ca rege ales de Dumnezeu în locul lui Saul (1 Samuel 16:1, 2, 11–13). Ros de gelozie, regele Saul căuta să-l omoare pe David. Iată de ce acesta se ascundea în pustiu împreună cu 600 de luptători loiali.

Nabal locuia în Maon, dar lucra şi se poate să fi avut pământuri în Carmel, aflat în apropiere. * Aceste oraşe dădeau spre coline cu păşuni mănoase, numai bune pentru creşterea oilor, unde păşteau pesemne şi cele 3 000 de oi ale lui Nabal. De jur împrejur ţinutul era arid. La sud se afla vastul pustiu Paran, iar la est, drumul către Marea Sărată te purta prin întinderi sterpe, brăzdate de râpe şi pline de grote dăltuite în stânci. Aici se găsea David cu oamenii lui. Îndurau multe greutăţi, munceau din greu şi îşi găseau anevoie hrana, fiind fără îndoială nevoiţi să vâneze. Deseori îi întâlneau pe tinerii ce lucrau ca păstori pentru înstăritul Nabal.

Cum s-au purtat vitejii lui David cu aceşti păstori? Le-ar fi fost uşor ca din când în când să se servească din turma lui Nabal. Însă nici prin gând nu le-a trecut să facă aşa ceva! Dimpotrivă, au fost ca un zid protector în jurul păstorilor şi turmelor acelui om (1 Samuel 25:15, 16). Pe atunci, păstorii trebuiau să înfrunte multe primejdii. Hoţii îi pândeau la tot pasul. Pe deasupra, aflându-se aproape de graniţa sudică a Israelului, erau adesea atacaţi şi de bande de tâlhari străini. *

Era cu siguranţă nespus de greu să hrăneşti atâţia soldaţi în pustiu. Aşa se face că, într-o zi, David a trimis zece mesageri la Nabal, cerându-i ajutor. A ales cu înţelepciune momentul: tunsul oilor, prilej de sărbătoare, când oamenii aveau mână largă şi dădeau ospeţe. Cu multă bună-cuviinţă, David şi-a ales şi vorbele cu grijă. Spunându-şi ‘fiul tău, David’, el a arătat probabil respect pentru vârsta lui Nabal. Cum a reacţionat acesta? (1 Samuel 25:5–8)

Acum ajungem la episodul de la începutul articolului. Cuprins de furie, avarul Nabal „a ţipat la [oamenii lui David] şi i-a certat“. A început să se plângă în auzul tuturor. Cum să-şi sacrifice el preţioasele provizii — carnea tăiată, pâinea şi apa — pentru alţii? L-a batjocorit pe David ca şi cum ar fi fost un nimeni, o slugă fugită de la stăpân. Cât de mult trebuie să fi semănat gândirea lui Nabal cu a lui Saul, care îl ura pe David! Nici Saul, nici Nabal nu gândeau ca Iehova. Dumnezeu îl iubea pe David, care era în ochii săi nu un sclav răzvrătit, ci viitorul rege al Israelului (1 Samuel 25:10, 11, 14).

 Auzind vorbele grele ale lui Nabal, David s-a mâniat cumplit. „Să-şi încingă fiecare sabia!“, a poruncit. S-a înarmat şi a pornit la atac cu 400 de oameni, jurând să-i treacă prin ascuţişul sabiei pe toţi bărbaţii din casa lui Nabal (1 Samuel 25:12, 13, 21, 22). Furia lui David era întemeiată, dar felul în care voia să şi-o arate era greşit, căci Biblia spune: „Mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu“ (Iacov 1:20). Aşadar, cum îşi putea salva Abigail casa?

„Binecuvântată să fie chibzuinţa ta“

Într-un anumit sens, Abigail făcuse deja primul pas pentru a îndrepta această mare nedreptate. Spre deosebire de soţul ei, a fost dispusă să asculte. Tânărul slujitor i-a spus lui Abigail despre Nabal: „Este atât de netrebnic, că nu se poate vorbi cu el“ * (1 Samuel 25:17). Spre propria-i pierzare, Nabal se credea prea important şi nu asculta de nimeni. Mulţi oameni de azi sunt la fel de aroganţi. Însă tânărul ştia că Abigail nu era ca soţul ei, motiv pentru care a şi venit să-i dea de veste.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Abigail a trecut la fapte. Biblia spune: „Atunci Abigail s-a grăbit“. De trei ori în această relatare citim despre ea că s-a grăbit. A pregătit un dar generos pentru David şi oamenii lui, oferindu-le printre altele pâine, vin, carne de oaie, cereale prăjite, turte de stafide şi de smochine. Fără doar şi poate, ea ştia ce avuţii avea şi vedea bine de îndatoririle-i gospodăreşti, asemenea soţiei capabile descrise mai târziu în cartea Proverbele (Proverbele 31:10–31). Şi-a trimis slujitorii înainte cu alimentele, venind în urma lor singură. „Dar nu i-a spus nimic soţului ei, Nabal“ (1 Samuel 25:18, 19).

A nesocotit Abigail autoritatea de drept a soţului? Nicidecum. Nabal s-a purtat rău cu slujitorul uns al lui Iehova. Din cauza lui era în pericol viaţa multor oameni nevinovaţi! Dacă Abigail nu făcea nimic, oare n-ar fi fost şi ea părtaşă la fapta soţului ei? Cert este că a trebuit să pună voinţa lui Dumnezeu mai presus de cea a soţului.

Ajungând în faţa lui David şi a războinicilor săi, Abigail s-a grăbit să coboare de pe măgar, prosternându-se cu umilinţă înaintea lui David (1 Samuel 25:20, 23). Deschizându-şi inima, l-a implorat cu fervoare să se îndure de soţul şi familia ei. De ce l-au mişcat pe David cuvintele sale?

Luând asupră-i vina pentru greşeala lui Nabal, Abigail l-a rugat pe David să o ierte. A recunoscut că soţul ei era nebun, aşa cum o sugera şi numele, dându-i probabil de înţeles lui David că ar fi fost sub demnitatea lui să pedepsească un asemenea om. Şi-a exprimat încrederea în David, reprezentantul lui Dumnezeu, fiind ferm încredinţată că el purta „războaiele lui Iehova“. Din cuvintele ei mai reiese că ştia de promisiunea lui Iehova de a-l face rege, deoarece spune: „Iehova . . . te va numi conducător al lui Israel“. Mai mult, ea l-a îndemnat pe David să nu-şi atragă vină de sânge sau să nu facă ceva care mai târziu putea deveni „prilej de clătinare“ pentru el. Se  referea, după cât se pare, la mustrările de conştiinţă (1 Samuel 25:24–31). Ce cuvinte frumoase şi sensibile!

Cum a reacţionat David? A primit darul lui Abigail, spunându-i: „Binecuvântat să fie Iehova, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie chibzuinţa ta şi binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit astăzi să-mi atrag vină de sânge“. A lăudat-o pentru că, dând dovadă de curaj, s-a grăbit să-i vină înainte. A recunoscut că datorită ei nu şi-a atras vină de sânge. „Urcă în pace la casa ta“, i-a mai zis David, adăugând cu umilinţă: „Am ascultat de glasul tău“ (1 Samuel 25:32–35).

‘Iată sclava ta’

După ce s-au despărţit, Abigail n-a putut să nu se gândească la cele petrecute. Ce contrast izbitor între David, un om bun şi fidel, şi Nabal, tiranul cu care era căsătorită! Dar n-a zăbovit cu gândul la asta. Iată ce citim: „Mai târziu, Abigail a ajuns la Nabal“. Da, s-a întors la soţul ei, hotărâtă ca întotdeauna să-şi îndeplinească rolul de soţie cât mai bine cu putinţă. Trebuia să-i zică de darul oferit lui David şi oamenilor lui. Ca soţ, Nabal avea dreptul să ştie ce făcuse. Mai trebuia să-i spună — până nu afla de la alţii, spre şi mai marea lui ruşine — de pericolul pe care ea îl preîntâmpinase. Dar nu-i putea vorbi acum. Nabal benchetuise regeşte şi era beat mort (1 Samuel 25:36).

Dovedind din nou pricepere şi curaj, Abigail a aşteptat până-n zori. Atunci Nabal, treaz din beţie, ar fi fost suficient de lucid ca să o înţeleagă, dar şi mult mai periculos, dat fiind temperamentul lui. Totuşi, Abigail i-a istorisit cele întâmplate. Se aştepta neîndoielnic la o aprigă izbucnire de mânie, dacă nu chiar la violenţă. Spre surprinderea ei, Nabal a rămas neclintit, nici măcar nu s-a mişcat (1 Samuel 25:37).

Ce s-a întâmplat? „I-a murit inima în el şi el însuşi s-a făcut ca o piatră.“ Este posibil să fi suferit un atac cerebral. Zece zile mai târziu, Nabal şi-a găsit sfârşitul, şi nu neapărat din motive medicale. „Iehova l-a lovit pe Nabal şi el a murit“ (1 Samuel 25:38). Prin dreapta judecată divină, căsnicia de coşmar a lui Abigail s-a încheiat. Deşi azi Iehova nu intervine în mod miraculos să-i pedepsească pe astfel de oameni, această relatare arată fără umbră de îndoială că Iehova vede absolut orice formă de violenţă şi de abuz din sânul familiei. La timpul stabilit, Dumnezeu va face întotdeauna dreptate.

Însă Iehova nu doar a eliberat-o pe Abigail de sub jugul unei căsnicii nefericite. Dumnezeu mai avea o binecuvântare pentru ea. Auzind de moartea lui Nabal, David îşi trimite mesagerii la Abigail pentru a o cere în căsătorie. „Iată că sclava ta este ca o servitoare care spală picioarele slujitorilor domnului meu“, a răspuns Abigail. Cu certitudine, perspectiva de a deveni soţia lui David nu a schimbat-o cu nimic. Ba chiar s-a oferit să fie o servitoare a slujitorilor lui! Apoi citim că s-a ridicat repede, pregătindu-se să meargă la viitorul ei soţ (1 Samuel 25:39–42).

Să nu ne aşteptăm însă la un final ca-n poveşti. Viaţa lui Abigail alături de David nu avea să fie întotdeauna uşoară. David era deja căsătorit cu Ahinoam, iar poligamia era o adevărată încercare pentru închinătoarele fidele ale lui Iehova. * În plus, David nu era încă rege; mai avea de îndurat multe necazuri şi greutăţi până să ajungă să-i slujească lui Iehova în această calitate. Totuşi, Abigail l-a sprijinit pe David şi după un timp i-a dăruit un fiu. Însoţindu-l pe drumul vieţii, Abigail s-a simţit preţuită şi ocrotită. Odată, el chiar a salvat-o din mâna unor răpitori! (1 Samuel 30:1–19) Astfel, David l-a imitat pe Iehova Dumnezeu, care le iubeşte şi le preţuieşte pe femeile fidele, curajoase şi pricepute.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Spre deosebire de soţul ei, Abigail a ştiut să asculte

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Abigail a dat dovadă de umilinţă, curaj şi chibzuinţă când i-a vorbit lui David