Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cunoaşteţi adevărul despre Dumnezeu?

Cunoaşteţi adevărul despre Dumnezeu?

Cunoaşteţi adevărul despre Dumnezeu?

CUM aţi răspunde la această întrebare? Mulţi oameni sunt credincioşi şi se tem de Dumnezeu, dar ştiu prea puţine despre el. Dacă şi dumneavoastră credeţi în Dumnezeu, ce răspuns aţi da la următoarele întrebări?

1. Este Dumnezeu o Persoană?

2. Are Dumnezeu nume?

3. Este Isus Dumnezeul Atotputernic?

4. Îi pasă lui Dumnezeu de mine?

5. Acceptă Dumnezeu toate religiile?

La toate acestea, oamenii răspund în fel şi chip. Aşadar, nu-i de mirare că au apărut diverse idei greşite şi mituri despre Dumnezeu!

De ce trebuie să cunoaştem răspunsul corect

Discutând cu o femeie samariteană credincioasă, Isus Cristos a subliniat că este esenţial să cunoaştem adevărul despre Dumnezeu. Femeia şi-a dat seama că Isus era profet, dar o nedumerea că avea altă religie. Când şi-a exprimat gândurile, Isus i-a spus direct: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi“ (Ioan 4:19–22). Cuvintele lui arată limpede că nu e de-ajuns să fii credincios ca să ştii adevărul despre Dumnezeu.

A vrut însă el să spună că niciun om nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu? Nicidecum, deoarece a adăugat: „Închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi cu adevăr, căci astfel de închinători caută Tatăl“ (Ioan 4:23). Vă închinaţi şi dumneavoastră „cu spirit şi adevăr“?

Este foarte important să ştim dacă ne închinăm astfel. De ce? Într-o rugăciune, Isus a arătat că trebuie să dobândim cunoştinţă exactă: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Prin urmare, de cunoaşterea lui Dumnezeu depinde chiar perspectiva de a trăi veşnic!

Dar putem cunoaşte adevărul despre El? Bineînţeles, căci Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“ (Ioan 14:6). Şi a adăugat: „Nimeni nu ştie cine este Tatăl decât Fiul şi cel căruia Fiul vrea să i-l dezvăluie“ (Luca 10:22).

Aşadar, adevărul despre Dumnezeu îl descoperim în învăţăturile lui Isus Cristos. Isus chiar ne asigură: „Voi sunteţi ucenicii mei cu adevărat dacă trăiţi aşa cum vă învăţ eu. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:31, 32, Noul Testament pe înţelesul tuturor).

Să vedem cum ar răspunde Isus la cele cinci întrebări de la început.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Îl cunoaşteţi pe Dumnezeul căruia vă închinaţi?