Vă este frică de morţi?
Vă este frică de morţi?
MULTORA nu le este frică de morţi deoarece sunt convinşi că oamenii care mor pur şi simplu încetează să existe. Totuşi, milioane de persoane cred că morţii îşi continuă existenţa pe tărâmul spiritelor.
În Benin, o ţară din vestul Africii, mulţi cred că morţii se pot întoarce ca să-i ucidă pe ceilalţi membri ai familiei. Prin urmare, din dorinţa de a-şi îmbuna rudele decedate, unii oameni îşi vând bunurile sau îşi fac datorii pentru a plăti ritualuri şi sacrificii de animale. Alţii se implică în spiritism, o practică ce se bazează şi pe ideea că, la moarte, o parte spirituală a omului supravieţuieşte şi poate să comunice cu cei vii. Iar alţii trăiesc experienţe înfricoşătoare, pe care le pun pe seama spiritelor morţilor.
Agboola, un bărbat care locuieşte în apropierea graniţei cu Nigeria, a trăit o asemenea experienţă. El spune: „În zona noastră, viaţa oamenilor este foarte mult influenţată de spiritism. De exemplu, când moare cineva, există obiceiul de a se spăla cadavrul ca ritual de pregătire pentru lumea spiritelor. Eu strângeam bucăţile de săpun rămase şi le amestecam cu un anumit fel de frunze. Apoi, în timp ce puneam acest amestec pe puşca de vânătoare, spuneam cu glas tare ce animal doream să vânez. Astfel de practici sunt ceva obişnuit şi chiar par să dea rezultate. Cu toate acestea, unele aspecte ale spiritismului sunt înfricoşătoare.
Când doi dintre fiii mei au murit în mod misterios, am bănuit că cineva îmi făcea vrăji. De aceea m-am dus la un bătrân renumit pentru puterile lui spiritiste, care mi-a confirmat bănuielile. Şi mai rău însă, mi-a spus că fiii mei se aflau în lumea spiritelor şi că aveau să devină slujitorii celui ce le provocase moartea, după ce acesta murea. Bătrânul mi-a spus şi că cel de-al treilea fiu al meu va sfârşi la fel. La câteva zile, spusele bătrânului s-au adeverit: fiul meu a murit“.
După un timp, Agboola l-a cunoscut pe John, un Martor al lui Iehova din Nigeria. Acesta i-a explicat cu ajutorul Bibliei care este starea morţilor. Din acel moment, viaţa lui Agboola s-a schimbat. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul dumneavoastră.
Trăiesc morţii într-o lume a spiritelor?
Cine este cel mai în măsură să răspundă la această întrebare? În niciun caz un om, oricât de renumit ar fi el. Cel ce deţine răspunsul este Iehova, care a creat toate formele de viaţă „din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute“ (Coloseni 1:16). El i-a creat pe îngeri ca să locuiască în domeniul spiritual, iar pe om şi pe animale, ca să trăiască pe pământ (Psalmul 104:4, 23, 24). Orice formă de viaţă depinde de El (Revelaţia 4:11). Prin urmare, să vedem ce spune Cuvântul său, Biblia, referitor la moarte.
Prima persoană care a vorbit despre moarte a fost Iehova. El i-a avertizat pe Adam şi pe Eva că vor muri dacă nu vor asculta de el (Geneza 2:17). Iehova a explicat apoi ce însemna acest lucru: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“ (Geneza 3:19). La moarte, corpul se descompune, se întoarce în ţărână şi viaţa încetează.
Adam şi Eva au ales să nu asculte de Creator şi, prin urmare, au fost condamnaţi la moarte. Însă nu ei au fost primii oameni care au murit, ci fiul lor Abel, care a fost ucis de Cain, fratele său mai mare (Geneza 4:8). Lui Cain nu i-a fost teamă că fratele său mort se va răzbuna pe el, ci i-a fost teamă de răzbunarea celor vii (Geneza 4:10–16).
Secole mai târziu, regele Irod s-a tulburat când nişte astrologi i-au spus că în regatul său se născuse un ‘rege al iudeilor’. Hotărât să-l înlăture pe acest posibil rival, Irod a poruncit ca toţi copiii de sex bărbătesc din Betleem de la vârsta de doi ani în jos să fie omorâţi. Însă un înger l-a avertizat pe Iosif să-i ia pe Isus şi pe Maria şi ‘să fugă în Egipt’ (Matei 2:1–16).
După moartea lui Irod, îngerul i-a spus lui Iosif să se întoarcă în Israel, „fiindcă aceia care căutau să ia sufletul copilaşului au murit“ (Matei 2:19, 20). Îngerul, care era o creatură spirituală, ştia că Irod nu putea să-i mai facă niciun rău lui Isus. Iosif nu se temea de regele Irod, care murise, ci de Arhelaus, fiul tiranic al acestuia. Prin urmare, Iosif s-a stabilit împreună cu familia sa în Galileea, în afara jurisdicţiei lui Arhelaus (Matei 2:22).
Din aceste dovezi biblice înţelegem că morţii n-au nicio putere. Atunci, cum se explică întâmplări de felul celor prin care au trecut Agboola şi alţii?
„Demoni“ sau spirite necurate
Adult fiind, Isus a avut câteva confruntări cu creaturi spirituale rele. Acestea au recunoscut că Isus era „Fiul lui Dumnezeu“ şi i s-au adresat astfel. La rândul său, Isus ştia că aceste creaturi nu erau spirite ale morţilor, ci „demoni“ sau spirite necurate şi le-a numit astfel (Matei 8:29–31; 10:8; Marcu 5:8).
Biblia vorbeşte despre creaturi spirituale loiale lui Dumnezeu şi despre creaturi spirituale care s-au răzvrătit împotriva Sa. În Geneza se spune că, atunci când i-a izgonit din grădina Edenului pe Adam şi pe Eva din cauza neascultării lor, Iehova a pus heruvimi, sau îngeri, la estul grădinii, ca să nu permită nimănui să intre în ea (Geneza 3:24). Se pare că aceasta a fost prima oară când creaturile spirituale au fost văzute de oameni.
După un timp, mai mulţi îngeri au venit pe pământ luându-şi corpuri umane, deşi Iehova nu le încredinţase nicio misiune. Aceşti îngeri „şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei“, adică domeniul spiritual (Iuda 6). Motivaţi de dorinţe egoiste, ei şi-au luat soţii care au dat naştere unor progenituri hibride, numite nefilimi. Aceştia şi taţii lor răzvrătiţi au umplut pământul cu multă violenţă şi răutate (Geneza 6:1–5). Iehova a îndreptat lucrurile aducând în zilele lui Noe un potop mondial care i-a distrus pe oamenii răi şi pe nefilimi. Dar ce s-a întâmplat cu îngerii care veniseră pe pământ?
Din cauza Potopului, ei s-au întors în domeniul spiritual. Iehova însă i-a împiedicat să-şi reia „locul iniţial“ (Iuda 6). Biblia spune: „Dumnezeu nu s-a reţinut să-i pedepsească pe îngerii care au păcătuit, ci, aruncându-i în Tartar, i-a dat unor gropi de întuneric dens, ca să fie păstraţi pentru judecată“ (2 Petru 2:4).
Tartarul nu este un loc propriu-zis; este o stare decăzută, asemănătoare stării de detenţie, care limitează activitatea acestor răzvrătiţi. Demonii nu-şi mai pot lua corpuri umane, dar au în continuare o mare putere şi influenţă asupra minţii şi a vieţii unor oameni. Unele animale Matei 12:43–45; Luca 8:27–33). De asemenea, acestea îi pot înşela pe oameni pretinzând că sunt spirite ale morţilor. Cu ce scop? Ca să-i împiedice să i se închine lui Iehova într-un mod plăcut lui şi ca să-i inducă în eroare cu privire la adevărata stare a morţilor.
şi unii oameni ajung chiar să fie posedaţi de aceste spirite necurate (Cum se poate învinge frica de morţi
Agboola a văzut cât de logice sunt explicaţiile Bibliei referitoare la moarte şi la creaturile spirituale. El a înţeles că era necesar să dobândească mai multe cunoştinţe. Astfel, cu ajutorul lui John, el a început să studieze Biblia şi unele publicaţii biblice. Agboola a simţit o mare mângâiere când a aflat că fiii săi se odihneau în moarte şi nu se aflau în lumea spiritelor, urmând să devină slujitorii celui care le provocase moartea (Ioan 11:11–13).
Agboola a înţeles şi că trebuia să renunţe la orice practică spiritistă. Prin urmare, şi-a ars toate lucrurile care aveau legătură cu ocultismul (Faptele 19:19). Unii dintre cunoscuţii lui l-au avertizat că spiritele aveau să se întoarcă împotriva lui. Dar lui Agboola nu i-a fost frică. El a urmat sfatul din Efeseni 6:11, 12: „Îmbrăcaţi-vă cu armura completă care provine de la Dumnezeu . . . fiindcă avem de luptat . . . împotriva forţelor spirituale rele“. Armura spirituală include adevărul, dreptatea, vestea bună a păcii, credinţa şi sabia spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu. Această armură provine de la Dumnezeu şi oferă ocrotire!
Când Agboola a refuzat să ia parte la unele obiceiuri care aveau legătură cu spiritismul, câţiva dintre prietenii şi rudele lui n-au mai vrut să aibă de-a face cu el. Cu toate acestea, la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, el şi-a făcut noi prieteni, care respectă învăţăturile Bibliei.
Agboola ştie acum că, în curând, Dumnezeu va curăţa pământul de răutate, va pune capăt activităţii demonilor şi, în cele din urmă, îi va distruge (Revelaţia 20:1, 2, 10). Iehova îi va învia aici, pe pământ, pe „toţi cei din mormintele de amintire“ (Ioan 5:28, 29). Printre aceştia se vor număra Abel, copiii nevinovaţi pe care i-a omorât regele Irod şi milioane de alte persoane. Agboola are convingerea fermă că şi cei trei fii ai săi vor fi înviaţi. Este foarte posibil ca şi cei dragi pe care dumneavoastră i-aţi pierdut în moarte să fie readuşi la viaţă. Toţi cei înviaţi vor confirma că de la moartea şi până la învierea lor n-au fost conştienţi de absolut nimic, prin urmare de niciun ritual practicat pentru ei.
Nu aveţi motive să vă fie frică de morţi. Dimpotrivă, puteţi spera să-i reîntâlniţi pe cei dragi care au murit. În aşteptarea acestei reîntâlniri, întăriţi-vă credinţa studiind Biblia şi alăturaţi-vă celor ce respectă învăţăturile ei! Dacă practicaţi vreo formă de spiritism, chiar şi numai din amuzament, încetaţi imediat să mai faceţi acest lucru! Feriţi-vă de influenţa demonilor îmbrăcând „armura completă care provine de la Dumnezeu“! (Efeseni 6:11) Martorii lui Iehova vor fi bucuroşi să vă ajute printr-un studiu biblic gratuit la domiciliu pe baza cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia? *
Lui Agboola nu-i mai este frică de morţi. În plus, a învăţat să se împotrivească creaturilor spirituale rele. El spune: „Nu ştiu cine este cel care le-a provocat moartea celor trei fii ai mei. Dar, de când îi slujesc lui Iehova, demonii nu le-au făcut vreun rău celor şapte copii care mi s-au mai născut“.
[Notă de subsol]
^ par. 25 Publicată de Martorii lui Iehova.
[Text generic pe pagina 13]
Lui Agboola nu-i mai este frică de morţi. În plus, a învăţat să se împotrivească creaturilor spirituale rele
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
Lui Cain nu i-a fost teamă că fratele său mort se va răzbuna pe el