În Turnul de veghe din 15 septembrie 1950 (engl.), termenii „tipic” şi „antitipic” au fost definiţi astfel: „Un aspect tipic este o imagine sau o reprezentare a ceva ce urmează să se împlinească în viitor. Aspectul antitipic este realitatea lucrului pe care îl reprezintă aspectul tipic. Astfel, aspectul tipic poate fi numit pe bună dreptate o umbră, iar cel antitipic, realitatea”.

Cu mulţi ani în urmă, în publicaţiile noastre se spunea că oameni fideli precum Debora, Elihu, Iefta, Iov, Rahav şi Rebeca, dar şi mulţi alţii au fost reprezentări, sau umbre, fie ale celor unşi, fie ale ‘marii mulţimi’ (Rev. 7:9). De exemplu, se considera că Iefta, Iov şi Rebeca îi reprezentau pe cei unşi, în timp ce Debora şi Rahav prefigurau marea mulţime. În ultimii ani însă, nu s-au mai făcut astfel de comparaţii. De ce?

Scripturile arată că unele persoane menţionate în Biblie au reprezentat realităţi superioare. De exemplu, în Galateni 4:21-31, apostolul Pavel a vorbit despre o dramă simbolică în care sunt implicate două femei. Agar, sclava lui Avraam, a reprezentat naţiunea Israel, care era într-un legământ cu Iehova în baza Legii mozaice. Iar Sara, „femeia liberă”, a simbolizat-o pe soţia lui Dumnezeu, adică partea cerească a organizaţiei sale. În scrisoarea sa către evrei, Pavel a arătat că între regele-preot Melchisedec şi Isus Cristos există anumite asemănări (Evr. 6:20; 7:1-3). De asemenea, Pavel i-a comparat pe Isaia şi fiii săi cu Isus şi continuatorii săi unşi (Evr. 2:13, 14). Întrucât Pavel a scris sub inspiraţie divină, noi acceptăm fără ezitare ceea ce spune el despre aceste persoane.

Însă, chiar şi atunci când Biblia arată că o persoană reprezintă pe altcineva, n-ar trebui să tragem concluzia că toate detaliile sau întâmplările din viaţa acelei persoane sunt o reprezentare a unei realităţi superioare. De exemplu, deşi spune  că Melchisedec l-a prefigurat pe Isus, Pavel nu spune nimic despre faptul că, odată, Melchisedec i-a adus lui Avraam pâine şi vin după ce acesta a învins patru regi. De aceea, nu există nicio bază biblică pentru a căuta o semnificaţie ascunsă în acest episod (Gen. 14:1, 18).

În secolele de după moartea lui Cristos, unii scriitori au căzut în capcana de a căuta aspecte tipice peste tot în Biblie. Făcând referire la învăţăturile lui Origen, Ambrosie şi Ieronim, o enciclopedie biblică spune: „Ei au căutat şi, bineînţeles, au găsit aspecte tipice în toate întâmplările consemnate în Scripturi, oricât de neînsemnate sunt acestea. Chiar şi în cele mai simple şi mai obişnuite întâmplări s-a crezut că se ascund adevăruri profunde . . . , chiar şi în numărul peştilor prinşi de discipoli în noaptea în care le-a apărut Mântuitorul, după ce a fost înviat. Unii s-au străduit foarte mult să găsească semnificaţia acestui număr, 153!” (The International Standard Bible Encyclopaedia).

Augustin din Hipona a comentat mult pe marginea relatării în care citim că Isus a hrănit aproximativ 5 000 de bărbaţi cu cinci pâini de orz şi doi peşti. Întrucât orzul era considerat inferior grâului, Augustin a tras concluzia că cele cinci pâini reprezintă cele cinci cărţi ale lui Moise („orzul” inferior reprezentând presupusa inferioritate a „Vechiului Testament”). Cât despre cei doi peşti, din anumite motive, el i-a asemănat cu un rege şi cu un preot. Potrivit unui alt erudit căruia îi plăcea să caute aspecte tipice şi antitipice, faptul că Iacob a cumpărat dreptul de întâi născut al lui Esau cu o tocană roşie de linte a reprezentat faptul că Isus a cumpărat moştenirea cerească pentru omenire cu sângele său!

Întrucât sunt nerealiste, înţelegem care este problema unor astfel de interpretări. Oamenii nu pot şti care dintre relatările biblice sunt umbre ale lucrurilor viitoare şi care nu. Cea mai bună abordare este aceasta: Acolo unde Scripturile spun că o persoană, un eveniment sau un obiect reprezintă altceva, acceptăm afirmaţia ca atare. În caz contrar, ar trebui să ne reţinem să căutăm un echivalent antitipic pentru o anumită persoană sau relatare dacă nu există cu adevărat o bază biblică pentru această concluzie.

Atunci, cum ne pot fi de folos întâmplările şi exemplele menţionate în Scripturi? În Romani 15:4, apostolul Pavel a spus: „Căci tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă”. Astfel, Pavel a arătat că fraţii săi unşi din secolul I puteau desprinde învăţături importante din întâmplările consemnate în Scripturi. Totuşi, slujitorii lui Dumnezeu de toate vârstele, indiferent că fac parte dintre cei unşi sau dintre „alte oi”, indiferent că trăiesc în „zilele din urmă” sau au trăit în altă perioadă, au putut să înveţe, şi chiar au învăţat, lecţii preţioase din „tot ce a fost scris mai înainte” (Ioan 10:16; 2 Tim. 3:1).

În loc să considere că majoritatea relatărilor biblice se aplică la o singură clasă de oameni, fie la cei unşi, fie la marea mulţime, şi la o singură perioadă, slujitorii lui Dumnezeu, indiferent de clasa din care fac parte şi de perioada în care trăiesc, pot aplica la ei înşişi multe aspecte din aceste relatări. De exemplu, nu trebuie să limităm aplicarea relatării din cartea Iov la încercările pe care le-au suportat cei unşi în timpul Primului Război Mondial. Mulţi slujitori ai lui Dumnezeu, bărbaţi şi femei deopotrivă, atât dintre cei unşi, cât şi din marea mulţime, au trecut prin încercări asemănătoare celor pe care le-a suportat Iov şi au văzut ‘sfârşitul pe care l-a dat Iehova, căci Iehova este plin de tandră afecţiune şi îndurător’ (Iac. 5:11).

Să ne gândim: Nu-i aşa că avem în congregaţiile noastre femei în vârstă la fel de loiale ca Debora, bătrâni de congregaţie tineri la fel de înţelepţi ca Elihu, pionieri curajoşi la fel de zeloşi ca Iefta, precum şi femei şi bărbaţi fideli la fel de răbdători ca Iov? Cât de recunoscători suntem că Iehova a păstrat „tot ce a fost scris mai înainte”, pentru ca „prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă”!

Iată de ce publicaţiile noastre recente scot în evidenţă învăţămintele pe care le putem trage din relatările biblice, în loc să încerce să găsească aspecte tipice şi antitipice.