ÎN 6 septembrie 1926, un pelerin (supraveghetor itinerant) de origine japoneză s-a întors din Statele Unite în Japonia ca misionar. La sosire, a fost întâmpinat de singurul abonat al revistei Turnul de veghe din Japonia. Acesta pusese bazele unui grup de studiere a Bibliei în Kobe. Studenţii în Biblie au ţinut primul lor congres în 2 ianuarie 1927, chiar în acel oraş. Au asistat 36 de persoane, dintre care 8 s-au botezat. A fost un început bun. Însă cum putea acest mic grup să ajungă la cei peste 60 de milioane de locuitori ai Japoniei, care aveau nevoie să vadă lumina adevărului biblic?

În mai 1927, plini de ingeniozitate, Studenţii în Biblie au început o campanie publică de anunţare a unei serii de discursuri biblice. Pentru prima cuvântare, care urma să se ţină în Osaka, fraţii au pus afişe şi panouri publicitare în tot oraşul şi au trimis 3 000 de invitaţii la diferite personalităţi. Ei au distribuit 150 000 de invitaţii şi au anunţat cuvântarea în cele mai importante ziare din Osaka şi pe 400 000 de bilete de tren. În ziua cuvântării, două avioane au zburat deasupra oraşului, împrăştiind 100 000 de invitaţii. Aproximativ 2 300 de persoane au umplut sala Osaka Asahi pentru a asculta cuvântarea „Regatul lui Dumnezeu este aproape”. În jur de 1 000 de oameni n-au mai avut loc în sală. După cuvântare, peste 600 de persoane au rămas pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri. În următoarele luni s-au ţinut cuvântări biblice în Kyoto şi în alte oraşe din vestul Japoniei.

În octombrie 1927, Studenţii în Biblie au făcut demersuri pentru a ţine cuvântări în Tokyo. Au fost trimise invitaţii mai multor persoane importante, între care primul ministru, unii membri ai parlamentului şi unii conducători religioşi şi militari. S-au folosit postere, anunţuri în ziare şi 710 000 de invitaţii. La cele trei discursuri ţinute în capitala Japoniei au asistat în total 4 800 de persoane.

Colportorii (pionierii) au avut un rol important în predicarea mesajului despre Regat din casă în casă. Matsue Ishii, care s-a numărat printre primii colportori din Japonia, împreună cu soţul ei, Jizo, au parcurs trei sferturi din suprafaţa ţării, de la Sapporo, din nordul îndepărtat, până la Sendai, Tokyo, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kyoto, Okayama şi Tokushima. Sora Ishii şi o soră mai în vârstă, Sakiko Tanaka, s-au îmbrăcat în chimonouri tradiţionale pentru a vizita înalţi funcţionari guvernamentali. Unul dintre ei a cerut 300 de seturi ale cărţilor Harfa lui Dumnezeu şi Eliberare pentru a fi puse în bibliotecile închisorilor.

Katsuo şi Hagino Miura au primit câteva cărţi de la sora Ishii şi au înţeles imediat că găsiseră adevărul. Ei s-au botezat în 1931 şi au devenit colportori.  Haruichi şi Tane Yamada şi multe dintre rudele lor au acceptat mesajul despre Regat cu puţin timp înainte de 1930. Soţii Yamada au devenit colportori, iar fiica lor, Yukiko, a mers să slujească la Betelul din Tokyo.

Pe atunci, automobilele erau foarte scumpe, iar drumurile erau rele. De aceea, Kazumi Minoura şi alţi colportori tineri au folosit rulote fără motor. Ei au numit aceste case pe roţi Iehu, după personajul biblic care îşi conducea carul cu viteză şi care a devenit rege al Israelului (2 Regi 10:15, 16). Fraţii aveau trei rulote mari, numite Marele Iehu. Fiecare avea 2,2 metri lungime, 1,9 metri lăţime şi 1,9 metri înălţime, iar în ele puteau dormi cel mult şase pionieri. Pe lângă acestea, la Filiala din Japonia au fost construite 11 rulote mici, numite Micul Iehu, în care încăpeau două persoane şi care erau trase cu ajutorul unei biciclete. Kiichi Iwasaki, care a ajutat la construirea rulotelor Iehu, şi-a amintit: „Fiecare Iehu avea un cort şi o baterie de maşină care asigura curentul electric pentru iluminat”. Colportorii străbăteau munţi şi văi împingând şi trăgând după ei rulotele Iehu. Astfel, ei au răspândit lumina adevărului în toată Japonia, din Hokkaido, din nord, până în Kyushu, în sud.

Ikumatsu Ota, unul dintre colportori, a spus: „Când ajungeam într-o localitate, ne opream cu Iehu pe malul unui râu sau pe un câmp. La început îi vizitam pe oamenii de seamă, cum ar fi primarul, iar apoi mergeam din casă în casă pentru a oferi publicaţii. După ce parcurgeam teritoriul, mergeam în următoarea localitate”.

A fost ‘o zi a începuturilor mici’ când cei 36 de Studenţi în Biblie din Kobe au ţinut primul lor congres (Zah. 4:10). După numai cinci ani, în 1932, în Japonia au dat raport de activitate 103 colportori şi vestitori; ei distribuiseră peste 14 000 de cărţi. În prezent, mărturia publică este bine organizată în zonele metropolitane din Japonia, iar aproape 220 000 de vestitori răspândesc lumina adevărului în Ţara Soarelui Răsare. (Din arhiva noastră din Japonia)