1. Ce veşti îmbucurătoare despre creştinii din Corint a primit Pavel?

ERA anul 55 e.n. Apostolul Pavel se afla în oraşul-port Troa, dar gândurile lui se îndreptau spre Corint. Nu cu mult timp în urmă aflase că între fraţii de acolo existau neînţelegeri. Pentru că îi iubea aşa cum îşi iubeşte un tată copiii, Pavel le-a trimis o scrisoare în care le-a dat sfaturi menite să-i corecteze (1 Cor. 1:11; 4:15). În plus, l-a rugat pe Tit, un colaborator apropiat, să viziteze congregaţia din Corint şi să vină în Troa ca să-i aducă veşti. Pentru că Tit întârzia, Pavel a luat o corabie şi a mers în Macedonia, unde, spre marea lui bucurie, s-a întâlnit cu el. Tit i-a spus că fraţii din Corint au aplicat imediat sfaturile primite şi că abia aşteptau să-l vadă. Auzind aceste veşti bune, Pavel ‘s-a bucurat şi mai mult’ (2 Cor. 2:12, 13; 7:5–9).

2. a) Ce le-a scris Pavel corintenilor referitor la credinţă şi bucurie? b) Ce întrebări vor fi dezbătute în continuare?

² La scurt timp după aceea, Pavel le-a trimis corintenilor o a doua scrisoare. El le-a spus: „Nu . . . suntem stăpâni pe credinţa voastră, ci suntem colaboratori spre bucuria voastră, fiindcă voi staţi neclintiţi prin credinţa voastră“ (2 Cor. 1:24). Ce a vrut Pavel să spună? Ce pot învăţa bătrânii de congregaţie din cuvintele lui?

3. a) Ce a vrut Pavel să spună prin cuvintele „voi staţi neclintiţi prin credinţa voastră“? b) Cum imită bătrânii din prezent exemplul lui Pavel?

³ Pavel a menţionat două calităţi pe care orice creştin trebuie să le aibă: credinţa şi bucuria. Să ne  reamintim cuvintele sale referitoare la credinţă: „Nu . . . suntem stăpâni pe credinţa voastră, . . . fiindcă voi staţi neclintiţi prin credinţa voastră“. Pavel ştia că fraţii din Corint erau loiali nu datorită lui sau vreunui alt om, ci datorită credinţei lor. În plus, era convins că ei îl iubeau cu toată sinceritatea pe Dumnezeu şi doreau să facă ce este drept. Aşadar, Pavel n-avea niciun motiv să exercite control asupra credinţei fraţilor săi şi nici nu dorea să facă acest lucru (2 Cor. 2:3). Bătrânii de congregaţie din prezent imită exemplul lui Pavel fiind convinşi că fraţii lor au credinţă şi că îi slujesc lui Dumnezeu cu o motivaţie corectă (2 Tes. 3:4). Ei nu fac reguli rigide în congregaţie, ci se bazează pe principiile Bibliei şi pe îndrumarea primită de la organizaţia lui Iehova. În fond, bătrânii nu sunt stăpâni pe credinţa fraţilor lor (1 Pet. 5:2, 3).

4. a) La ce s-a referit Pavel prin cuvintele „suntem colaboratori spre bucuria voastră“? b) Cum pot imita bătrânii de congregaţie atitudinea lui Pavel?

⁴ Pavel a mai spus: „Suntem colaboratori spre bucuria voastră“. Apostolul făcea referire la el şi la colaboratorii săi apropiaţi. De unde ştim acest lucru? În aceeaşi scrisoare, el i-a amintit pe doi dintre aceşti fraţi: „Isus . . . a fost predicat în mijlocul vostru prin noi, adică prin mine, prin Silvan şi prin Timotei“ (2 Cor. 1:19). De asemenea, ori de câte ori folosea termenul „colaboratori“ în scrisorile sale, Pavel se referea la cei cu care colabora strâns, de exemplu la Apolo, Aquila, Prisca, Timotei şi Tit (Rom. 16:3, 21; 1 Cor. 3:6–9; 2 Cor. 8:23). Astfel, prin cuvintele „suntem colaboratori spre bucuria voastră“, Pavel i-a asigurat pe corinteni că el şi însoţitorii săi doreau să facă tot ce le stătea în putinţă pentru a-i ajuta pe membrii congregaţiei să-şi păstreze bucuria. Aceeaşi dorinţă o au şi bătrânii din prezent. Ei vor să facă tot ce pot pentru a-şi ajuta fraţii ‘să-i slujească lui Iehova cu bucurie’ (Ps. 100:2; Filip. 1:25).

5. Ce întrebare le-a fost pusă mai multor fraţi şi surori şi ce ar trebui să facem pe măsură ce analizăm răspunsurile lor?

⁵ Mai mulţi fraţi şi surori din diferite părţi ale lumii au fost invitaţi de curând să răspundă la următoarea întrebare: „Cum te-a ajutat un bătrân prin cuvintele sau acţiunile lui să ai mai multă bucurie?“. În timp ce vom trece în revistă răspunsurile lor, gândeşte-te cum ai răspunde tu la această întrebare. Totodată, întreabă-te ce ai putea face ca în congregaţia ta să domnească bucuria. *

6, 7. a) Menţionaţi o modalitate prin care bătrânii îi imită pe Isus, pe Pavel şi pe alţi slujitori ai lui Dumnezeu. b) De ce se bucură fraţii când le reţinem numele?

⁶ Mulţi fraţi şi surori spun că se bucură când bătrânii se interesează de ei. O modalitate prin care bătrânii pot face acest lucru este să urmeze exemplul lăsat de David, Elihu şi Isus. (Citeşte 2 Samuel 9:6; Iov 33:1; Luca 19:5.) Fiecare dintre aceşti slujitori ai lui Iehova au arătat interes faţă de colaboratorii lor adresându-li-se pe nume. Pavel ştia şi el cât era de important să-şi amintească numele fraţilor şi să le folosească. În încheierea uneia dintre scrisorile sale, el le-a transmis salutări la peste 25 de fraţi şi surori, menţionându-i pe nume. Printre ei s-a numărat Persida, o soră despre care Pavel a spus: „Salutaţi-o pe iubita noastră soră Persida“ (Rom. 16:3–15).

 ⁷ Unor bătrâni le este foarte greu să reţină numele altora. Dar, când se străduiesc să facă îmbunătăţiri în acest sens, este ca şi cum le-ar spune fraţilor şi surorilor de credinţă: „Sunteţi importanţi pentru mine“ (Ex. 33:17). Membrii congregaţiei se bucură dacă bătrânii li se adresează pe nume când îi invită să răspundă la studiul Turnului de veghe sau la alte întruniri. (Compară cu Ioan 10:3.)

8. Cum a imitat Pavel exemplul lui Iehova şi al lui Isus?

⁸ Pavel a arătat interes faţă de fraţii săi şi prin faptul că i-a lăudat sincer. Laudele constituie o altă modalitate prin care bătrânii pot să-i ajute pe membrii congregaţiei să-i slujească lui Dumnezeu cu bucurie. În aceeaşi scrisoare în care şi-a exprimat dorinţa ‘de-a fi colaborator spre bucuria fraţilor săi’, Pavel a scris: „Mă laud foarte mult cu voi“ (2 Cor. 7:4). Cu siguranţă, cuvintele lui au atins inima fraţilor din Corint. El şi-a exprimat aprecierea şi faţă de alte congregaţii (Rom. 1:8; Filip. 1:3–5; 1 Tes. 1:8). După ce a făcut referire la Persida în scrisoarea sa către creştinii din Roma, Pavel a spus despre ea că „a muncit mult şi din greu în Domnul“ (Rom. 16:12). Cuvintele de laudă ale lui Pavel trebuie să-i fi adus multă încurajare acestei surori fidele! Lăudându-i pe alţii, Pavel a urmat exemplul lăsat de Iehova şi de Isus (Rev. 2:2, 13, 19). (Citeşte Marcu 1:9–11; Ioan 1:47.)

9. De ce sunt membrii congregaţiei mai bucuroşi când îşi adresează cuvinte de apreciere?

⁹ Şi bătrânii din prezent înţeleg că este important să-şi exprime aprecierea faţă de fraţii şi de surorile lor (Prov. 3:27; 15:23). Când un bătrân îl laudă pe un frate de credinţă, este ca şi cum i-ar spune: „Am văzut lucrurile bune pe care le-ai făcut şi vreau să ştii că te apreciez“. Fără îndoială, membrii congregaţiei au nevoie de încurajare din partea bătrânilor. O soră care are în jur de 55 de ani a afirmat: „La serviciu, primesc foarte rar laude. Lucrez într-un mediu competitiv şi dur. De aceea, când un bătrân mă laudă pentru ceva ce am făcut în folosul congregaţiei, mă simt înviorată şi găsesc forţa de-a merge mai departe! Simt că Tatăl meu ceresc mă iubeşte“. Un frate care îşi creşte singur cei doi copii a avut sentimente asemănătoare. Nu de mult, un bătrân l-a lăudat pentru eforturile şi sacrificiile sale. Cum s-a simţit el? „Cuvintele de laudă ale acelui bătrân au fost exact încurajarea de care aveam nevoie“, spune fratele. Într-adevăr, lăudându-i din inimă pe fraţi şi pe surori, un bătrân îi poate încuraja şi le poate ridica moralul. În felul acesta, el îi ajută să-şi păstreze bucuria şi ‘să nu obosească’ în timp ce continuă să umble pe calea care duce la viaţă (Is. 40:31).

10, 11. a) Cum pot bătrânii să urmeze exemplul lui Neemia? b) Ce poate face un bătrân pentru ca vizitele sale de păstorire să fie eficiente?

¹⁰ Care este o altă modalitate prin care bătrânii îşi manifestă iubirea pentru fraţi şi îi ajută să fie bucuroşi în serviciul sacru? Bătrânii iau iniţiativa de a-i încuraja. (Citeşte Faptele 20:28.) În această privinţă, ei se aseamănă cu păstorii spirituali din vechime. Să remarcăm, de pildă, ce a făcut Neemia când a constatat că unii dintre conaţionalii săi erau demoralizaţi. Relatarea spune că el ‘s-a ridicat’ imediat şi i-a încurajat (Neem. 4:14). În prezent, bătrânii acţionează la fel. ‘Se ridică’, altfel spus iau iniţiativa, ca să-i întărească pe fraţi din punct de vedere spiritual. Dacă situaţia permite, ei le fac  vizite de păstorire pentru a le împărtăşi un „dar spiritual“, adică pentru a-i ajuta să-şi întărească credinţa (Rom. 1:11). Dar cum se pot asigura bătrânii că vizitele lor sunt eficiente?

¹¹ Înainte de-a face o vizită de păstorire, un bătrân trebuie să-şi rezerve timp pentru a se gândi la acea persoană. Cu ce probleme se confruntă? Ce idei i-ar putea aduce încurajare? Ce versete sau exemplul căror personaje biblice ar fi potrivite în situaţia ei? Dacă bătrânul îşi va pune astfel de întrebări înainte de vizită, discuţia nu se va rezuma la generalităţi şi îi va fi cu adevărat de folos fratelui sau surorii respective. În timpul vizitelor de păstorire, bătrânul le dă posibilitatea fraţilor şi surorilor să se exprime şi-i ascultă cu atenţie (Iac. 1:19). „E atât de înviorător când un bătrân ascultă cu inima“, a spus o soră (Luca 8:18).

12. Cine are nevoie de încurajare şi de ce?

¹² Pavel i-a îndemnat pe bătrânii de congregaţie ‘să fie atenţi la toată turma’. Într-adevăr, toţi membrii congregaţiei au nevoie de încurajare, inclusiv vestitorii sau pionierii care slujesc cu fidelitate de mulţi ani. Dar de ce au ei nevoie de ajutor din partea bătrânilor? Deşi sunt puternici pe plan spiritual, şi ei se simt uneori copleşiţi de problemele şi de presiunile acestui sistem rău. Pentru a înţelege mai bine de ce chiar şi un slujitor puternic al lui Iehova are nevoie din când în când de ajutor, să analizăm un episod din viaţa regelui David.

13. a) Când a ales Işbi-Benob să-l atace pe David? b) Cum se explică intervenţia promptă şi decisivă a lui Abişai?

¹³ La scurt timp după ce a fost uns rege, tânărul David l-a înfruntat pe Goliat, un uriaş din seminţia refaimiţilor. David a dat dovadă de mult curaj şi l-a ucis (1 Sam. 17:4, 48–51; 1 Cron. 20:5, 8). Ani mai târziu, în timpul unei bătălii cu filistenii, David a trebuit să  lupte din nou cu un uriaş. Numele lui era Işbi-Benob, tot un refaimit (2 Sam. 21:16, nota de subsol). De data aceasta, uriaşul a fost cât pe ce să-l ucidă. Ce se întâmplase cu David? Îşi pierduse curajul? Nu, Biblia spune că el ‘obosise’. Profitând de faptul că David era slăbit, Işbi-Benob „şi-a pus în gând să-l ucidă“ (2 Sam. 21:15–17). Însă, chiar înainte ca filisteanul să-l răpună, „Abişai, fiul Ţeruiei, i-a venit . . . în ajutor, l-a lovit pe filistean şi l-a omorât“ (2 Sam. 21:15–17). Ce situaţie-limită! Cu siguranţă, David i-a fost profund recunoscător lui Abişai, care nu l-a scăpat din ochi şi i-a sărit imediat în ajutor, salvându-l de la moarte. Ce învăţăminte desprindem din acest episod biblic?

14. a) Cum am putea depăşi problemele care par la fel de uriaşe ca Goliat? b) Cum pot bătrânii să-i ajute pe alţii să-şi recapete puterea şi bucuria? Daţi un exemplu.

¹⁴ În calitate de Martori ai lui Iehova, îi aducem lui Dumnezeu un serviciu sacru în pofida obstacolelor pe care Satan şi susţinătorii săi ni le pun în cale. Unii dintre noi am fost nevoiţi să înfruntăm probleme uriaşe. Având însă încredere deplină în Iehova, am ieşit biruitori în lupta cu „Goliatul“ nostru. Totuşi, pentru că trebuie să ne împotrivim în permanenţă presiunilor acestui sistem, ajungem uneori să obosim şi să fim descurajaţi. Drept urmare, devenim vulnerabili şi ne expunem pericolului de a fi ‘ucişi’, sau doborâţi, de presiuni cărora, în mod normal, le-am face faţă. În acele momente, bătrânii ne pot ajuta să prindem din nou putere şi să ne regăsim bucuria. Mulţi dintre noi au primit un astfel de ajutor. Iată, de pildă, ce a spus o pionieră în vârstă de aproximativ 65 de ani: „Am trecut printr-o perioadă mai grea în care nu m-am simţit bine, iar serviciul de teren mă obosea. Un bătrân şi-a dat seama că ceva nu era în regulă şi şi-a făcut timp să discute cu mine. Am avut o discuţie încurajatoare bazată pe un pasaj din Biblie. Sugestiile lui mi-au fost de mare folos“. Sora a mai spus: „Am apreciat mult că acel bătrân iubitor a observat cum mă simţeam şi a fost gata să mă ajute“. Ce mult contează să ştim că problemele noastre nu trec neobservate de bătrâni! Dimpotrivă, la fel ca Abişai, ei ‘ne vin imediat în ajutor’.

15, 16. a) De ce l-au iubit fraţii atât de mult pe Pavel? b) De ce îi iubim pe bătrânii de congregaţie?

¹⁵ Bătrânii fac multe eforturi în folosul congregaţiei. Uneori, sunt atât de îngrijoraţi pentru fraţii şi surorile lor, încât efectiv nu pot dormi. Ei se roagă sau le oferă ajutor spiritual chiar şi în orele târzii ale nopţii (2 Cor. 11:27, 28). Totuşi, se achită cu conştiinciozitate şi cu bucurie de responsabilitatea lor, la fel ca Pavel. Iată ce le-a scris el corintenilor: „Eu voi cheltui cât se poate de bucuros şi chiar mă voi cheltui întru totul pentru sufletele voastre“ (2 Cor. 12:15). Iubirea pentru fraţii de credinţă l-a impulsionat pe Pavel să se cheltuiască, adică să facă mari sacrificii pentru a-i întări (Filip. 2:17; 1 Tes. 2:8). (Citeşte 2 Corinteni 2:4.) Nu e de mirare că fraţii l-au iubit atât de mult! (Fap. 20:31–38)

¹⁶ Şi noi îi iubim pe bătrânii de congregaţie şi îi mulţumim lui Iehova pentru ei în rugăciune. Când vedem interesul lor sincer faţă de noi, simţim şi mai multă bucurie. Vizitele lor de păstorire ne îmbogăţesc pe plan spiritual. Suntem recunoscători că bătrânii sunt gata să ne vină în ajutor ori de câte ori presiunile acestei lumi par să ne doboare. Da, bătrânii ‘sunt colaboratori spre bucuria noastră’!