ÎN URMĂ cu câţiva ani, Rúbia, o soră care acum are 30 de ani, a mers în vizită la Sandra, o pionieră care slujea într-o congregaţie mică din sudul Braziliei. În timpul şederii ei acolo, s-a întâmplat ceva ce a impresionat-o atât de mult, încât i-a schimbat viaţa. Despre ce este vorba? Să-i permitem chiar Rúbiei să ne povestească.

„Am mers cu Sandra la o doamnă cu care studia Biblia. În timpul studiului, femeia i-a spus: «Trei colege de serviciu vor să studieze Biblia, dar le-am zis că trebuie să aştepte. Ştiu că ai agenda plină anu’ ăsta». Nu-mi venea să cred ce auzeam! Persoanele care doreau să-l cunoască pe Iehova trebuiau să fie înscrise pe  o listă de aşteptare. În teritoriul congregaţiei mele, îmi era greu să găsesc chiar şi un studiu. Atunci, în casa acelei femei, am simţit dorinţa de a-i ajuta pe oamenii din orăşelul ei. Nu după mult timp, am părăsit metropola în care locuiam şi m-am mutat acolo.“

Cum i-a mers Rúbiei în acel orăşel? Ea relatează: „După numai două luni, conduceam 15 studii biblice şi, poate că nu vă vine să credeţi, dar în scurt timp aveam şi eu o listă de aşteptare la fel ca Sandra“.

Diego, un frate care are puţin peste 20 de ani, i-a vizitat pe doi pionieri care slujeau în Prudentópolis, un oraş mic din sudul Braziliei. Această vizită a avut un impact puternic asupra lui, determinându-l să-şi reevalueze serviciul sacru. Iată ce ne spune el: „Până atunci mă implicasem foarte puţin în activităţile teocratice, mulţumindu-mă să merg în predicare doar câteva ore pe lună. Dar, când am auzit experienţele pe care le povesteau acei pionieri, am observat diferenţa izbitoare dintre bucuria lor şi atitudinea mea nepăsătoare faţă de serviciul creştin. Văzându-i aşa de fericiţi şi de entuziasmaţi, mi-am dorit ca şi viaţa mea să fie plină de sens“. După acea vizită, Diego a început pionieratul.

Eşti şi tu un tânăr care îi slujeşte lui Iehova? Asemenea lui Diego, simţi că lucrarea de predicare a devenit o rutină? Dacă da, n-ai putea face schimbări ca să poţi gusta bucuria de a predica într-un loc unde este nevoie mai mare de proclamatori ai Regatului? Ideea de a renunţa la un stil de viaţă comod ar putea să te sperie. Totuşi, mulţi tineri au făcut această alegere. Plini de curaj, şi-au adaptat obiectivele şi dorinţele pentru a-i sluji mai mult lui Iehova. Unul dintre aceşti tineri este Bruno.

Cu câţiva ani în urmă, Bruno, acum în vârstă de 28 de ani, a studiat muzica la un conservator  prestigios, iar ţelul său era să devină dirijor. De fapt, a obţinut rezultate atât de bune, încât a fost invitat în mai multe rânduri să dirijeze o orchestră simfonică. Îl aştepta o carieră promiţătoare. „Totuşi, simţeam că-mi lipseşte ceva, mărturiseşte Bruno. Mă dedicasem lui Iehova, dar ştiam că nu-i ofeream tot ce aveam mai bun, iar asta nu-mi dădea pace. I-am vorbit lui Iehova despre sentimentele mele şi am discutat cu unii fraţi maturi din congregaţie. După ce mi-am analizat cu seriozitate situaţia, am hotărât să pun serviciul sacru mai presus de muzică. Am renunţat la studii şi am mers să slujesc într-o zonă unde era nevoie de mai mulţi vestitori.“ A fost decizia lui înţeleaptă?

Bruno s-a mutat în Guapiara, un orăşel cu o populaţie de aproximativ 7 000 de locuitori, situat la circa 260 de kilometri de São Paulo. A fost o mare schimbare. Iată ce spune el: „Locuiam într-o căsuţă fără frigider, televizor şi internet. Însă aveam ceva ce nu avusesem niciodată: o grădină de zarzavaturi şi o livadă!“. Bruno slujea într-o congregaţie mică, iar o dată pe săptămână îşi lua cu el mâncare, apă şi literatură şi mergea cu motocicleta ca să predice într-o zonă rurală. Mulţi oameni de acolo nu auziseră niciodată vestea bună. „Conduceam nici mai mult, nici mai puţin de 18 studii biblice, povesteşte el. Eram atât de bucuros să văd schimbările pe care le făceau cei cu care studiam! Am realizat atunci că găsisem ceea ce-mi lipsea: sentimentul de satisfacţie profundă pe care-l ai când pui interesele Regatului pe primul loc. Nu m-aş fi bucurat de aşa ceva dacă aş fi urmărit obiective lumeşti.“ Cum s-a întreţinut Bruno în Guapiara? El ne spune cu zâmbetul pe buze: „Dând lecţii de chitară“. Era tot maestru, dar la un alt nivel.

Experienţa Marianei, care acum are aproape 30 de ani, se aseamănă cu a lui Bruno. Ea era avocată, dar profesia ei bănoasă nu-i aducea cu adevărat satisfacţii. „Mi se părea că viaţa mea era «goană după vânt»“, mărturiseşte Mariana (Ecl. 1:17). Mai mulţi fraţi şi surori au încurajat-o să ia  în calcul posibilitatea de-a începe pionieratul. După ce s-a gândit serios, Mariana, împreună cu prietenele ei Bianca, Caroline şi Juliana, a hotărât să ajute o congregaţie din Barra do Bugres, un oraş de la graniţa cu Bolivia, aflat la mii de kilometri de casa lor. Ce s-a întâmplat apoi?

Mariana relatează: „Intenţionam să stau doar trei luni. Dar la sfârşitul acelei perioade, conduceam 15 studii biblice. Persoanele cu care studiam aveau nevoie în continuare de ajutor ca să progreseze pe plan spiritual, aşa că n-am îndrăznit să le spun că urma să plec. Pur şi simplu a trebuit să rămân“. Şi la fel au făcut şi celelalte trei surori. A găsit Mariana mai multă satisfacţie în noua sa carieră? „Mă bucur că Iehova mă foloseşte ca să-i ajut pe oameni să-şi schimbe în bine modul de viaţă, spune Mariana. Pentru mine, e o binecuvântare să-mi folosesc timpul şi energia făcând ceva cu adevărat important.“ Caroline dă glas sentimentelor tuturor celor patru surori: „Când mă pun seara în pat, am un sentiment de mulţumire deoarece m-am cheltuit în serviciul creştin. Principala mea preocupare este să-i ajut pe cei cu care studiez Biblia. E minunat să-i vezi cum progresează! Cât de adevărate sunt cuvintele din Psalmul 34:8: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Iehova»“.

Tatăl nostru ceresc este foarte bucuros să vadă că tot mai mulţi tineri din întreaga lume „se oferă de bunăvoie“ să predice vestea bună despre Regat în zone izolate (Ps. 110:3; Prov. 27:11). Toţi aceşti slujitori sunt răsplătiţi din plin de Iehova (Prov. 10:22).