Marcu — „De folos pentru slujire“

CONGREGAŢIA din Antiohia cunoscuse deja unele probleme, însă neînţelegerea dintre apostolii Pavel şi Barnaba era de altă natură. Ei plănuiau să facă o călătorie misionară. Dar, când au trebuit să decidă cine îi va însoţi, cei doi au avut „o aprigă izbucnire de mânie“ (Fap. 15:39). Pavel şi Barnaba s-au despărţit, alegând să meargă în direcţii diferite. Disputa lor avea legătură cu un al treilea misionar, pe nume Marcu.

Dar cine a fost Marcu? De ce s-au certat Pavel şi Barnaba din cauza lui? De ce au fost ei atât de categorici? Şi-au schimbat ulterior părerea? Ce putem învăţa din exemplul lui Marcu?

Acasă la Ierusalim

Marcu a crescut în Ierusalim. Se pare că provenea dintr-o familie de iudei înstăriţi. Numele lui Marcu este menţionat pentru prima oară în legătură cu începuturile congregaţiei creştine. În jurul anului 44 e.n., după ce îngerul lui Iehova l-a eliberat în mod miraculos pe Petru din închisoarea regelui Irod Agripa,  apostolul a mers „la casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau“ (Fap. 12:1–12). *

Astfel, după cât se pare, congregaţia din Ierusalim se întrunea în casa mamei lui Marcu. Casa trebuie să fi fost mare, având în vedere că acolo „erau adunaţi mulţi“. Maria avea o servitoare pe nume Roda, care a venit să deschidă când Petru a ‘bătut la uşă’. Toate acestea arată că Maria era o femeie destul de înstărită. Casa era a Mariei, nu a soţului ei. Aşadar, se pare că Maria era văduvă şi că Marcu era destul de tânăr (Fap. 12:13).

Probabil că şi Marcu se afla printre cei adunaţi ca să se roage. El trebuie să-i fi cunoscut bine pe discipolii lui Isus şi pe alţii care asistaseră la evenimentele din timpul serviciului pământesc al lui Isus. De fapt, se pare că Marcu a fost tânărul cu „un veşmânt de in fin pe corpul gol“, care a încercat să-l urmeze pe Isus când acesta a fost arestat, dar care a fugit pentru a nu fi prins (Mar. 14:51, 52).

Responsabilităţi în congregaţie

Fără îndoială că asocierea cu unii creştini maturi a avut un efect pozitiv asupra lui Marcu. Progresul său spiritual nu a trecut neobservat de fraţii cu responsabilităţi. În jurul anului 46 e.n., Pavel şi Barnaba l-au remarcat pe Marcu atunci când au adus ajutoare din Antiohia la Ierusalim, oraş lovit de foamete. Apoi, la întoarcerea în Antiohia, cei doi apostoli l-au luat pe Marcu împreună cu ei (Fap. 11:27–30; 12:25).

După o simplă citire a acestui pasaj, cineva ar putea crede că între cei trei existau numai legături spirituale şi că Pavel şi Barnaba l-au ales pe Marcu doar pentru aptitudinile sale. Însă una dintre scrisorile lui Pavel ne dezvăluie că Marcu era vărul lui Barnaba (Col. 4:10). Acest aspect ne poate ajuta să înţelegem unele evenimente ulterioare din viaţa lui Marcu.

După aproximativ un an, spiritul sfânt i-a îndrumat pe Pavel şi pe Barnaba să pornească într-o călătorie misionară. Ei au plecat din Antiohia spre Cipru, luându-l „ca ajutor“ pe Ioan Marcu (Fap. 13:2–5). Probabil că Marcu trebuia să se ocupe de unele aspecte practice legate de călătorie, în aşa fel încât Pavel şi Barnaba să se poată concentra asupra lucrurilor spirituale.

Pavel, Barnaba şi Marcu au traversat Cipru predicând. Apoi s-au îndreptat spre Asia Mică. Acolo, Ioan Marcu a luat o decizie care l-a dezamăgit pe Pavel. Relatarea biblică spune că, după ce au ajuns la Perga, „Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim“ (Fap. 13:13). Nu ni se spune însă şi motivul pentru care a luat această decizie.

După câţiva ani, Pavel, Barnaba şi Marcu se aflau din nou în Antiohia. Cei doi apostoli plănuiau să facă o a doua călătorie misionară, pentru a consolida ceea ce realizaseră în  prima lor călătorie. Barnaba a vrut ca vărul lui să-i însoţească, dar Pavel s-a opus categoric deoarece Marcu îi părăsise în prima călătorie. Astfel s-a ajuns la situaţia descrisă la început. Împreună cu Marcu, Barnaba a mers să predice în Cipru, locul unde se născuse, iar Pavel s-a îndreptat spre Siria (Fap. 15:36–41). Evident, Pavel şi Barnaba au privit diferit decizia anterioară a lui Marcu.

Împăcarea

Cu siguranţă, Marcu s-a întristat din cauza celor întâmplate. Totuşi, el a perseverat în serviciul său. La aproximativ 12 ani de la despărţirea de Pavel, numele lui Marcu reapare în istoria congregaţiei creştine din secolul I, într-un context cu totul neaşteptat: împreună cu Pavel.

Între anii 60 şi 61 e.n., în timp ce era închis la Roma, Pavel a trimis mai multe scrisori, care acum fac parte din Sfintele Scripturi. În scrisoarea către creştinii din Colose, el a scris: „Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite salutările lui şi, la fel, Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care vi s-a dat poruncă să-l primiţi cu căldură dacă va veni la voi). . . . Numai ei sunt colaboratorii mei pentru regatul lui Dumnezeu şi au devenit un ajutor care mă întăreşte“ (Col. 4:10, 11).

Ce schimbare radicală! Dintr-o persoană care îi provocase o indignare profundă lui Pavel, Marcu devenise din nou un colaborator preţuit. Pavel îi informase pe coloseni că era posibil ca Marcu să-i viziteze. În acest caz, Marcu ar fi mers în Colose ca reprezentant al lui Pavel.

Avusese Pavel cu ani în urmă o atitudine prea critică faţă de Marcu? Primise Marcu disciplinarea necesară, trăgând apoi foloase din ea? E posibil ca ambele supoziţii să fie corecte. Indiferent cum au stat lucrurile, împăcarea lor a fost o dovadă de maturitate atât din partea lui Pavel, cât şi a lui Marcu. Astfel, au dat totul uitării şi au reuşit să colaboreze din nou. Ce exemplu excelent pentru oricine a avut o neînţelegere cu un colaborator în credinţă!

Călătoriile lui Marcu

Pe măsură ce aflăm mai multe despre călătoriile lui Marcu, ne dăm seama că el a călătorit foarte mult. Marcu era din Ierusalim, dar s-a mutat în Antiohia. De acolo a călătorit spre Cipru şi Perga, iar apoi la Roma. Din Roma, Pavel intenţiona să-l trimită la Colose. Însă călătoriile lui Marcu nu se opresc aici.

Apostolul Petru şi-a redactat prima scrisoare între anii 62 şi 64 e.n. El a scris: „Cea . . . care este în Babilon, vă trimite salutările ei şi, la fel, Marcu, fiul meu“ (1 Pet. 5:13). Înţelegem de aici că Marcu a mers în Babilon pentru a sluji alături de apostolul care, cu ani în urmă, fusese prezent la întrunirile ţinute în casa mamei lui.

În jurul anului 65 e.n, când era întemniţat pentru a doua oară la Roma, Pavel i-a scris lui Timotei, care se afla în Efes. Rugându-l să vină la Roma, Pavel i-a spus: „Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine“ (2 Tim. 4:11). Deci Marcu se afla în acel moment în Efes. Nu avem nicio îndoială că, la cererea lui Pavel, Marcu a mers  împreună cu Timotei la Roma. Deşi pe atunci nu era deloc uşor să călătoreşti, Marcu a fost dispus să facă aceste călătorii.

O altă însărcinare specială

Marcu a avut parte de încă un privilegiu deosebit: a fost inspirat de Iehova să scrie cea de-a doua evanghelie. Chiar dacă în aceasta nu este menţionat numele scriitorului, cele mai vechi tradiţii o atribuie lui Marcu. Se pare că informaţiile necesare i-au fost furnizate de Petru, care a asistat, probabil, la toate evenimentele consemnate de Marcu.

Erudiţii care au examinat evanghelia lui Marcu au ajuns la concluzia că aceasta a fost scrisă pentru neevrei. În ea găsim informaţii utile despre unele obiceiuri evreieşti (Mar. 7:3; 14:12; 15:42). Marcu a tradus unii termeni din limba arameică, termeni care, altfel, n-ar fi fost înţeleşi de un cititor neevreu (Mar. 3:17; 5:41; 7:11, 34; 15:22, 34). El foloseşte mulţi termeni latineşti şi chiar explică unele expresii greceşti cu ajutorul unora din limba latină. Toate acestea par să fie în armonie cu vechea tradiţie, conform căreia Marcu şi-a redactat evanghelia în timp ce se afla la Roma.

„De folos pentru slujire“

Cât timp a fost la Roma, Marcu nu s-a ocupat doar de redactarea evangheliei care îi poartă numele. Să ne amintim ce îi scrisese Pavel lui Timotei: „Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine“. Motivul? „Îmi este de folos pentru slujire.“ (2 Tim. 4:11)

Din punct de vedere cronologic, aceasta este ultima dată când numele lui Marcu este menţionat în Scripturi. Însă de aici aflăm multe despre el. În descrierea serviciului său, Marcu nu este prezentat niciodată ca apostol, conducător sau profet. El a fost un slujitor, adică un om mereu gata să ajute şi să le slujească altora. Şi, cu siguranţă, în perioada dinaintea execuţiei lui Pavel, Marcu i-a fost de mare ajutor acestuia.

Puse laolaltă, detaliile referitoare la Marcu dezvăluie imaginea unui bărbat zelos pentru predicarea veştii bune în teritorii îndepărtate şi bucuros să le slujească altora. Într-adevăr, pentru că a perseverat, Marcu a avut parte de privilegii care i-au adus multe satisfacţii!

Asemenea lui Marcu, şi noi, slujitorii lui Dumnezeu din prezent, suntem hotărâţi să predicăm vestea bună despre Regat. Imitând exemplul său, unii se mută în alte teritorii, chiar într-o ţară străină, pentru a predica vestea bună. Deşi majoritatea dintre noi nu putem face acest lucru, cu toţii îl putem imita pe Marcu într-o altă privinţă. Aşa cum Marcu a depus mari eforturi ca să le slujească colaboratorilor lui, să ne străduim şi noi să le fim de folos fraţilor, ajutându-i în mod concret să-şi îndeplinească serviciul pentru Dumnezeu. Făcând aceasta, putem fi siguri că vom continua să primim mari binecuvântări (Prov. 3:27; 10:22; Gal. 6:2).

[Notă de subsol]

[Harta/Ilustraţia de la paginile 8, 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Câteva dintre oraşele vizitate de Marcu

Roma

Efes

Colose

Perga

Antiohia (din Siria)

Cipru

MAREA MEDITERANĂ

Ierusalim

Babilon