Întrebări de la cititori

În Ezechiel 18:20 se spune că „fiul nu va purta nicio vină pentru nelegiuirea tatălui“, iar în Exodul 20:5 citim că Dumnezeu „aduce pedeapsa pentru nelegiuirea taţilor asupra fiilor“. Se contrazic cele două versete?

Nu. Primul verset evidenţiază că fiecare este răspunzător pentru propriile fapte. Celălalt verset arată că greşelile unei persoane pot avea consecinţe şi asupra urmaşilor săi.

Contextul capitolului 18 din Ezechiel accentuează ideea responsabilităţii individuale. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri“, se spune în versetul 4. Dar ce se poate spune despre un om care „este drept şi a aplicat normele justiţiei şi ale dreptăţii“? Acesta „în mod sigur va trăi“ (Ezec. 18:5, 9). Prin urmare, după ce ajunge la o vârstă la care devine răspunzător pentru propriile fapte, fiecare om este ‘judecat după căile sale’ (Ezec. 18:30).

Acest principiu este bine ilustrat în cazul unui levit pe nume Core. În timpul peregrinării Israelului prin deşert, el nu s-a mai mulţumit cu însărcinările speciale încredinţate de Iehova. Împreună cu alţi israeliţi, Core a încercat să obţină preoţia, răzvrătindu-se astfel împotriva reprezentanţilor lui Iehova: Moise şi Aaron. Iehova însă i-a pedepsit cu moartea pe Core şi pe ceilalţi răzvrătiţi pentru tentativa lor plină de aroganţă,  întrucât preoţia era un privilegiu care nu li se cuvenea (Num. 16:8–11, 31–33). Însă fiii lui Core nu i s-au alăturat în răzvrătire, iar Dumnezeu nu i-a tras la răspundere pentru păcatul tatălui lor. Datorită loialităţii faţă de Iehova, ei au rămas în viaţă (Num. 26:10, 11).

La ce se referă însă avertismentul din Exodul 20:5, care face parte din cele Zece Porunci? Să analizăm contextul şi în acest caz. Iehova a încheiat legământul Legii cu naţiunea Israel. După ce au ascultat toate prevederile acestui legământ, israeliţii au declarat în mod public: „Suntem gata să facem tot ce a spus Iehova“ (Ex. 19:5–8). Naţiunea ca întreg a început să aibă o relaţie specială cu Iehova. Prin urmare, cuvintele din Exodul 20:5 erau adresate întregii naţiuni.

Atât timp cât i-au rămas fideli lui Iehova, israeliţii au avut parte de multe binecuvântări (Lev. 26:3–8). În schimb, când naţiunea l-a respins pe Iehova şi a început să se închine unor dumnezei falşi, El şi-a retras binecuvântarea şi ocrotirea; drept urmare, Israelul a avut parte de multe necazuri (Jud. 2:11–18). În mod cert, au existat şi persoane care şi-au păstrat integritatea şi au respectat poruncile lui Iehova, în pofida idolatriei practicate de majoritatea israeliţilor (1 Regi 19:14, 18). Deşi cei fideli au avut de suferit din cauza păcatelor naţiunii, Iehova a arătat bunătate iubitoare faţă de ei.

Când Israelul a încălcat cu atâta neruşinare principiile lui Iehova, încât numele Său a început să fie dispreţuit de naţiuni, El a hotărât să-şi pedepsească poporul permiţând ca acesta să fie luat captiv în Babilon. Evident, acest lucru a însemnat pedepsirea israeliţilor atât la nivel individual, cât şi ca grup (Ier. 52:3–11, 27). Într-adevăr, Biblia arată că vina Israelului a fost atât de mare, încât cel puţin trei sau patru generaţii au suportat consecinţele păcatelor comise de strămoşii lor, exact aşa cum afirmă Exodul 20:5.

Biblia conţine relatări despre unele familii care au avut de suferit din cauza conduitei greşite a părinţilor. Marele preot Eli l-a mâniat pe Iehova prin faptul că le-a permis fiilor săi să slujească în continuare ca preoţi, deşi erau „netrebnici“ şi imorali (1 Sam. 2:12–16, 22–25). Eli i-a onorat pe fiii săi mai mult decât pe Iehova. De aceea, Iehova a decis ca marele preot să nu mai fie numit din familia lui Eli, ceea ce s-a şi întâmplat începând cu stră-strănepotul său Abiatar (1 Sam. 2:29–36; 1 Regi 2:27). Principiul din Exodul 20:5 este de asemenea ilustrat în cazul lui Ghehazi, slujitorul profetului Elisei. Ghehazi a abuzat de poziţia sa pentru a obţine beneficii materiale în urma vindecării lui Naaman, un general sirian. Prin intermediul lui Elisei, Iehova şi-a pronunţat judecata împotriva lui Ghehazi spunând: „Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de urmaşii tăi pe timp indefinit“ (2 Regi 5:20–27). Astfel, consecinţele nelegiuirii lui Ghehazi s-au răsfrânt şi asupra urmaşilor săi.

În calitate de Creator şi Dătător al vieţii, Iehova are dreptul incontestabil de a hotărî ce fel de pedeapsă este dreaptă şi potrivită într-o anumită situaţie. Exemplele de mai sus arată că urmaşii pot simţi efectele păcatelor comise de strămoşii lor. Totuşi, Iehova „aude strigătul celor năpăstuiţi“, iar cei care se îndreaptă spre el cu o inimă sinceră pot primi favoarea sa şi alinarea suferinţei (Iov 34:28).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Core şi ceilalţi răzvrătiţi au plătit pentru faptele lor