Singuri, dar nu daţi uitării

APOSTOLUL Pavel i-a îndemnat pe creştinii din secolul I: „Să facem ce este bine faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă“ (Gal. 6:10). Creştinii de azi urmează şi ei acest sfat inspirat de Dumnezeu şi caută modalităţi de a le face bine fraţilor de credinţă. Printre cei care au nevoie de iubirea şi atenţia congregaţiei creştine se numără fraţii şi surorile noastre dragi de la căminele de bătrâni.

În unele ţări, se obişnuieşte ca părinţii în vârstă să fie îngrijiţi acasă. Dar în altele, mulţi vârstnici sunt îngrijiţi la căminele de bătrâni. Care este situaţia lor? Cu ce încercări se confruntă? Cum se descurcă fără sprijinul familiei? Cum îi poate ajuta congregaţia creştină? De ce ne face bine şi nouă să-i vizităm cu regularitate?

Încercări

Să presupunem că un creştin se mută la un cămin de bătrâni de pe teritoriul altei congregaţii. Necunoscându-l bine, fraţii din acest teritoriu poate că nu se gândesc să-l viziteze frecvent. Mai mult, având în preajmă oameni de diferite religii, fratele este într-o situaţie delicată.

 În unele cămine de bătrâni se ţin servicii religioase. Un asistent dintr-un cămin a remarcat: „Unii Martori ai lui Iehova care nu mai puteau vorbi clar au fost duşi în scaunul cu rotile la slujbe religioase, fără să fie întrebaţi dacă doresc sau nu“. Ca să condimenteze viaţa bătrânilor, personalul organizează deseori petreceri cu ocazia zilelor de naştere, de Crăciun sau de Paşte. Unor creştini li s-au oferit alimente pe care nu le pot accepta din motive de conştiinţă (Fap. 15:29). Dacă îi vizităm cu regularitate, îi putem ajuta să facă faţă acestor încercări.

Sprijin din partea congregaţiei

Creştinilor din primul secol li s-a amintit că aveau responsabilitatea să le poarte de grijă fraţilor lor vârstnici care nu aveau pe nimeni (1 Tim. 5:9). Şi supraveghetorii creştini de astăzi sunt îndemnaţi să se asigure că membrii congregaţiilor nu-i uită pe fraţii lor din căminele de bătrâni. * Robert, un bătrân de congregaţie, spune: „Ar fi bine dacă supraveghetorii creştini i-ar vizita personal pe cei în vârstă ca să vadă dacă au tot ce le trebuie şi să se roage cu ei. Congregaţia le poate fi de mare ajutor“. Dacă ne facem timp să-i vizităm pe vârstnici dovedim că am înţeles cât de important este în ochii lui Iehova să ne îngrijim de cei în nevoie (Iac. 1:27).

 Când este necesar, bătrânii de congregaţie iau imediat măsuri pentru a se oferi ajutor practic fraţilor şi surorilor din cămine. Robert spune ce ajutor s-ar putea oferi: „I-am putea încuraja pe fraţii noştri care se pot deplasa să vină la întruniri“. Pentru ceilalţi, bătrânii pot lua alte măsuri. Jacqueline, care are peste 80 de ani şi suferă de artrită, ascultă programul întrunirilor prin telefon. Ea spune: „Mă simt foarte bine! E ca şi cum aş fi acolo! N-aş pierde întrunirile pentru nimic în lume!“

Dacă un creştin vârstnic nu poate asculta programul întrunirilor prin telefon, bătrânii ar putea lua iniţiativa să-i trimită înregistrări. Cel care i le duce poate profita de ocazie ca să vorbească cu el şi să-l încurajeze. Un bătrân spune: „Dacă le povestim ce mai fac fraţii şi surorile din congregaţie, îi ajutăm să simtă că fac parte din familia noastră spirituală“.

Să comunicăm cu ei

Mulţi vârstnici sunt neliniştiţi şi derutaţi când se mută într-un cămin de bătrâni. Unii ajung să se închidă în ei. Dacă trecem pe la ei imediat ce s-au mutat la cămin şi-i asigurăm că se pot oricând baza pe sprijinul nostru, îi vom ajuta să-şi recapete cel puţin în parte liniştea şi bucuria (Prov. 17:22).

Poate ne gândim că n-are rost să-i vizităm din moment ce nu mai sunt lucizi, nu mai aud bine sau, din diferite motive, nu mai pot comunica. Însă oricât ne-ar fi de greu să comunicăm cu ei, dacă ne străduim să-i vizităm cu regularitate dovedim că ‘suntem primii în a le arăta onoare altora’ (Rom. 12:10). Dacă nu-şi mai amintesc fapte recente, i-am putea încuraja să ne povestească ceva din trecutul mai îndepărtat, poate chiar din copilărie, sau să ne spună cum au cunoscut adevărul. Ce am putea face dacă se chinuiesc să-şi găsească cuvintele? Să-i ascultăm cu răbdare, şi, dacă este posibil, să spunem noi două, trei cuvinte pe care poate le caută. Sau să rezumăm ideea şi să-i încurajăm să continue. Dacă par derutaţi, nu se exprimă clar şi ne e greu să înţelegem ce vor să spună, să încercăm să prindem ideea din tonul vocii.

În cazul în care nu mai este posibil să comunicăm verbal, există şi alte soluţii. Laurence, o pionieră, o vizitează cu regularitate pe Madeleine, o soră în vârstă de 80 de ani care nu mai poate vorbi. Laurence povesteşte cum comunică: „Îi ţin mâinile în mâinile mele şi ne rugăm împreună. Ea îmi răspunde strângându-mă uşor de mână şi clipind repede în semn de mulţumire pentru aceste clipe preţioase“. Îi putem încuraja foarte mult pe prietenii noştri vârstnici ţinându-i de mână sau îmbrăţişându-i cu căldură.

E important să-i vizităm

Personalul căminelor îi îngrijeşte mai bine pe cei ce sunt vizitaţi cu regularitate. Danièle, care de 20 de ani vizitează colaboratori creştini la căminele de bătrâni, spune: „Când personalul căminului observă că un bătrân este vizitat cu regularitate, se ocupă mai mult de el“. Robert, menţionat mai înainte, spune: „Personalul căminelor este mai receptiv la sugestiile celor ce vizitează des un bătrân. Dar nu prea îi iau în seamă pe cei ce trec doar din când în când“. Nu e uşor să acorzi o îngrijire care să mulţumească familiile celor de la cămine, de aceea este important ca vizitatorii să-şi exprime recunoştinţa faţă de angajaţi. Dacă ne străduim să fim în relaţii bune cu ei, probabil că vor fi mai dispuşi să respecte normele morale şi convingerile Martorilor vârstnici pe care îi au în grijă.

 Putem să păstrăm relaţii bune cu membrii personalului dacă ne oferim să le dăm o mână de ajutor. În unele cămine nu există suficient personal calificat, iar calitatea îngrijirii are de suferit. Rébecca, o infirmieră, spune: „Suntem foarte ocupate când se serveşte masa. Bine-ar fi să vizitezi un prieten la ora mesei şi să-l ajuţi să mănânce“. Prin urmare, să cerem să ni se spună cum am putea oferi ajutor.

Dacă îi vizităm cu regularitate pe fraţii şi surorile de la cămin, ne putem da mai uşor seama de ce au nevoie şi-i putem ajuta, dar nu înainte de a cere permisiunea personalului din cămin. De pildă, am putea să le înfrumuseţăm camera cu fotografii ale celor dragi sau cu desene făcute de copii. Am putea să le aducem de exemplu un capot şi produse pentru igiena personală. Sau i-am putea scoate la plimbare prin grădină. Laurence, despre care am vorbit mai înainte, spune: „Madeleine abia aşteaptă vizitele mele săptămânale. Când vin cu copiii, râde şi i se luminează ochii!“ Dacă luăm iniţiativa şi dăm ajutor, le facem mult bine fraţilor noştri care locuiesc în căminele de bătrâni (Prov. 3:27).

Foloase de ambele părţi

Vizitele regulate pe care le facem unei persoane în vârstă pot pune la încercare „sinceritatea iubirii“ noastre (2 Cor. 8:8). Este cumplit de dureros să vezi un om căruia-i scad puterile pe zi ce trece. Laurence spune despre Madeleine: „La început, când vedeam cum boala i se agravează, mă simţeam copleşită. Plângeam de fiecare dată după ce plecam de la ea. Rugăciunea fierbinte însă m-a ajutat să-mi înving temerile şi mi-a dat putere să o încurajez“. Robert vizitează de câţiva ani un frate de credinţă bolnav de Parkinson. El spune: „Starea lui Larry este atât de gravă că nu mai înţelegi ce spune. Dar când ne rugăm împreună simt că şi-a păstrat credinţa vie“.

Când îi vizităm pe fraţii noştri în vârstă, nu le facem bine numai lor. Ne facem nouă înşine mult bine. Hotărârea lor de a rămâne aproape de Iehova, deşi trăiesc printre oameni care nu le împărtăşesc convingerile, ne întăreşte credinţa şi ne ajută să fim curajoşi. Dorinţa lor de a primi hrană spirituală, chiar dacă nu mai aud şi nu mai văd bine, ne aminteşte că ‘omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova’ (Mat. 4:4). Bucuria lor pentru lucrurile simple, pentru zâmbetul unui copil sau pentru că servesc masa în compania cuiva, ne aminteşte că este bine să fim mulţumiţi cu ce avem. Iar iubirea lor pentru Iehova ne ajută să ne stabilim corect priorităţile.

Un lucru e sigur: întreaga congregaţie are de câştigat dacă oferă sprijin fraţilor vârstnici. Şi asta pentru că cei care îşi pierd puterile au multă nevoie de afecţiune, iar noi avem ocazia să arătăm compasiune. Prin urmare, fiecare dintre noi ar trebuie să considere că îngrijirea celor vârstnici, chiar perioade mai lungi de timp, înseamnă, printre altele, a ne sluji unii altora! (1 Pet. 4:10, 11) Dacă bătrânii iau iniţiativa în această privinţă îi vor ajuta şi pe alţi membri ai congregaţiei să înţeleagă că acest aspect al serviciului nostru creştin n-ar trebui neglijat (Ezec. 34:15, 16). Arătându-le iubire fraţilor noştri vârstnici şi fiind lângă ei când au nevoie de noi îi asigurăm că nu i-am dat uitării!

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 28]

„Când personalul căminului observă că un bătrân este vizitat cu regularitate, se ocupă mai mult de el“

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Rugăciunile noastre sincere pot ajuta un frate vârstnic să-şi recapete pacea interioară

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Exprimându-ne afecţiunea faţă de fraţii în vârstă îi vom întări