Să-l iubim pe Dumnezeul care ne iubeşte
Să-l iubim pe Dumnezeul care ne iubeşte
„Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta.“ — MATEI 22:37.
1, 2. După cât se pare, de ce a fost întrebat Isus care este cea mai mare poruncă?
CARE dintre cele peste 600 de legi ce alcătuiesc codul Legii mozaice este cea mai importantă? Această întrebare stârnise discuţii aprinse printre fariseii din vremea lui Isus. Care era legea supremă? O lege referitoare la jertfe? În fond, evreii aduceau jertfe atât pentru a fi iertaţi de păcate, cât şi pentru a-şi manifesta recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Oare legea circumciziei? Şi aceasta era importantă, întrucât circumcizia era un semn al legământului încheiat de Iehova cu Avraam. — Geneza 17:9–13.
2 În plus, se pare că fariseii mai conservatori considerau că, întrucât orice lege dată de Dumnezeu era importantă — chiar dacă unele păreau mai neînsemnate —, era greşit ca o poruncă să fie ridicată mai presus de celelalte. Fariseii s-au gândit să-i pună lui Isus această întrebare ce stârnise controverse. Sperau ca el să spună ceva care să-i submineze credibilitatea. Unul dintre farisei s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?“ — Matei 22:34–36.
3. Potrivit cuvintelor lui Isus, care este cea mai mare poruncă?
3 Răspunsul lui Isus este de maximă importanţă pentru noi. Isus a sintetizat ceea ce a fost şi va fi întotdeauna esenţa închinării adevărate. Citând din Deuteronomul 6:5, Isus a spus: „«Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta». Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă“. Deşi fariseul i-a cerut să menţioneze o singură poruncă, Isus a mai menţionat una. Citând din Leviticul 19:18, el a mai spus: „A doua, asemenea ei, este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»“. Apoi Isus a arătat că aceste două legi conţin esenţa închinării curate. Şi, ca să nu i se ceară să enumere în ordinea importanţei şi celelalte legi, el a încheiat: „De aceste două porunci depinde toată Legea, precum şi Profeţii“ (Matei 22:37–40). În articolul de faţă vom analiza cea mai mare dintre aceste două porunci. De ce trebuie să-l iubim pe Dumnezeu? Cum putem arăta că-l iubim? Şi cum putem cultiva această iubire? Este esenţial să ştim răspunsul la aceste întrebări deoarece pentru a-i plăcea lui Iehova trebuie să-l iubim cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea.
Importanţa iubirii
4, 5. a) De ce fariseul nu a fost surprins de răspunsul lui Isus? b) Ce preţuieşte Dumnezeu mai mult decât jertfele şi ofrandele?
4 Se pare că fariseul care a discutat cu Isus nu a fost nici surprins, nici nemulţumit de răspunsul pe care l-a primit. El ştia că iubirea de Dumnezeu era un aspect esenţial al închinării adevărate, Deuteronomul 6:4–9 din care a citat Isus. Potrivit relatării paralele consemnate de Marcu, fariseul i-a spus apoi lui Isus: „Învăţătorule, ai vorbit bine, în conformitate cu adevărul: «El este Unul şi nu este altul ca El»; iar a-l iubi cu toată inima şi cu toată capacitatea de înţelegere şi cu toată forţa şi a-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi valorează mai mult decât toate holocausturile şi jertfele“. — Marcu 12:32, 33.
deşi mulţi nu manifestau această iubire. În sinagogi, era obiceiul să se recite cu voce tare Şema, sau mărturisirea de credinţă, iar aceasta includea textul din5 Într-adevăr, deşi Legea le cerea evreilor să aducă ofrande arse şi jertfe, ceea ce contează cel mai mult în ochii lui Dumnezeu este ca slujitorii săi să aibă o inimă plină de iubire. O vrabie oferită lui Dumnezeu din iubire şi devoţiune era pentru el mult mai de preţ decât mii de berbeci aduşi cu o motivaţie greşită (Mica 6:6–8). Să ne amintim relatarea despre văduva săracă pe care a văzut-o Isus la templul din Ierusalim. Cu cei doi bănuţi pe care i-a pus ea în cutia trezoreriei nu se putea cumpăra nici măcar o vrabie. Dar acea donaţie, făcută dintr-o iubire profundă faţă de Iehova, a însemnat pentru el mai mult decât donaţiile substanţiale făcute de oamenii bogaţi din surplusul lor (Marcu 12:41–44). Ce încurajator este să ştim că Iehova preţuieşte cel mai mult ceva ce cu toţii îi putem oferi indiferent de situaţia în care ne aflăm, şi anume iubirea noastră!
6. Cum a arătat Pavel cât de importantă este iubirea?
6 Subliniind importanţa iubirii în închinarea adevărată, apostolul Pavel a scris: „Dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu am iubire, am devenit o bucată de alamă sunătoare sau un cimbal zăngănitor. Şi dacă am darul profeţirii şi cunosc toate secretele sacre şi toată cunoştinţa, şi dacă am toată credinţa aşa încât să mut munţi, dar nu am iubire, nu sunt nimic. Şi dacă îmi dau toate bunurile pentru a-i hrăni pe alţii, şi dacă îmi predau corpul, ca să mă laud, dar nu am iubire, nu-mi foloseşte la nimic“ (1 Corinteni 13:1–3). E cât se poate de clar: iubirea este esenţială pentru ca închinarea noastră să-i fie plăcută lui Dumnezeu. Dar cum ne putem manifesta iubirea faţă de Iehova?
Cum ne putem manifesta iubirea faţă de Iehova
7, 8. Cum ne putem manifesta iubirea faţă de Iehova?
7 Mulţi consideră iubirea un sentiment oarecum independent de voinţa noastră, gândindu-se de pildă la ceea ce simt doi oameni când se îndrăgostesc. Însă iubirea adevărată nu se rezumă la ceea ce simţim. Ea se caracterizează sau se defineşte prin acţiune, nu prin sentiment. Biblia numeşte iubirea „o cale care le depăşeşte pe toate celelalte“ şi spune că trebuie ‘să o urmărim’ (1 Corinteni 12:31; 14:1). Creştinii sunt îndemnaţi să iubească „nu cu vorba, nici cu limba, ci în faptă şi în adevăr“. — 1 Ioan 3:18.
8 Iubirea de Dumnezeu ne impulsionează să facem ce-i place lui şi să apărăm şi să susţinem suveranitatea sa prin cuvânt şi faptă. Ea ne îndeamnă să nu iubim lumea şi căile ei nelegiuite (1 Ioan 2:15, 16). Cei care îl iubesc pe Dumnezeu urăsc răul (Psalmul 97:10). Dacă îl iubim pe Dumnezeu ne iubim şi aproapele, aşa cum vom vedea în articolul următor. În plus, iubirea de Dumnezeu presupune ascultare. Biblia spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale“. — 1 Ioan 5:3.
9. Cum şi-a demonstrat Isus iubirea pentru Dumnezeu?
9 Isus a demonstrat în mod perfect ce înseamnă a-l iubi pe Dumnezeu. Iubirea l-a îndemnat pe Isus să-şi părăsească locuinţa cerească şi să vină să trăiască pe pământ ca om. Iubirea l-a impulsionat să-şi glorifice Tatăl prin ceea ce a făcut şi a predat. Tot iubirea l-a îndemnat să se dovedească „ascultător până la moarte“ (Filipeni 2:8). Fiind ascultător — ca dovadă a iubirii sale — el le-a dat posibilitatea celor fideli să fie consideraţi drepţi de Dumnezeu. Pavel a scris: „Aşa cum prin neascultarea acelui singur om [Adam] mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa şi prin ascultarea acestei singure persoane [Cristos Isus] mulţi vor fi făcuţi drepţi“. — Romani 5:19.
10. Ce legătură există între iubirea de Dumnezeu şi ascultare, şi de ce?
10 Asemenea lui Isus, noi ne dovedim iubirea ascultând de Dumnezeu. Ioan, apostolul îndrăgit de Isus, a scris: „Iată ce înseamnă iubirea: să continuăm să umblăm potrivit poruncilor sale“ (2 Ioan 6). Cei care îl iubesc cu adevărat pe Iehova îşi doresc foarte mult să fie îndrumaţi de el. Fiind conştienţi că nu îşi pot dirija singuri paşii, ei au încredere în înţelepciunea lui Dumnezeu şi se supun îndrumării sale pline de iubire (Ieremia 10:23). Ei sunt asemenea acelor creştini din anticul oraş Bereea care aveau un caracter nobil şi care au acceptat mesajul divin cu „însufleţire“, dorind cu ardoare să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu (Faptele 17:11). Ei au cercetat cu atenţie Scripturile ca să înţeleagă mai bine voinţa lui Dumnezeu, ceea ce i-a ajutat să-şi exprime iubirea prin alte fapte ce dovedeau ascultare.
11. Ce înseamnă să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată forţa?
11 Aşa cum a spus Isus, trebuie să îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată forţa (Marcu 12:30). Această iubire izvorăşte din inimă, cu alte cuvinte implică sentimentele şi dorinţele noastre, precum şi gândurile cele mai lăuntrice. Astfel, noi dorim fierbinte să-i fim plăcuţi lui Iehova. Noi iubim, de asemenea, cu mintea. Devoţiunea noastră nu este oarbă, întrucât noi îl cunoaştem pe Iehova — calităţile, normele şi scopurile sale. Ne folosim sufletul — viaţa şi întreaga noastră fiinţă — ca să-i slujim şi să-i aducem laude. Şi ne folosim forţa în acelaşi scop.
De ce trebuie să-l iubim pe Iehova
12. De ce ne cere Dumnezeu să-l iubim?
12 Unul dintre motivele pentru care trebuie să-l iubim pe Iehova este că el ne cere să oglindim calităţile sale. Dumnezeu este atât sursa iubirii, cât şi exemplul suprem de iubire. Apostolul Ioan a scris sub inspiraţie că „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). Oamenii au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu; am fost creaţi să iubim. De fapt, suveranitatea lui Iehova are la bază iubirea. El îşi doreşte ca supuşi persoane care îi slujesc deoarece iubesc guvernarea sa dreaptă şi tânjesc după ea. Da, iubirea este esenţială pentru pacea şi armonia întregii creaţii.
13. a) De ce li s-a spus israeliţilor să-l iubească pe Iehova Dumnezeul lor? b) De ce e firesc ca Iehova să se aştepte să-l iubim?
13 Un alt motiv pentru a-l iubi pe Iehova este recunoştinţa pentru tot ce a făcut în folosul nostru. Să ne amintim că Isus le-a spus evreilor: „Să-l iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău“. Nu li s-a cerut să iubească o zeitate învăluită în mister sau distantă. Trebuiau să-l iubească pe Dumnezeul care le arătase iubire. Iehova era Dumnezeu lor. Era Cel care i-a scos din Egipt şi i-a condus în Ţara Promisă, Cel care i-a ocrotit, i-a hrănit şi le-a purtat de grijă, Cel care i-a disciplinat cu iubire. Azi, Iehova este Dumnezeul nostru, Cel care şi-a dat Fiul ca răscumpărare aşa încât să putem primi viaţă veşnică. Este cât se poate de firesc ca Iehova să se aştepte să-l iubim şi noi! Iubirea noastră este un răspuns la iubirea sa; ni se cere să-l iubim pe Dumnezeul care ne iubeşte. Îl iubim pe Cel care „ne-a iubit primul“. — 1 Ioan 4:19.
14. Cum se aseamănă iubirea lui Iehova cu cea a unui părinte iubitor?
14 Iubirea lui Iehova faţă de oameni este asemănătoare iubirii unui părinte pentru copiii săi. Deşi imperfecţi, părinţii iubitori trudesc ani de zile ca să se îngrijească de copiii lor, şi aceasta cu mari sacrificii pe plan material şi nu numai. Părinţii îi instruiesc, îi încurajează, îi susţin şi îi disciplinează pe copiii lor deoarece vor ca acestora să le meargă bine şi să fie fericiţi. Ce doresc părinţii în schimb de la copii? Ca aceştia să-i iubească şi, de asemenea, să aplice ceea ce i-au învăţat spre binele lor. Nu e firesc deci ca Tatăl nostru perfect din ceruri să se aştepte să ne dovedim iubirea şi recunoştinţa pentru tot ce a făcut pentru noi?
Să cultivăm iubirea pentru Dumnezeu
15. Care este primul pas în cultivarea iubirii pentru Dumnezeu?
15 Nu l-am văzut pe Dumnezeu, nici nu i-am auzit glasul (Ioan 1:18). Cu toate acestea, el ne invită să fim în relaţii apropiate cu el (Iacov 4:8). Cum putem face acest lucru? Pentru a iubi pe cineva, trebuie mai întâi să-l cunoaştem; e greu să simţi afecţiune profundă faţă de cineva pe care nu-l cunoşti. Iehova ne-a pus la dispoziţie Cuvântul său, Biblia, ca să învăţăm despre el. Iată de ce, prin organizaţia sa, Iehova ne îndeamnă să citim cu regularitate din Biblie. Biblia ne învaţă despre Dumnezeu — calităţile sale, personalitatea sa — şi ne arată cum a tratat el cu oamenii de-a lungul mileniilor. Dacă medităm la aceste relatări, vom ajunge să-l cunoaştem mai bine şi să-l iubim mai mult. — Romani 15:4.
16. Cum ne ajută meditarea la serviciul îndeplinit de Isus să ne adâncim iubirea pentru Dumnezeu?
16 O modalitate principală prin care ne Ioan 14:9). Nu eşti impresionat când te gândeşti la compasiunea manifestată de Isus când l-a readus la viaţă pe singurul fiu al unei văduve (Luca 7:11–15)? Nu este emoţionant să ştii că Fiul lui Dumnezeu şi cel mai mare om care a trăit vreodată le-a spălat cu umilinţă picioarele discipolilor săi (Ioan 13:3–5)? Nu ţi se pare extraordinar faptul că, deşi era mai mare şi mai înţelept decât orice om, le-a permis tuturor să se apropie de el, chiar şi copiilor (Marcu 10:13, 14)? Când medităm cu recunoştinţă la aceste lucruri, împărtăşim sentimentele creştinilor despre care Petru a scris: „Deşi niciodată nu l-aţi văzut [pe Isus], îl iubiţi“ (1 Petru 1:8). Cu cât îl vom iubi mai mult pe Isus, cu atât îl vom iubi mai mult şi pe Iehova.
putem adânci iubirea pentru Iehova este să reflectăm la viaţa lui Isus şi la serviciul îndeplinit de el. De fapt, Isus a oglindit perfect personalitatea Tatălui său, astfel că a putut spune: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl“ (17, 18. Care sunt câteva daruri oferite cu iubire de Iehova asupra cărora putem medita pentru a ne adânci iubirea faţă de el?
17 O altă modalitate de a ne adânci iubirea pentru Dumnezeu este să medităm la darurile generoase pe care ni le-a oferit cu iubire ca să ne bucurăm de viaţă: frumuseţile creaţiei, nesfârşita varietate de bunătăţi pe care le putem savura, compania plină de căldură a prietenilor, precum şi nenumărate alte lucruri bune care ne fac plăcere şi ne aduc satisfacţii (Faptele 14:17). Cu cât învăţăm mai multe despre Dumnezeu, cu atât avem mai multe motive să fim recunoscători pentru nemărginita-i bunătate şi generozitate. Gândeşte-te la tot ce a făcut Iehova pentru tine personal. Nu-i aşa că ai nenumărate motive să-l iubeşti?
18 Printre multele daruri de la Dumnezeu se numără şi posibilitatea de a ne ruga lui în orice moment, ştiind că ne ‘ascultă rugăciunea’ (Psalmul 65:2). Iehova i-a delegat Fiului său iubit autoritatea de a guverna şi de a judeca. Dar nu a delegat pe nimeni, nici chiar pe Fiul său, să asculte rugăciunile. Iehova însuşi ascultă rugăciunile noastre. Grija plină de iubire pe care o arată în acest fel faţă de fiecare dintre noi ne apropie de el.
19. Ce promisiuni ale lui Iehova ne apropie de el?
19 Simţim că ne apropiem de Iehova şi când ne gândim la ce va face în viitor pentru omenire. El a promis că va pune capăt bolilor, suferinţei şi morţii (Revelaţia 21:3, 4). Când omenirea va fi adusă la perfecţiune, nimeni nu va mai fi deprimat, descurajat sau lovit de nenorociri. Foametea, sărăcia şi războiul nu vor mai exista (Psalmii 46:9; 72:16). Pământul va fi transformat în paradis (Luca 23:43). Iehova va aduce aceste binecuvântări nu pentru că este obligat, ci pentru că ne iubeşte.
20. Cum a arătat Moise cât de important este să-l iubim pe Iehova?
20 Avem deci motive întemeiate să-l iubim pe Dumnezeul nostru şi să ne adâncim iubirea pentru el. Vei continua să-ţi adânceşti această iubire, permiţându-i lui Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci? Depinde numai de tine. Moise a înţeles foloasele pe care le aduce cultivarea şi păstrarea iubirii pentru Iehova. Adresându-se israeliţilor din vechime, Moise a spus: „Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe DOMNUL Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale“. — Deuteronomul 30:19, 20.
Vă amintiţi?
• De ce este esenţial să-l iubim pe Iehova?
• Cum putem arăta că-l iubim pe Dumnezeu?
• Ce motive avem să-l iubim pe Iehova?
• Cum putem cultiva iubirea pentru Dumnezeu?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]
Iehova preţuieşte cu adevărat ceva ce cu toţii îi putem oferi: iubirea noastră!
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 23]
„Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl.“ — Ioan 14:9