Instruirea care ne aduce cele mai mari foloase
Instruirea care ne aduce cele mai mari foloase
IEHOVA Dumnezeu este numit în Biblie Creatorul tuturor lucrurilor, inclusiv al omului (Geneza 1:27; Revelaţia 4:11). El, Marele Instructor, i-a instruit pe primii oameni, Adam şi Eva, şi i-a pregătit să trăiască în frumoasa grădină a Edenului. Scopul său era să le ofere în continuare instruire şi să le poarte veşnic de grijă (Geneza 1:28, 29; 2:15–17; Isaia 30:20, 21). Ce perspectivă minunată!
Din nefericire, primii oameni au pierdut tot ce li se oferise. Actul lor de neascultare a dus la degradarea fizică şi morală a familiei umane (Geneza 3:17–19; Romani 5:12). Referindu-se la cei ce au trăit la numai câteva generaţii după crearea primilor oameni, Biblia spune: „DOMNUL a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toată imaginaţia gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate“. — Geneza 6:5.
Astăzi, după aproape 4 500 de ani de când Iehova a spus că înclinaţia omului era în permanenţă spre rău, situaţia omenirii este mai disperată ca oricând. Mulţi oameni mint cu neruşinare, fură sau îşi agresează semenii. Problemele se înmulţesc de la o zi la alta, în timp ce interesul pentru aproapele scade simţitor. N-au ajuns majoritatea relaţiilor interpersonale, inclusiv cele familiale, într-un mare impas? Totuşi, Dumnezeu nu poate fi învinuit pentru toate acestea. El n-a încetat nici o clipă să se preocupe de problemele omenirii. Iehova a fost întotdeauna interesat de bunăstarea omului şi este gata să-i instruiască pe cei ce se bizuie pe îndrumarea sa pentru a fi fericiţi. Acum aproape 2 000 de ani, el l-a trimis pe Fiul său, Isus Cristos, pe pământ, arătând astfel că doreşte să-i înveţe pe oameni cum să aibă o viaţă fericită. Întrucât fusese învăţat de Marele Instructor o perioadă incomensurabilă, Isus a lăsat un model perfect de instruire.
Adevăratul creştinism oferă instruire
Isus Cristos a pus bazele adevăratului creştinism. Toate gândurile şi acţiunile celor ce îmbrăţişează acest mod de viaţă bazat pe iubire trebuie să se armonizeze cu voinţa lui Dumnezeu, cu scopul de a aduce glorie şi onoare numelui său (Matei 22:37–39; Evrei 10:7). Ceea ce i-a învăţat Isus pe oameni cu privire la modul de viaţă creştin a provenit de la Tatăl său, Iehova. Iată ce citim în Ioan 8:29 despre sprijinul pe care l-a primit Isus de la Dumnezeu: „Cel care m-a trimis este cu mine; el nu m-a abandonat, pentru că oricând fac lucrurile care îi plac“. Într-adevăr, Isus s-a bucurat de sprijinul şi de îndrumarea Tatălui său pe tot parcursul ministerului. Primii săi discipoli n-au fost lăsaţi să înfrunte problemele vieţii fără a avea îndrumare, ci Iehova i-a instruit prin intermediul Fiului său. Urmând învăţăturile şi exemplul lui Isus, ei au devenit oameni mai buni. Acelaşi lucru se poate spune şi despre discipolii săi de astăzi. — Vezi chenarul „Influenţa lui Isus şi a învăţăturilor sale“, de la pagina 6.
O trăsătură distinctivă a adevăratului creştinism este aceea că oferă o instruire ce sensibilizează mintea şi inima, ajutându-i pe oameni să-şi schimbe eul lăuntric (Efeseni 4:23, 24). Pentru a da doar un exemplu, să vedem ce a spus Isus cu privire la fidelitatea faţă de partenerul conjugal: „Aţi auzit că s-a zis: «Să nu comiţi adulter». Dar eu vă spun că oricine continuă să privească o femeie în aşa fel încât să facă pasiune pentru ea a comis deja adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5:27, 28). Prin aceste cuvinte, Isus şi-a învăţat discipolii că inima trebuie păstrată curată şi că gândurile şi dorinţele greşite, chiar dacă n-au fost duse la îndeplinire, pot avea consecinţe grave. Nu-i aşa că gândurile nepotrivite pot duce la fapte ce-l supără pe Dumnezeu şi îi rănesc pe alţii?
De aceea, Biblia dă următorul sfat: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“ (Romani 12:2). Probabil că vă întrebaţi: Este cu adevărat posibil să ne transformăm mintea cu ajutorul instruirii? Aceasta înseamnă să ne îndreptăm mintea în altă direcţie asimilând principii şi cunoştinţă din Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru se poate realiza dacă acceptăm instruirea oferită de Dumnezeu în Cuvântul său.
Motivaţia necesară pentru a face schimbări
„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere“ (Evrei 4:12). Şi în zilele noastre, Biblia exercită o mare influenţă asupra oamenilor, ceea ce dovedeşte că sfaturile ei nu şi-au pierdut valabilitatea. Ea ne poate da motivaţia necesară să ne schimbăm modul de viaţă, să acceptăm adevăratul creştinism şi să devenim oameni mai buni. Următoarele exemple demonstrează cât de valoroasă este instruirea biblică.
Emilia, despre care s-a vorbit în articolul precedent, afirmă: „De una singură n-am putut să schimb situaţia din familia mea. Când am început să studiez Biblia cu Martorii lui Iehova, mi-am dat seama că exista totuşi o speranţă şi am început să-mi schimb atitudinea. Am învăţat să am mai multă răbdare şi să nu-mi mai ies din fire. După un timp, soţul meu a vrut şi el să studieze Biblia. Nu i-a fost deloc uşor să se lase de băutură, dar până la urmă a reuşit. În felul acesta, am putut să dăm un nou început căsniciei noastre. Acum suntem un cuplu fericit şi ne străduim să sădim în inima copiilor noştri principiile Bibliei“. — Deuteronomul 6:7.
Instruirea oferită de adevăratul creştinism îi poate ajuta pe oameni să renunţe la vicii şi la un stil de viaţă imoral. Manuel a s-a convins de lucrul acesta. La 13 ani, el a fugit de acasă şi a început să consume marijuana, iar mai târziu, heroină. Întreţinea relaţii sexuale cu bărbaţi şi cu femei ca să aibă un adăpost şi bani. Uneori, Manuel îi ataca pe oameni pe stradă şi le lua banii. Era drogat aproape tot timpul. Din cauza conduitei sale violente, ajungea deseori la închisoare. Odată, când a stat după gratii patru ani, s-a implicat în traficul de arme. După ce s-a căsătorit, Manuel a plătit în continuare scump din cauza modului său de viaţă. El spune: „Am ajuns să locuim într-un fost coteţ de găini. Îmi amintesc şi acum că soţia mea gătea pe nişte cărămizi. Viaţa noastră era atât de nesigură, încât chiar rudele mele au sfătuit-o pe soţia mea să mă părăsească“.
Ce anume i-a schimbat viaţa lui Manuel? El ne spune: „O cunoştinţă a venit la noi acasă şi ne-a vorbit din Biblie. Am fost de acord să ne viziteze numai ca să-i arăt că lui Dumnezeu nu-i pasă de oameni. Mă consideram o dovadă vie în acest sens. M-a surprins răbdarea şi amabilitatea Martorului, aşa că am fost de acord să merg la întrunirile de la Sala Regatului. Deşi unele persoane de acolo îmi cunoşteau trecutul, m-au salutat cu căldură şi m-au făcut să mă simt ca între prieteni. Aceasta a fost o mare mângâiere pentru mine. Am fost atât de impresionat, încât am hotărât să rup orice legătură cu lumea drogurilor şi să muncesc cinstit. La patru luni după ce am început să studiez Biblia participam la lucrarea de predicare ca vestitor nebotezat, iar după alte patru luni m-am botezat ca Martor al lui Iehova“.
Ce a însemnat adevăratul creştinism pentru Manuel şi familia sa? „Sunt sigur că fără instruirea biblică aş fi fost mort de mult. Datorită modului de viaţă creştin mi-am recăpătat familia. Cei doi copii ai mei nu trebuie să treacă prin ce am trecut eu în tinereţe. Sunt mândru de schimbările pe care le-am făcut şi îi sunt foarte recunoscător lui Iehova pentru relaţia frumoasă pe care o am acum cu soţia mea. Câţiva foşti prieteni m-au felicitat şi mi-au spus că, după părerea lor, modul meu de viaţă din prezent este cel mai bun.“
1 Petru 1:16, unde suntem sfătuiţi să fim sfinţi întrucât Iehova Dumnezeu este sfânt. De asemenea, acum avem grijă ca locuinţa noastră, deşi modestă, să fie curată.“
Pentru un creştin adevărat, curăţenia morală şi cea fizică sunt două cerinţe importante. John, care locuieşte într-o regiune săracă din Africa de Sud, a înţeles lucrul acesta. El explică: „Uneori, fiica noastră se spăla doar o dată pe săptămână şi nimeni din casă nu-i atrăgea atenţia“. Soţia sa recunoaşte că locuinţa lor arăta groaznic. Dar instruirea creştină i-a ajutat să se schimbe. John a părăsit banda de hoţi de maşini în care intrase şi a început să se intereseze mai mult de familie. „Am învăţat că, în calitate de creştini, trebuie să ne păstrăm corpul şi hainele curate. Îmi plac cuvintele dinPuteţi găsi cea mai bună instruire
Experienţele de mai înainte nu sunt cazuri izolate. În urma instruirii bazate pe Biblie, mii de oameni au învăţat să ducă o viaţă mai bună. Prin cinstea şi hărnicia lor, aceştia au câştigat respectul patronilor. Au devenit vecini şi prieteni buni, fiind interesaţi de semenii lor. Întrucât nu se lasă dominaţi de vicii şi de tendinţe carnale, ei au mai multă grijă de sănătatea lor fizică, mintală şi emoţională. În loc să-şi irosească resursele pentru a-şi întreţine viciile, le folosesc pentru bunăstarea lor şi a familiei lor (1 Corinteni 6:9–11; Coloseni 3:18–23). Fără îndoială, rezultatele punerii în practică a sfaturilor date de Iehova în Biblie demonstrează că modul de viaţă creştin este cel mai bun mod de viaţă, oferind cea mai valoroasă instruire. Biblia declară despre cel ce trăieşte în armonie cu legea lui Dumnezeu: „El reuşeşte în tot ce face“. — Psalmul 1:3, NW.
Este încurajator să ştim că Iehova, Dumnezeul Atotputernic, vrea să ne instruiască. El spune despre sine: „Aşa vorbeşte [Iehova], Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: «Eu, [Iehova] Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi»“ (Isaia 48:17). Într-adevăr, Iehova ne instruieşte prin exemplul şi învăţăturile Fiului său, Isus Cristos. Aplicând învăţăturile sale, mulţi oameni care l-au cunoscut când a fost pe pământ au făcut schimbări majore în viaţa lor. Acelaşi lucru se poate spune astăzi despre mulţi alţii care pun în practică învăţăturile sale. Vă invităm să vă faceţi timp să cunoaşteţi mai bine aceste învăţături. Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi vor fi bucuroşi să vă ajute să dobândiţi această instruire valoroasă.
[Notă de subsol]
a Unele nume au fost schimbate.
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 6]
Influenţa lui Isus şi a învăţăturilor sale
Folosindu-se de poziţia sa de încasator principal de impozite, Zacheu se îmbogăţise extorcând bani şi jefuindu-i pe oamenii de rând. Însă el şi-a schimbat modul de viaţă punând în practică învăţăturile lui Isus. — Luca 19:1–10.
Saul din Tars a încetat să-i mai persecute pe creştini şi s-a convertit la creştinism, devenind apostolul Pavel. — Faptele 22:6–21; Filipeni 3:4–9.
Unii creştini din Corint fuseseră ‘fornicatori, idolatri, adulteri, homosexuali, hoţi, lacomi, beţivi, persoane care insultau şi extorcatori’. Totuşi, după ce au învăţat adevăratul creştinism, ei ‘au fost spălaţi, sfinţiţi şi declaraţi drepţi în numele Domnului lor Isus Cristos’. — 1 Corinteni 6:9–11.
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Biblia vă poate ajuta să aveţi succes în viaţă