„Moartea este înghiţită pentru totdeauna“

IMAGINAŢI-VĂ că în locul titlului despre fetiţa care s-a sinucis citiţi cuvintele de mai sus. Desigur, nici un ziar nu a putut vreodată să facă o astfel de afirmaţie. Dar cuvintele de mai sus chiar apar într-o carte, o carte scrisă cu mii de ani în urmă, şi anume Biblia.

Scripturile conţin explicaţii clare despre moarte. Ele nu numai că dezvăluie de ce murim, dar şi arată care este starea morţilor şi oferă o speranţă pentru cei dragi care au murit. În sfârşit, Biblia vorbeşte despre un timp când se va putea spune: „Moartea este înghiţită pentru totdeauna“. — 1 Corinteni 15:54.

Când oferă explicaţii despre moarte, Biblia foloseşte cuvinte simple şi clare, nu cuvinte misterioase. De exemplu, ea aseamănă deseori faptul de a muri cu ‘a adormi’, iar despre cei morţi spune că „dorm în moarte“ (Psalmul 13:3; 1 Tesaloniceni 4:13; Ioan 11:11–14). În plus, moartea este numită un „duşman“ (1 Corinteni 15:26). Dar şi mai important, Biblia ne ajută să înţelegem de ce este moartea asemenea unui somn, de ce mor oamenii şi cum va fi în cele din urmă învins acest duşman.

De ce mor oamenii?

Prima carte a Bibliei arată cum l-a creat Dumnezeu pe primul om, Adam, şi l-a aşezat într-o locuinţă paradiziacă (Geneza 2:7, 15). Când a fost adus în existenţă, lui Adam i s-au dat mai multe sarcini de îndeplinit, dar i s-a pus şi o interdicţie clară. Dumnezeu i-a spus cu privire la un anumit pom din grădina Edenului: „Să nu mănânci [din el], căci în ziua în  care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:17) a. Prin urmare, Adam a înţeles că moartea nu era sfârşitul inevitabil al omului, ci consecinţa directă a încălcării legii divine.

Din nefericire, Adam şi soţia sa, Eva, nu au ascultat. Ei au ales să nu ţină seama de voinţa Creatorului lor şi au cules roadele acţiunii lor. Când le-a arătat consecinţele păcatului, Dumnezeu le-a zis: „Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“ (Geneza 3:19). Ei au ajuns să aibă un defect grav şi au devenit imperfecţi. Imperfecţiunea, sau păcatul, avea să ducă în cele din urmă la moarte.

Acest defect, sau păcat, a fost transmis mai departe descendenţilor lui Adam şi ai Evei, adică întregii omeniri. Era ca un fel de boală ereditară. Adam nu numai că a pierdut posibilitatea de a trăi fără stigmatul morţii, dar a şi transmis imperfecţiunea descendenţilor săi. Întreaga familie umană a ajuns în sclavia păcatului. Biblia afirmă: „Iată de ce, aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“. — Romani 5:12.

„A intrat păcatul în lume“

Acest defect ereditar, sau păcat, nu e ceva ce se poate vedea la microscop. „Păcatul“ este o deficienţă morală şi spirituală care ne-a fost transmisă de la primii noştri părinţi şi care are consecinţe fizice. Cu toate acestea, Biblia ne dezvăluie că Dumnezeu a oferit un remediu. Apostolul Pavel explică: „Salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea, însă darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Cristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6:23). În prima sa scrisoare către corinteni, apostolul Pavel a dat o asigurare pe care el o considera foarte importantă: „Aşa cum în Adam toţi mor, tot aşa în Cristosul toţi vor fi făcuţi vii“. — 1 Corinteni 15:22.

În mod cert, Isus Cristos joacă un rol cheie în eliminarea păcatului şi a morţii. El a declarat că a venit pe pământ ca „să-şi dea sufletul ca răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28). Situaţia se aseamănă cu o răpire în care ostaticii pot fi eliberaţi numai dacă se plăteşte o anumită sumă. În cazul nostru însă răscumpărarea prin care putem fi eliberaţi din păcat şi moarte este viaţa umană perfectă a lui Isus. b — Faptele 10:39–43.

Pentru a oferi răscumpărarea, Dumnezeu l-a trimis pe Isus pe pământ ca să-şi jertfească viaţa. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el . . . să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Înainte de a-şi da viaţa ca jertfă, Cristos ‘a depus mărturie despre adevăr’ (Ioan 18:37). Pe parcursul ministerului său public el a profitat de anumite ocazii pentru a dezvălui adevărul despre moarte.

„Fetiţa . . . doarme“

Când a fost pe pământ, Isus a cunoscut ghimpele morţii. El a simţit durerea de a-i vedea pe cei din jurul lui murind şi ştia foarte bine că şi el urma să sufere o moarte  prematură (Matei 17:22, 23). Se pare că Lazăr, un prieten apropiat al lui Isus, a murit cu câteva luni înainte ca Isus însuşi să fie omorât. Analizând acest episod putem înţelege cum consideră Isus moartea.

La scurt timp după ce a aflat că Lazăr murise, Isus a spus: „Lazăr, prietenul nostru, s-a dus să se odihnească, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn“. Discipolii s-au gândit că, dacă Lazăr doar se odihnea, avea să se facă bine. Atunci Isus le-a spus în mod direct: „Lazăr a murit“ (Ioan 11:11–14). Este evident că Isus privea moartea ca pe un somn. Chiar dacă ne vine greu să înţelegem ce este moartea, noi înţelegem ce este somnul. Când dormim, nu suntem conştienţi de trecerea timpului şi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, fiind într-o stare temporară de inconştienţă. De fapt, exact aşa explică Biblia starea morţilor. În Eclesiastul 9:5 citim: „Cei morţi nu ştiu nimic“.

Isus a comparat moartea cu un somn şi pentru că oamenii pot fi treziţi din moarte, graţie puterii lui Dumnezeu. Cu o ocazie, Isus a mers acasă la o familie îndoliată deoarece tocmai le murise fetiţa. Isus a spus: „Fetiţa nu a murit, ci doarme“. Apoi s-a apropiat de ea, a luat-o de mână, iar ea „s-a ridicat“. Cu alte cuvinte, s-a ridicat dintre morţi. — Matei 9:24, 25.

În mod asemănător, Isus l-a ridicat din moarte şi pe prietenul său Lazăr. Însă înainte de a face acest miracol, el a consolat-o pe Marta, sora lui Lazăr, zicându-i: „Fratele tău se va ridica“. Ea i-a răspuns încrezătoare: „Ştiu că se va ridica la înviere în ultima zi“ (Ioan 11:23, 24). Cu siguranţă, Marta aştepta ca la un moment dat în viitor toţi slujitorii lui Dumnezeu să fie înviaţi.

Dar ce este de fapt învierea? Cuvântul grecesc pentru „înviere“ (anástasis) înseamnă literalmente „acţiunea de a se ridica“ şi se referă la a se ridica dintre morţi. Poate că unora le pare incredibil acest lucru, însă după ce a zis că morţii vor auzi vocea sa, Isus a spus: „Nu vă minunaţi de aceasta“ (Ioan 5:28). Învierile pe care însuşi Isus le-a făcut când a fost pe pământ ne dau certitudinea că promisiunea Bibliei conform căreia morţii aflaţi în memoria lui Dumnezeu se vor trezi din „somnul“ lor lung se va împlini. În Revelaţia 20:13 este consemnată următoarea profeţie: „Marea i-a dat înapoi pe morţii care erau în ea, şi moartea şi Hadesul [mormântul comun al omenirii] i-au dat înapoi pe morţii care erau în ele“.

Dar vor fi cei morţi readuşi la viaţă doar pentru ca apoi să îmbătrânească şi să moară din nou, cum s-a întâmplat în cazul lui Lazăr? Nu acesta este scopul lui Dumnezeu. Biblia ne asigură că va veni vremea când „moartea nu va mai fi“ şi, prin urmare, nimeni nu va mai îmbătrâni şi muri. — Revelaţia 21:4.

Moartea este un duşman. Familia umană are mulţi alţi duşmani comuni, cum ar fi boala şi bătrâneţea, care de asemenea cauzează multă suferinţă. Dumnezeu promite să îi înfrângă pe toţi, iar în cele din urmă să execute sentinţa asupra celui mai mare duşman al omenirii. „Ca ultim duşman, moartea va fi redusă la nimic.“ — 1 Corinteni 15:26.

 Când se va împlini această promisiune, oamenii se vor bucura de viaţă perfectă, fără ca păcatul şi moartea să-i mai afecteze. Până atunci, putem găsi mângâiere ştiind că cei dragi care au murit se odihnesc şi că, dacă sunt în memoria lui Dumnezeu, vor fi înviaţi la timpul stabilit de el.

Viaţa capătă sens când înţelegem moartea

Dacă înţelegem corect ce este moartea şi ce speranţă există pentru morţi, vom putea privi altfel viaţa. Când avea în jur de 20 de ani, Ian, menţionat în articolul anterior, a aflat explicaţia biblică despre moarte. Iată ce ne mărturiseşte el: „O părticică din mine spera mereu că tata se află undeva. Când am aflat că pur şi simplu doarme în moarte, la început am fost dezamăgit“. Însă ce fericit a fost Ian când a citit despre promisiunea lui Dumnezeu de a-i învia pe cei morţi şi a înţeles că va putea să-l vadă din nou pe tatăl său! „Pentru prima oară m-am simţit împăcat“, îşi aminteşte el. Faptul că a înţeles corect ce este moartea i-a adus o pace a minţii care i-a redat liniştea sufletească.

Clive şi Brenda şi-au pierdut fiul de 21 de ani, pe nume Steven, în accidentul mortal despre care am vorbit în primul articol. Deşi ştiau ce spune Biblia despre moarte, această pierdere neaşteptată le-a frânt inima. În fond, moartea este un duşman, iar ghimpele ei doare. Cu timpul însă, cunoştinţa biblică despre starea morţilor le-a alinat durerea. Brenda spune: „Deoarece ştiam ce înseamnă moartea, am reuşit să ne adunăm forţele şi să mergem mai departe. Desigur, nu trece zi în care să nu ne gândim la vremurile când Steven se va trezi din somnul lui adânc“.

„Moarte, unde îţi este ghimpele?“

În mod cert, când înţelegem care este starea morţilor, putem avea o concepţie echilibrată despre viaţă. Moartea nu trebuie să fie un mister. Putem să ne bucurăm de viaţă fără a simţi frica morbidă de acest duşman ce ne ameninţă din umbră. Iar faptul de a conştientiza că moartea nu înseamnă neapărat sfârşitul definitiv al vieţii înlătură orice tendinţă de a trăi pentru plăceri, în ideea că „viaţa e prea scurtă“. Ştiind că cei dragi ai noştri care au murit şi se află în memoria lui Dumnezeu dorm în moarte şi aşteaptă să fie înviaţi, găsim mângâiere, precum şi dorinţa de a merge mai departe.

Da, putem privi cu încredere spre viitor, când Iehova Dumnezeu, Cel care dă viaţă, va elimina moartea pentru totdeauna. Ce minunat va fi când vom putea întreba: „Moarte, unde îţi este victoria? Moarte, unde îţi este ghimpele?“ — 1 Corinteni 15:55.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Neascultarea lui Adam şi a Evei a dus la moarte

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Isus a luat-o de mână pe fetiţa moartă şi ea s-a ridicat

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Mulţi oameni aşteaptă timpul când cei dragi ai lor care au murit se vor trezi, asemenea lui Lazăr, din somnul lor adânc