Salt la conţinut

Salt la cuprins

Aţi simţit bucuria de a dărui?

Aţi simţit bucuria de a dărui?

Aţi simţit bucuria de a dărui?

ERA de aproape 50 de ani în serviciul creştin. Deşi îmbătrânise şi îi slăbiseră puterile, era hotărâtă să viziteze noua Sală a Regatului. Sprijinindu-se de braţul unui frate de credinţă, a păşit în sală; apoi, încetişor, dar hotărâtă, s-a îndreptat spre cutia de donaţii unde a pus mica sumă pe care o economisise în acest scop. Chiar dacă nu a putut da o mână de ajutor la construirea sălii, dorea să contribuie şi ea cu ceva.

Această soră creştină ne aminteşte de un alt exemplu de credinţă: „văduva săracă“ pe care Isus a văzut-o punând doi bănuţi în caseta trezoreriei de la templu. Biblia nu dă amănunte, dar pe vremea aceea o femeie fără soţ se putea afla într-o situaţie critică din punct de vedere material. Cu siguranţă, Isus a simţit empatie faţă de acea văduvă deoarece a înţeles perfect situaţia sa. Dând-o exemplu discipolilor, el a arătat că micul ei dar reprezenta „tot ce avea, toate mijloacele ei de trai“. — Marcu 12:41–44.

De ce o femeie nevoiaşă cum era acea văduvă săracă a făcut un asemenea sacrificiu? Cu siguranţă, datorită profundei sale devoţiuni faţă de Iehova Dumnezeu. Templul de la Ierusalim reprezenta centrul închinării curate. Deşi văduva nu putea face prea mult, ea dorea să susţină serviciul sacru adus lui Iehova la templu. Ea trebuie să fi simţit o reală bucurie dăruind tot ce a putut.

Să dăruim pentru lucrarea lui Iehova

Faptul de a face donaţii materiale sau băneşti a fost întotdeauna un aspect necesar al închinării pure, iar cei care au donat au avut întotdeauna parte de multă bucurie (1 Cronici 29:9). În Israelul antic, darurile, sau donaţiile, erau folosite nu numai pentru înfrumuseţarea templului, ci şi pentru îndeplinirea serviciilor zilnice care aveau legătură cu închinarea divină. Legea cerea în mod expres ca fiii lui Israel să contribuie cu a zecea parte din roadele lor pentru a-i susţine pe leviţi, care slujeau la templu. Dar şi leviţii trebuiau să contribuie cu a zecea parte din produsele pe care le primeau. — Numeri 18:21–29.

Deşi creştinii nu mai trebuiau să respecte cerinţele legământului Legii, principiul potrivit căruia slujitorii lui Dumnezeu contribuiau din punct de vedere material la susţinerea închinării adevărate rămăsese valabil (Galateni 5:1). În plus, creştinii din secolul I se bucurau să-şi ajute fraţii aflaţi în nevoie (Faptele 2:45, 46). Apostolul Pavel le-a reamintit creştinilor că, aşa cum Dumnezeu le oferise cu generozitate lucruri bune, şi ei trebuiau să fie generoşi cu alţii. El a scris: „Porunceşte-le celor care sunt bogaţi în actualul sistem de lucruri să nu fie trufaşi şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeu, care ne furnizează toate lucrurile din abundenţă spre desfătarea noastră; să lucreze la ceea ce este bun, să fie bogaţi în lucrări excelente, să fie darnici, gata să împartă ce au, acumulând pentru ei înşişi la loc sigur o temelie excelentă pentru viitor, ca să apuce ferm adevărata viaţă“ (1 Timotei 6:17–19; 2 Corinteni 9:11). Da, Pavel a trăit personal adevărul cuvintelor lui Isus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“. — Faptele 20:35.

Generozitatea creştină azi

Şi în prezent slujitorii lui Iehova îşi folosesc bunurile materiale pentru a se ajuta unii pe alţii şi pentru a susţine lucrarea lui Dumnezeu. Chiar şi cei cu puţine posibilităţi materiale ajută cu ce pot. „Sclavul fidel şi prevăzător“ consideră că are responsabilitatea înaintea lui Iehova să administreze cât mai bine fondurile obţinute din donaţii (Matei 24:45). Acestea sunt folosite la finanţarea activităţii filialelor, la traducerea şi producerea de Biblii şi de literatură biblică, la organizarea congreselor creştine, la instruirea misionarilor şi a supraveghetorilor itineranţi şi pentru susţinerea activităţii lor, la organizarea ajutoarelor în caz de dezastru, precum şi pentru multe alte activităţi importante. Una dintre acestea este construirea de Săli ale Regatului.

Martorii lui Iehova se întrunesc de câteva ori pe săptămână la Sala Regatului pentru a primi instruire spirituală şi pentru a se bucura de asociere sănătoasă. În multe ţări însă, din cauza situaţiei economice, Martorii locali nu pot începe să construiască o Sală a Regatului fără a primi un ajutor financiar. Prin urmare, în 1999, Martorii lui Iehova au iniţiat un program prin care fondurile din ţările mai bogate sunt folosite la construirea de Săli ale Regatului în ţările mai sărace. În plus, mii de voluntari contribuie cu timpul şi cu munca lor calificată, deseori lucrând în zone izolate din aceste ţări. În timpul lucrărilor, fraţii locali învaţă cum să construiască şi să întreţină sălile, iar cu banii din Fondul pentru Construirea Sălilor Regatului se pot achiziţiona materialele şi echipamentele necesare. Martorii care beneficiază acum de noile săli le sunt profund recunoscători fraţilor lor de credinţă care şi-au dăruit timpul şi resursele în acest scop nobil. La rândul lor, şi ei contribuie lună de lună prin donaţii la întreţinerea noilor săli şi la rambursarea costurilor de construcţie, astfel încât să se poată construi mai multe Săli ale Regatului.

Pentru ridicarea Sălilor Regatului se folosesc metodele şi materialele de construcţie locale. Deşi aceste clădiri nu se remarcă printr-o arhitectură complicată, ele sunt frumoase, practice şi oferă condiţii decente. La început, în acest program de construire a lăcaşurilor de cult figurau 40 de ţări cu resurse limitate. Acum programul cuprinde 116 ţări, incluzând mai mult de jumătate dintre congregaţiile Martorilor lui Iehova din lume. În ultimii cinci ani, în cadrul acestui program s-au construit peste 9 000 de săli, ceea ce înseamnă în medie mai mult de 5 săli pe zi! Cu toate acestea, în cele 116 ţări mai sunt necesare încă 14 500 de Săli ale Regatului. Cu binecuvântarea lui Iehova şi prin bunăvoinţa şi generozitatea Martorilor din întreaga lume, sperăm să existe fonduri suficiente pentru satisfacerea acestei necesităţi. — Psalmul 127:1.

Sălile Regatului contribuie la progresul lucrării

Ce efect au aceste eforturi uriaşe asupra Martorilor locali şi asupra lucrării din zonă? În multe locuri, după ce s-a construit o sală nouă, asistenţa la întruniri a crescut în mod spectaculos. Un raport din Burundi prezintă un exemplu tipic: „Cum e dată în folosinţă, sala se şi umple. De pildă, s-a construit o Sală a Regatului pentru o congregaţie la care asistenţa medie la întruniri era de aproximativ 100 de persoane. Capacitatea noii săli era de 150 de locuri. Când a fost dată în folosinţă, asistenţa la întruniri s-a ridicat la 250 de persoane“.

Dar cărui fapt se datorează aceste creşteri spectaculoase? În primul rând, grupele de Martori care nu dispun de o sală şi trebuie să ţină întrunirile sub un copac sau pe câmp sunt privite uneori cu suspiciune. Într-o ţară, astfel de grupuri sunt asociate cu violenţa etnică, iar legea cere ca toate întrunirile religioase să fie ţinute într-un lăcaş de cult.

În al doilea rând, având propria sală de întrunire, Martorii lui Iehova arată comunităţii că nu sunt discipolii vreunui pastor anume. Filiala din Zimbabwe ne scrie: „În trecut, fraţii se întruneau în locuinţe particulare, iar oamenii identificau congregaţia cu proprietarul casei. Vorbeau despre fraţi ca aparţinând bisericii lui cutare sau a lui cutare. Acum ei pot vedea clar scris pe clădire «Sala Regatului a Martorilor lui Iehova»“.

Bucuria de a dărui

„Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie“, a scris apostolul Pavel (2 Corinteni 9:7). Donaţiile mari sunt, desigur, de mare ajutor. Dar majoritatea fondurilor din care e susţinută lucrarea Martorilor lui Iehova se strâng la cutiile de donaţii din Sălile Regatului. Mică sau mare, nici o donaţie nu e neînsemnată, toate sunt importante. Să ne amintim că Isus s-a aşezat într-un loc de unde a putut s-o vadă pe văduva săracă dând doi bănuţi. Şi îngerii şi Iehova au văzut-o. Noi nu ştim nici măcar numele văduvei, dar Iehova a avut grijă ca gestul ei de generozitate să rămână consemnat în Biblie pentru totdeauna.

Pe lângă construirea de săli de întrunire, prin donaţiile noastre sunt susţinute şi alte aspecte ale importantei lucrări a Regatului. Contribuind în acest mod, vom fi mai bucuroşi şi mai „bogaţi prin multe exprimări de mulţumire faţă de Dumnezeu“ (2 Corinteni 9:12). Fraţii din Benin au scris într-un raport: „În fiecare zi fraţii îi mulţumesc în rugăciune lui Iehova pentru ajutorul financiar oferit de familia noastră mondială“. În acelaşi timp, toţi cei care contribuie financiar la susţinerea lucrării Regatului simt bucuria de a dărui!

[Chenarul de la pagina 23]

Modalităţi prin care unii au ales să dăruiască

DONAŢII ÎN BANI FĂCUTE PRIN INTERMEDIUL CONGREGAŢIILOR

Mulţi rezervă în bugetul lor o anumită sumă pe care apoi o pun în cutia de donaţii cu eticheta „Donaţii pentru lucrarea de predicare — Matei 24:14“. În fiecare lună, congregaţiile expediază sumele donate astfel Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova“.

DONAŢII ÎN BANI FĂCUTE DIRECT ORGANIZAŢIEI

Dacă cineva doreşte să facă o donaţie Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova“ poate contacta o congregaţie locală sau direct Organizaţia pentru a afla numărul de cont. Persoana respectivă trebuie să specifice pe instrumentul de plată (mandat poştal, ordin de plată etc.) că suma reprezintă „o donaţie pentru lucrarea de predicare“ sau „o donaţie pentru construirea de Săli ale Regatului“. Pentru a i se putea trimite o confirmare de primire, ea este rugată să expedieze pe adresa Organizaţiei o scurtă scrisoare în care să specifice numele, adresa, suma donată şi, dacă este cazul, congregaţia din care face parte.

TESTAMENTE

Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova“ îi pot fi lăsate ca moştenire prin intermediul unor legate (dispoziţii testamentare) atât bunuri mobile, cât şi bunuri imobile. Persoana care face un astfel de legat este rugată să trimită un exemplar al testamentului, în original, pe adresa Organizaţiei.

ALTE DONAŢII FĂCUTE DIRECT ORGANIZAŢIEI

Persoanele care doresc să doneze anumite bunuri mobile sau imobile sunt rugate să se adreseze în scris Organizaţiei pentru a afla în ce condiţii poate fi făcut acest lucru. Scrisorile în legătură cu donaţiile pentru Organizaţie se pot trimite la adresa de mai jos.

Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, str. Teleajen nr. 84, sector 2, cod 021468, Bucureşti.

[Legenda fotografiilor de la paginile 20, 21]

Vechile şi noile locuri de întrunire ale Martorilor lui Iehova

Zambia

Republica Centrafricană