Cât de puternică este credinţa voastră?
Cât de puternică este credinţa voastră?
„Prin credinţa voastră staţi în picioare.“ — 2 CORINTENI 1:24.
1, 2. De ce trebuie să avem credinţă, şi cum poate deveni ea mai puternică?
SLUJITORII lui Iehova ştiu că trebuie să manifeste credinţă. De fapt, „fără credinţă este imposibil să-i plăcem“ lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Prin urmare, dând dovadă de înţelepciune, noi cerem în rugăciune spirit sfânt şi credinţă — care face parte dintre minunatele roade ale spiritului (Luca 11:13; Galateni 5:22, 23). În plus, imitând credinţa colaboratorilor noştri, ne vom putea întări şi mai mult propria credinţă. — 2 Timotei 1:5; Evrei 13:7.
2 Credinţa noastră va deveni mai puternică dacă vom persevera pe calea trasată creştinilor de Cuvântul lui Dumnezeu. Ea poate să crească dacă citim în fiecare zi din Biblie şi dacă studiem cu sârguinţă Scripturile cu ajutorul publicaţiilor furnizate de „administratorul fidel“ (Luca 12:42–44; Iosua 1:7, 8). Exemplul de credinţă al fiecăruia dintre noi poate constitui o încurajare pentru ceilalţi când participăm cu regularitate la întrunirile şi la congresele creştine (Romani 1:11, 12; Evrei 10:24, 25). Iar credinţa noastră se întăreşte când vorbim cu alţii în minister. — Psalmul 145:10–13; Romani 10:11–15.
3. Ce ajutor în ce priveşte credinţa primim de la bătrânii creştini iubitori?
3 Bătrânii creştini iubitori ne ajută să ne consolidăm credinţa oferindu-ne sfaturi şi încurajări pe baza Scripturilor. Ei manifestă un spirit asemănător celui al apostolului Pavel, care le-a spus corintenilor: „Suntem colaboratori pentru bucuria voastră, fiindcă prin credinţa voastră staţi în picioare“ (2 Corinteni 1:23, 24). Într-o altă traducere citim: „Lucrăm alături de voi ca să vă bucurăm, deoarece credinţa voastră este puternică“ (Contemporary English Version). Cel drept trăieşte datorită credinţei. Desigur, nimeni nu poate exercita credinţă în locul nostru şi nici nu ne poate obliga să fim oameni integri. În această privinţă, ‘trebuie să ne purtăm propria sarcină’. — Galateni 3:11; 6:5.
4. Cum ne pot întări credinţa relatările biblice despre slujitorii fideli ai lui Dumnezeu?
4 Scripturile conţin nenumărate relatări despre oameni care au manifestat credinţă. Probabil cunoaştem multe dintre faptele lor remarcabile, dar ştim şi câtă credinţă au dovedit ei zi de zi, probabil de-a lungul întregii vieţi? Analizând modul în care au manifestat ei această calitate în împrejurări similare vom putea să ne întărim credinţa.
Credinţa ne dă curaj
5. Ce exemplu biblic atestă că credinţa ne întăreşte să declarăm plini de curaj cuvântul lui Dumnezeu?
5 Credinţa ne întăreşte să declarăm cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu. Enoh a profeţit plin de curaj executarea judecăţii divine. „Iată!“, a spus el, „Iehova a venit cu miriadele sale sfinte, ca să execute judecata împotriva tuturor şi ca să-i dovedească vinovaţi pe toţi cei lipsiţi de pietate cu privire la toate faptele lipsite de pietate pe care le-au comis într-un mod lipsit de pietate şi cu privire la toate lucrurile revoltătoare pe care păcătoşii lipsiţi de pietate le-au rostit împotriva lui“ (Iuda 14, 15). La auzul acestor cuvinte, duşmanii necredincioşi ai lui Enoh au vrut, bineînţeles, să-l ucidă. Totuşi, dând dovadă de credinţă, el a vorbit cu îndrăzneală, iar Dumnezeu „l-a luat“ adormindu-l în moarte şi nepermiţând, după cât se pare, ca el să cunoască chinurile morţii (Geneza 5:24; Evrei 11:5). În cazul nostru nu se produc asemenea miracole, însă Iehova ne răspunde la rugăciuni ca să putem declara cuvântul său cu credinţă şi curaj. — Faptele 4:24–31.
6. Cum l-au ajutat pe Noe credinţa şi curajul de la Dumnezeu?
6 Prin credinţă, Noe „a construit o arcă pentru salvarea casei sale“ (Evrei 11:7; Geneza 6:13–22). Noe a fost şi „un predicator al dreptăţii“, care le-a proclamat plin de curaj contemporanilor săi avertismentul lui Dumnezeu (2 Petru 2:5). Aceştia trebuie să fi luat în râs mesajul său privitor la un potop iminent, la fel cum unii oameni de azi râd batjocoritor când le aducem dovezi biblice că sistemul de lucruri actual va fi în scurt timp distrus (2 Petru 3:3–12). Însă, asemenea lui Enoh şi Noe, putem transmite un astfel de mesaj în virtutea credinţei şi curajului primite de la Dumnezeu.
Credinţa ne face răbdători
7. Cum au manifestat Avraam şi alţii credinţă şi răbdare?
7 Avem nevoie de credinţă şi răbdare, îndeosebi în timp ce aşteptăm sfârşitul acestui sistem de lucruri rău. Unul dintre cei care ‘prin credinţă şi răbdare vor moşteni promisiunile’ este Avraam, un patriarh temător de Dumnezeu (Evrei 6:11, 12). Prin credinţă, el a părăsit oraşul Ur, şi tot confortul de acolo, şi a trăit ca străin într-o ţară pe care i-o promisese Dumnezeu. Isaac şi Iacov au fost moştenitori ai aceleiaşi promisiuni. Însă „în credinţă au murit toţi aceştia, deşi nu au obţinut împlinirea promisiunilor“. Prin credinţă, ei ‘au aspirat la un loc mai bun, adică unul care aparţine cerului’. Prin urmare, Dumnezeu „le-a pregătit un oraş“ (Evrei 11:8–16). Da, Avraam, Isaac şi Iacov — precum şi soţiile lor temătoare de Dumnezeu — au aşteptat cu răbdare Regatul ceresc, sub domnia căruia vor fi readuşi la viaţă pe pământ.
8. În pofida cărui lucru au manifestat credinţă şi răbdare Avraam, Isaac şi Iacov?
8 Avraam, Isaac şi Iacov nu şi-au pierdut credinţa. Ei nu au ajuns să stăpânească Ţara promisă şi nu au văzut binecuvântarea tuturor naţiunilor prin intermediul seminţei lui Avraam (Geneza 15:5–7; 22:15–18). Deşi ‘oraşul construit de Dumnezeu’ nu avea să vină în existenţă decât secole mai târziu, aceşti oameni au continuat să manifeste credinţă şi răbdare de-a lungul întregii lor vieţi. Cu siguranţă şi noi trebuie să facem la fel, acum când Regatul mesianic este o realitate în cer. — Psalmul 42:5, 11; 43:5.
Credinţa ne oferă cele mai nobile obiective
9. Cum ne influenţează credinţa obiectivele?
9 Patriarhii plini de credinţă nu au adoptat niciodată stilul de viaţă degradant al canaaniţilor, deoarece au avut obiective mult mai nobile. În mod asemănător, credinţa ne dă şi nouă obiective spirituale ce ne ajută să nu ne lăsăm asimilaţi de lumea care zace în puterea celui rău, Satan Diavolul. — 1 Ioan 2:15–17; 5:19.
10. De unde ştim că Iosif a urmărit un obiectiv mult mai nobil decât prestigiul în societatea din acea vreme?
10 Datorită îndrumării divine, Iosif, fiul lui Iacov, a slujit ca administrator al hranei în Egipt, dar el nu a intenţionat să ajungă un om important în acea societate. Având credinţă în promisiunile lui Iehova, Iosif, la vârsta de 110 ani, le-a spus fraţilor săi: „Eu mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov“. Iosif a cerut să fie înmormântat în Ţara promisă. După ce a murit, el a fost îmbălsămat şi pus într-un sicriu în Egipt. Însă când israeliţii au fost eliberaţi din sclavia egipteană, profetul Moise a poruncit ca oasele lui Iosif să fie luate pentru a fi înmormântate în Ţara promisă (Geneza 50:22–26; Exodul 13:19). O credinţă asemenea celei manifestate de Iosif ar trebui să ne îndemne să urmărim obiective mult mai nobile decât câştigarea prestigiului în această lume. — 1 Corinteni 7:29–31.
11. Cum a demonstrat Moise că a urmărit obiective spirituale?
11 Moise a ‘ales mai degrabă să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea temporară a păcatului’ ca membru cu o instruire aleasă al familiei regale egiptene (Evrei 11:23–26; Faptele 7:20–22). Astfel, el a renunţat la o poziţie socială prestigioasă şi probabil la posibilitatea de a avea o înmormântare fastuoasă într-un sarcofag bogat ornamentat care avea să fie depus într-un faimos mormânt egiptean. Dar ce valoare ar fi avut toate acestea în comparaţie cu onoarea de fi „omul adevăratului Dumnezeu“, mediatorul legământului Legii, profetul lui Iehova şi un scriitor al Bibliei (Ezra 3:2, NW)? Vă doriţi cumva să deţineţi o poziţie de prestigiu în această lume sau urmăriţi obiectivele spirituale mult mai nobile oferite de credinţă?
Credinţa aduce o viaţă plină de satisfacţii
12. Ce efect a avut credinţa asupra vieţii lui Rahav?
12 Credinţa le oferă oamenilor nu numai obiectivele cele mai nobile, ci şi o viaţă plină de satisfacţii. Rahav din Ierihon trebuie să fi considerat că viaţa de prostituată era lipsită de sens. Însă cât de mult s-au schimbat lucrurile după ce a manifestat credinţă! Ea a fost „declarată dreaptă prin fapte [de credinţă], după ce îi primise cu ospitalitate pe mesagerii [israeliţi] şi îi făcuse să plece de acolo pe alt drum“, ca să scape astfel de duşmanii lor canaaniţi (Iacov 2:24–26). Recunoscând că Iehova este Dumnezeul adevărat, Rahav a manifestat credinţă şi prin faptul că a renunţat la viaţa de prostituată (Iosua 2:9–11; Evrei 11:30, 31). Ulterior s-a căsătorit cu un slujitor al lui Iehova, nu cu un canaanit necredincios (Deuteronomul 7:3, 4; 1 Corinteni 7:39). Rahav a avut marele privilegiu de a deveni o ascendentă a lui Mesia (1 Cronici 2:3–15; Rut 4:20–22; Matei 1:5, 6). Alături de mulţi alţii, dintre care unii au abandonat o viaţă imorală — ea va mai primi o răsplată: învierea la viaţă într-un paradis pământesc.
13. Cum a păcătuit David cu Bat-Şeba, dar ce atitudine a manifestat el?
13 După ce şi-a abandonat modul de viaţă imoral, se pare că Rahav a dus o viaţă curată. Însă unii care îi erau dedicaţi de mult timp lui Dumnezeu au păcătuit grav. Regele David a comis adulter cu Bat-Şeba, a dispus ca soţul ei să fie ucis în luptă şi apoi a luat-o de soţie (2 Samuel 11:1–27). Regretând amarnic, David l-a implorat pe Iehova: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt“. David nu a pierdut spiritul lui Dumnezeu. El a avut încredere că Iehova, în îndurarea sa, nu va dispreţui „o inimă zdrobită şi mâhnită“ (Psalmii 51:11, 17; 103:10–14). Datorită credinţei lor, David şi Bat-Şeba au fost răsplătiţi cu privilegiul de a face parte din linia genealogică a lui Mesia. — 1 Cronici 3:5; Matei 1:6, 16; Luca 3:23, 31.
Credinţa întărită prin asigurări divine
14. Ce asigurări a primit Ghedeon, şi cum ne-ar putea influenţa această relatare credinţa?
14 Deşi umblăm prin credinţă, s-ar putea ca uneori să avem nevoie de asigurarea că ne bucurăm de sprijinul divin. Aşa s-a întâmplat cu judecătorul Ghedeon, unul dintre cei „care prin credinţă au înfrânt regate“ (Evrei 11:32, 33). Când madianiţii şi aliaţii lor au invadat Israelul, spiritul lui Dumnezeu a venit peste Ghedeon. Vrând să fie sigur că Iehova era cu el, Ghedeon a dorit să facă un test cu un val de lână pe care l-a lăsat peste noapte într-o arie de treierat. Prima oară, roua s-a depus numai pe valul de lână, iar tot pământul a rămas uscat. A doua oară, s-a întâmplat exact invers. Întărit de aceste asigurări, Ghedeon, acest om prudent, a acţionat cu credinţă învingându-i pe duşmanii Israelului (Judecătorii 6:33–40; 7:19–25). Dacă atunci când trebuie să luăm o decizie căutăm să ne asigurăm de sprijinul divin, nu înseamnă că ne lipseşte credinţa. În fond, noi ne demonstrăm credinţa prin consultarea Bibliei şi a publicaţiilor biblice şi prin rugăciuni în care cerem îndrumarea spiritului sfânt în luarea deciziilor. — Romani 8:26, 27.
15. Cum ne-ar putea fi de folos meditarea la credinţa manifestată de Barac?
15 Credinţa judecătorului Barac a fost întărită de o asigurare-îndemn. Profetesa Debora l-a îndemnat să ia iniţiativa pentru a-i elibera pe israeliţi de opresiunea regelui canaanit Iabin. Dând dovadă de credinţă şi având asigurarea că va beneficia de sprijin divin, Barac s-a dus la luptă în fruntea a 10 000 de oameni slab echipaţi şi a triumfat asupra armatei mult mai numeroase conduse de Sisera. Victoria a fost elogiată în emoţionantul cântec al Deborei şi al lui Barac (Judecătorii 4:1—5:31). Debora l-a îndemnat pe Barac să acţioneze în calitate de conducător numit de Dumnezeu peste Israel. Astfel, Barac a fost unul dintre slujitorii lui Iehova care, prin credinţă, „au pus pe fugă armatele de străini“ (Evrei 11:34). Dacă medităm la modul în care l-a binecuvântat Dumnezeu pe Barac deoarece a acţionat cu credinţă ne vom simţi îndemnaţi să trecem la acţiune atunci când ezităm întrucâtva să îndeplinim o misiune dificilă în serviciul lui Iehova.
Credinţa promovează pacea
16. Ce exemplu excelent a dat Avraam prin faptul că a promovat pacea cu Lot?
16 Pe lângă faptul că ne ajută să îndeplinim însărcinări grele în serviciul lui Dumnezeu, credinţa promovează pacea şi un sentiment de linişte. Când păzitorii vitelor s-au certat şi a fost necesară o despărţire, vârstnicul Avraam l-a lăsat pe nepotul său Lot să aleagă cele mai bune păşuni (Geneza 13:7–12). Avraam trebuie să se fi rugat cu credinţă cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a soluţiona această problemă. În loc să pună pe primul plan propriile interese, el a rezolvat lucrurile în mod paşnic. Dacă avem o neînţelegere cu un frate creştin, să ne rugăm cu credinţă şi să ‘căutăm pacea’, păstrând viu în minte exemplul de consideraţie plină de iubire dat de Avraam. — 1 Petru 3:10–12.
17. De ce putem spune că aparenta ruptură între Pavel pe de o parte şi Barnaba şi Marcu de cealaltă parte a fost reparată în mod paşnic?
17 Să analizăm modul în care aplicarea principiilor creştine cu credinţă ne poate ajuta să promovăm pacea. Când Pavel se pregătea pentru a doua călătorie misionară, Barnaba a fost de acord cu propunerea lui de a revizita împreună congregaţiile din Cipru şi Asia Mică. Însă Barnaba voia să-l ia şi pe vărul său Marcu. Pavel nu a fost de acord, întrucât Marcu îi părăsise în Pamfilia. „Atunci a avut loc o aprigă izbucnire de mânie“, în urma căreia cei doi s-au separat. Barnaba s-a dus cu Marcu în Cipru, iar Pavel l-a ales pe Sila ca însoţitor şi „a trecut prin Siria şi Cilicia, întărind congregaţiile“ (Faptele 15:36–41). Cu timpul, aparenta ruptură a fost reparată, căci Marcu era împreună cu Pavel la Roma, iar apostolul a vorbit în mod favorabil despre el (Coloseni 4:10; Filimon 23, 24). În jurul anului 65 e.n., când se afla în detenţie la Roma , Pavel i-a spus lui Timotei: „Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos pentru slujire“ (2 Timotei 4:11). Probabil că, manifestând credinţă, Pavel s-a rugat mult pentru relaţiile lui cu Barnaba şi Marcu, iar acest lucru i-a adus un sentiment de linişte, adică „pacea lui Dumnezeu“. — Filipeni 4:6, 7.
18. Ce s-a întâmplat probabil în cazul a două creştine, Evodia şi Sintiche?
18 Desigur, fiind imperfecţi, „toţi ne poticnim de multe ori“ (Iacov 3:2). Neînţelegeri au apărut şi între două creştine despre care Pavel a scris următoarele: „O îndemn pe Evodia şi o îndemn pe Sintiche să aibă aceeaşi gândire în Domnul. . . . Continuă să le ajuţi pe aceste femei care au luptat cot la cot cu mine pentru vestea bună“ (Filipeni 4:1–3). Foarte probabil că aceste femei temătoare de Dumnezeu şi-au rezolvat problema într-o manieră paşnică aplicând sfaturi precum cel consemnat în Matei 5:23, 24. Şi în prezent aplicarea cu credinţă a principiilor biblice contribuie la promovarea păcii.
Credinţa ne dă putere să perseverăm
19. Ce situaţie grea nu a putut să le distrugă credinţa lui Isaac şi Rebecăi?
19 Prin credinţă putem, de asemenea, să suportăm necazurile. Probabil că suntem supăraţi deoarece un membru botezat al familiei noastre nu a ascultat de Dumnezeu şi s-a căsătorit cu o persoană necredincioasă (1 Corinteni 7:39). Şi Isaac şi Rebeca au suferit când fiul lor Esau s-a căsătorit cu femei păgâne. Soţiile lui hetite „au fost o pricină de mare amărăciune“ pentru ei până acolo încât Rebeca a spus: „M-am săturat de viaţă, din cauza fiicelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea soţie, dintre fiicele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa (Geneza 26:34, 35; 27:46)?“ Totuşi această situaţie care i-a pus la încercare pe Isaac şi Rebeca nu le-a distrus credinţa. Fie ca şi noi să ne păstrăm credinţa puternică când trecem prin situaţii greu de suportat.
20. Ce exemplu de credinţă ne-au lăsat Rut şi Naomi?
20 Naomi, o văduvă în vârstă, era iudeică şi ştia că unele femei din Iuda puteau naşte fii care să fie strămoşi ai lui Mesia. Întrucât fiii ei muriseră fără să aibă copii, iar ea era înaintată în vârstă, fără îndoială că familia ei avea puţine şanse să facă parte din linia genealogică a lui Mesia. Cu toate acestea, Rut, nora ei văduvă, s-a căsătorit cu Boaz, un bărbat mai în vârstă, i-a născut acestuia un fiu şi a devenit o ascendentă a lui Isus, Mesia (Geneza 49:10, 33; Rut 1:3–5; 4:13–22; Matei 1:1, 5)! Credinţa lui Naomi şi a lui Rut a supravieţuit necazurilor şi le-a adus bucurie. Şi noi vom avea parte de multă bucurie dacă ne păstrăm credinţa în necazuri.
21. Ce foloase ne aduce credinţa, şi care ar trebui să fie hotărârea noastră?
21 Deşi nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine, prin credinţă putem înfrunta orice încercare. Credinţa ne face curajoşi şi răbdători. Ea ne dă cele mai nobile obiective şi o viaţă plină de satisfacţii. Credinţa are un efect benefic asupra relaţiilor noastre cu ceilalţi şi ne ajută să suportăm necazurile. Să fim aşadar „de felul celor care au credinţă spre păstrarea în viaţă a sufletului“ (Evrei 10:39). Să continuăm să exercităm o credinţă puternică prin puterea iubitorului nostru Dumnezeu, Iehova, şi spre gloria sa!
Cum aţi răspunde?
• Ce dovezi biblice arată că credinţa ne dă curaj?
• De ce putem spune că credinţa ne dă o viaţă plină de satisfacţii?
• Cum promovează credinţa pacea?
• Ce dovezi avem că credinţa ne dă putere să suportăm necazurile?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 16]
Credinţa le-a dat curaj lui Noe şi lui Enoh să anunţe mesajul lui Iehova
[Legenda ilustraţiei/fotografiilor de la pagina 17]
O credinţă ca a lui Moise ne îndeamnă să urmărim obiective spirituale
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 18]
Asigurările că aveau sprijin divin le-au întărit credinţa lui Barac, Deborei şi lui Ghedeon