Salt la conţinut

Salt la cuprins

Perseverenţa i-a fost răsplătită

Perseverenţa i-a fost răsplătită

Perseverenţa i-a fost răsplătită

Mulţi oameni animaţi de dreptate îşi doresc ca şi cei dragi lor să cunoască scopurile lui Dumnezeu şi să aibă o viaţă fericită. Cei care i se dedică lui Dumnezeu au fost încurajaţi să ia această decizie înţeleaptă de exemplul bun dat de alţii, tineri sau vârstnici. Iată ce a scris în acest sens Jearim, o adolescentă din Mexic, cu ocazia unui congres special de o zi al Martorilor lui Iehova:

„Doresc să vă spun că sunt foarte fericită. Daţi-mi voie să vă explic de ce. În urmă cu 18 ani, înainte să mă nasc eu, părinţii mei au aflat adevărul. Mama a făcut progrese, iar mai târziu fratele meu şi cu mine i-am urmat exemplul. Ne-am rugat împreună lui Iehova ca şi tata să aleagă drumul care duce la viaţă. Au trecut 18 ani, iar azi e o zi specială pentru noi, deoarece tata se botează. Îi mulţumesc lui Iehova că nu a adus sfârşitul înainte să vină acest moment mult aşteptat. Îţi mulţumesc, Iehova!“

Fără îndoială că, de-a lungul anilor, familia acestei tinere s-a lăsat călăuzită de principiile consemnate sub inspiraţie divină în 1 Petru 3:1, 2, unde citim: „Voi, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă de cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin conduita soţiilor lor, deoarece vor fi fost martori oculari ai conduitei voastre caste asociate cu un respect profund“. Şi, în mod sigur, tânăra Jearim a aplicat cuvintele din Deuteronomul 5:16: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, aşa cum DOMNUL Dumnezeul tău ţi-a poruncit“. Întrucât au urmat aceste sfaturi şi l-au aşteptat cu răbdare pe Iehova, Jearim şi membrii familiei sale au fost binecuvântaţi din belşug.