Iehova este refugiul nostru
Iehova este refugiul nostru
„Pentru că zici: «DOMNUL este locul meu de adăpost [refugiul meu, NW]» . . . nici o nenorocire nu te va ajunge.“ — PSALMUL 91:9, 10.
1. De ce putem spune că Iehova este refugiul nostru?
IEHOVA este un adevărat refugiu pentru poporul său. Dacă îi suntem dedicaţi fără rezerve, am putea fi ‘presaţi în toate felurile, dar nu strâmtoraţi fără să ne putem mişca; dezorientaţi, dar nu absolut fără ieşire; persecutaţi, dar nu abandonaţi; trântiţi jos, dar nu distruşi’. De ce? Deoarece Iehova ne dă „puterea care depăşeşte normalul“ (2 Corinteni 4:7–9). Da, Tatăl nostru ceresc ne ajută să ne trăim viaţa în armonie cu voinţa sa. Putem deci să avem deplină încredere în cuvintele psalmistului: „Pentru că zici: «DOMNUL este locul meu de adăpost [refugiul meu, NW]» şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul tău“. — Psalmul 91:9, 10.
2. Ce se poate spune despre Psalmul 91 şi despre promisiunile conţinute de acesta?
Psalmul 91 a fost scris de Moise. Într-un antet, Moise este numit compozitorul Psalmului 90, iar Psalmul 91 îi urmează acestuia fără să existe vreo menţiune cu privire la numele vreunui alt scriitor. Probabil că Psalmul 91 era cântat antifonic: la început cânta o singură persoană (91:1, 2), apoi urma un cor (91:3–8), după care se auzea iarăşi doar o voce (91:9a), iar în continuare din nou un grup (91:9b–13). Ultimele versuri erau cântate, probabil, de un singur solist (91:14–16). În orice caz, Psalmul 91 le promite siguranţă spirituală creştinilor unşi, ca grup, şi constituie, de asemenea, o încurajare pentru însoţitorii lor dedicaţi, ca întreg. * Să analizăm acest psalm observând cum se aplică tuturor slujitorilor lui Iehova.
2 După cât se pare,Siguranţă în ‘locuinţa tainică a lui Dumnezeu’
3. a) Ce este „locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt“? b) De ce foloase avem parte dacă ne ‘odihnim la umbra Celui-Atotputernic’?
3 Psalmistul a cântat: „Cel ce stă în locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt se va odihni la umbra Celui-Atotputernic. Eu spun despre DOMNUL: «El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea [refugiul meu şi fortăreaţa mea, NW], Dumnezeul meu în care mă încred»!“ (Psalmul 91:1, 2). „Locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt“ este un loc simbolic de protecţie pentru noi şi îndeosebi pentru cei unşi, care sunt ţinta principală a Diavolului (Revelaţia 12:15–17). Diavolul ne-ar distruge pe toţi dacă nu am beneficia de protecţia lui Dumnezeu ca persoane ce locuiesc cu El în calitate de oaspeţi spirituali. ‘Noi ne odihnim la umbra Celui-Atotputernic’ în sensul că ne bucurăm de ocrotirea sa (Psalmii 15:1, 2; 121:5). Nu există nici un refugiu mai sigur şi nici o fortăreaţă mai puternică decât Suveranul nostru Domn, Iehova. — Proverbele 18:10.
4. De ce mijloace se foloseşte Satan, ‘vânătorul de păsări’, şi cum suntem eliberaţi de el?
4 Psalmistul adaugă: „El [Iehova] te va scăpa de laţul vânătorului [de păsări, NW], de ciuma distrugătoare [care cauzează adversităţi, NW]“ (Psalmul 91:3). În Israelul antic, un vânător de păsări se folosea deseori de capcane sau curse. Printre capcanele folosite de Satan, ‘vânătorul de păsări’, se numără organizaţia sa nelegiuită şi „vicleniile“ lui (Efeseni 6:11, nota de subsol din NW, ediţia engleză cu referinţe). El întinde curse în calea noastră ca să ne atragă în păcat şi să ne ducă la dezastru spiritual (Psalmul 142:3). Însă, întrucât am respins nedreptatea, se poate spune că ‘sufletul nostru este ca pasărea care a scăpat din laţ’ (Psalmul 124:7, 8). Cât de recunoscători suntem că Iehova ne eliberează de infamul ‘vânător de păsări’! — Matei 6:13.
5, 6. Ce este „ciuma“ care cauzează „adversităţi“, însă de ce slujitorii lui Iehova nu sunt răpuşi de ea?
5 Psalmistul menţionează „ciuma care cauzează adversităţi“. Asemenea unei boli epidemice, există ceva care cauzează „adversităţi“ familiei umane şi susţinătorilor suveranităţii lui Iehova. Iată ce a scris în această privinţă istoricul Arnold Toynbee: „De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, naţionalismul a dus la dublarea numărului de state suverane independente . . . În prezent, omenirea tinde să fie din ce în ce mai divizată“.
6 De-a lungul secolelor, unii conducători au înteţit focul conflictelor internaţionale dezbinatoare. De asemenea, ei au pretins ca oamenii să se închine lor sau la diverse imagini ori simboluri. Dar Iehova nu a permis şi nici nu va permite vreodată ca slujitorii săi fideli să fie răpuşi de această „ciumă“ (Daniel 3:1, 2, 20–27; 6:7–10, 16–22). Fiind o familie internaţională de fraţi uniţi prin iubire, noi îi acordăm lui Iehova devoţiune exclusivă, ne păstrăm neutralitatea aşa cum îndeamnă Biblia şi, fără să avem prejudecăţi, recunoaştem că, „în orice naţiune, omul care se teme de [Dumnezeu] şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:34, 35; Exodul 20:4–6; Ioan 13:34, 35; 17:16; 1 Petru 5:8, 9). Deşi ne confruntăm cu „adversităţi“ sub formă de persecuţii, noi, creştinii, suntem bucuroşi şi ne simţim în siguranţă din punct de vedere spiritual „în locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt“.
7. Cum ne ocroteşte Iehova „cu penele Lui“?
7 Avându-l pe Iehova drept refugiu, ne simţim încurajaţi de următoarele cuvinte: „El te va acoperi cu penele Lui şi vei avea un refugiu sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză [bastion, NW] este adevărul Lui“ (Psalmul 91:4). Dumnezeu ne ocroteşte aşa cum o pasăre îşi ocroteşte puii planând deasupra lor (Isaia 31:5). ‘El ne acoperă cu penele lui.’ Păsările îşi acoperă puii cu „penele“, adică cu aripile, apărându-i de animalele de pradă. Asemenea unor pui, noi suntem în siguranţă sub penele, sau aripile, figurative ale lui Iehova, deoarece ne-am refugiat în adevărata sa organizaţie creştină. — Rut 2:12; Psalmul 5:1, 11.
8. În ce sens este „adevărul“ lui Iehova un mare scut şi un bastion?
8 Noi avem încredere în „adevărul“ său, sau fidelitatea sa. El este asemenea scuturilor mari din antichitate. Multe dintre acestea erau dreptunghiulare şi suficient de mari ca să acopere tot corpul (Psalmul 5:12). Încrederea într-o astfel de ocrotire alungă teama (Geneza 15:1; Psalmul 84:11). Ca şi credinţa noastră, adevărul lui Dumnezeu este un mare scut care opreşte proiectilele arzătoare ale lui Satan şi parează loviturile duşmanilor (Efeseni 6:16). El este şi un bastion, o puternică întăritură în spatele căreia putem sta fermi.
‘Nu ne vom teme’
9. De ce poate fi noaptea un timp înspăimântător, dar de ce nu ne este teamă?
9 Având în vedere ocrotirea divină, psalmistul spune: „Nu trebuie să te temi nici de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare“ (Psalmul 91:5, 6). Întrucât multe nelegiuiri sunt comise la adăpostul întunericului, noaptea poate fi un timp înspăimântător. În întunericul spiritual care învăluie acum pământul, duşmanii noştri recurg deseori la strategii înşelătoare ca să ne distrugă spiritualitatea şi să oprească lucrarea de predicare. Însă ‘noi nu ne temem de groaza nopţii’, deoarece Iehova ne păzeşte. — Psalmii 64:1, 2; 121:4; Isaia 60:2.
10. a) La ce se referă, după cât se pare, expresia „săgeata care zboară ziua“, şi cum reacţionăm noi la aceasta? b) De ce natură este „ciuma care umblă în întuneric“, şi de ce nu ne este teamă de ea?
10 „Săgeata care zboară ziua“ pare să se refere la atacurile verbale (Psalmii 64:3–5; 94:20). Întrucât perseverăm în prezentarea adevărului, această opoziţie făţişă la adresa serviciului nostru sacru se dovedeşte zadarnică. De asemenea, noi nu ne temem de „ciuma care umblă în întuneric“. Este vorba despre o ciumă figurativă ce bântuie în întunericul acestei lumi bolnave pe plan moral şi religios care zace în puterea lui Satan (1 Ioan 5:19). Ea are un efect letal asupra minţii şi inimii, lăsându-i pe oameni în întuneric cu privire la Iehova, la scopurile sale şi la darurile sale spirituale, care vădesc iubire (1 Timotei 6:4). Deşi omenirea este învăluită în întuneric, nouă nu ne este teamă, deoarece ne bucurăm de multă lumină spirituală. — Psalmul 43:3.
11. Ce se întâmplă cu cei care suferă ‘o pustiire ziua în amiaza mare’?
11 Noi nu ne temem nici de „nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare“. „Amiaza“ s-ar putea referi la aşa-zisa iluminare a acestei lumi. Cei care se lasă modelaţi de ideile ei materialiste ajung într-o stare spirituală dezastruoasă (1 Timotei 6:20, 21). În timp ce anunţăm cu îndrăzneală mesajul despre Regat, noi nu ne temem de duşmani, deoarece Iehova este Ocrotitorul nostru. — Psalmul 64:1; Proverbele 3:25, 26.
12. Lângă cine „cad“ mii, şi în ce sens?
12 Psalmistul continuă astfel: „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii tăi şi vei vedea răsplătirea celor răi“ (Psalmul 91:7, 8). Întrucât nu îl fac pe Iehova refugiul lor, mulţi „cad“, loviţi de moarte spirituală, „alături“ de noi. De fapt, „zece mii“ au căzut la „dreapta“ israeliţilor spirituali din prezent (Galateni 6:16). Însă, indiferent că ne numărăm printre creştinii unşi sau printre însoţitorii lor dedicaţi, noi suntem în siguranţă în „locuinţa tainică“ a lui Dumnezeu. Noi pur şi simplu ‘privim şi vedem răsplătirea celor răi’, care seceră necazuri pe plan economic, religios şi pe alte planuri. — Galateni 6:7.
‘Nici o nenorocire nu ne va ajunge’
13. Ce nenorociri nu ne ajung, şi de ce?
13 În timp ce această lume devine tot mai nesigură, noi ne încredem în Dumnezeu şi găsim încurajare în următoarele cuvinte ale psalmistului: „Pentru că zici: «DOMNUL este locul meu de adăpost [refugiul meu, NW]» şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău [nici o plagă, NW] nu se va apropia de cortul tău“ (Psalmul 91:9, 10). Iehova este, într-adevăr, refugiul nostru. Însă noi îl facem pe Dumnezeul Cel-Prea-Înalt şi ‘locuinţa noastră’, unde putem fi în siguranţă. Noi îl lăudăm pe Iehova în calitate de Suveran al universului, „locuim“ în el considerându-l Ocrotitorul nostru şi anunţăm vestea bună despre Regatul său (Matei 24:14). Prin urmare, ‘nici o nenorocire nu ne ajunge’ — nici una dintre nenorocirile descrise anterior de psalmist. Chiar dacă şi noi suntem afectaţi, alături de ceilalţi oameni, de nenorociri cum sunt cutremurele de pământ, uraganele, inundaţiile, foametea şi ravagiile făcute de războaie, acestea nu ne distrug credinţa sau siguranţa spirituală.
14. De ce noi, slujitorii lui Iehova, nu suntem contaminaţi de plăgi spirituale?
14 Creştinii unşi sunt asemenea unor locuitori străini care stau în corturi în afara acestui sistem de lucruri (1 Petru 2:12). ‘Nici o plagă nu se va apropia de cortul lor.’ Indiferent că avem speranţă cerească sau pământească, noi nu facem parte din lume şi nu suntem contaminaţi de plăgi spirituale care duc la moarte, cum ar fi imoralitatea, materialismul, religia falsă şi închinarea la „fiară“ şi la „imaginea“ ei, Naţiunile Unite. — Revelaţia 9:20, 21; 13:1–18; Ioan 17:16.
15. În ce fel ne ajută îngerii?
15 Referitor la ocrotirea de care ne bucurăm, psalmistul adaugă: „El [Iehova] va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră“ (Psalmul 91:11, 12). Îngerilor li s-a dat puterea de a ne ocroti (2 Împăraţi 6:17; Psalmii 34:7–9; 104:4; Matei 26:53; Luca 1:19). Ei ne păzesc ‘în toate căile noastre’ (Matei 18:10). Îngerii ne îndrumă şi ne păzesc în lucrarea de predicare a Regatului, ceea ce ne ajută să nu ne poticnim pe plan spiritual (Revelaţia 14:6, 7). Nici chiar ‘pietre’ precum interdicţiile impuse lucrării noastre nu ne poticnesc şi nu ne privează de favoarea divină.
16. În ce fel diferă atacurile ‘leului tânăr’ de cele ale ‘cobrei’, şi cum reacţionăm noi la acestea?
16 Psalmistul continuă astfel: „Vei păşi peste lei şi peste năpârci [peste cobre, NW] şi vei călca peste pui de lei [peste leul tânăr, NW] şi peste şerpi [peste şarpele cel mare, NW]“ (Psalmul 91:13). Aşa cum leul atacă din faţă, unii dintre duşmanii noştri îşi manifestă opoziţia în mod făţiş dând tot felul de legi prin care să oprească lucrarea noastră de predicare. Însă de multe ori suntem loviţi prin surprindere de cei care atacă asemenea unei cobre ce ţâşneşte din ascunzătoare. Acţionând din culise, clerul ne atacă uneori folosindu-se de legiuitori, de judecători şi de alte persoane influente. Însă, cu ajutorul lui Iehova, noi căutăm să respingem atacul în mod paşnic apelând la tribunale, în acest fel ‘apărând şi stabilind legal vestea bună’. — Filipeni 1:7; Psalmul 94:14, 20–22.
17. În ce sens călcăm noi „peste leul tânăr“?
17 Psalmistul vorbeşte despre faptul de a călca „peste leul tânăr şi peste şarpele cel mare“. Un leu tânăr poate fi deosebit de feroce, iar şarpele mare ar putea avea dimensiuni uriaşe (Isaia 31:4). Însă, indiferent cât de feroce este leul tânăr când atacă, noi călcăm în mod figurativ peste el ascultând de Dumnezeu, nu de organizaţii sau de oameni, asemănători unui leu (Faptele 5:29). Astfel, ameninţătorul ‘leu’ nu ne cauzează răni spirituale.
18. De cine ne aduce aminte expresia „şarpele cel mare“, şi ce trebuie să facem când suntem ţinta atacurilor?
18 În Septuaginta, expresia „şarpele cel mare“ este redată prin „un balaur“. Aceasta ne aduce Revelaţia 12:7–9; Geneza 3:15). El este ca o reptilă monstruoasă capabilă să-şi zdrobească şi să-şi înghită prada (Ieremia 51:34). Satan încearcă să se încolăcească în jurul nostru, să ne zdrobească cu presiunile lumii şi să ne înghită. Fie ca să ne eliberăm din strânsoarea lui şi să călcăm peste acest ‘şarpe mare’ (1 Petru 5:8). Rămăşiţa unsă trebuie să facă acest lucru dacă doreşte să ia parte la împlinirea cuvintelor din Romani 16:20.
aminte, desigur, de „balaurul cel mare . . . , şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan“ (Iehova: Cel care ne aduce salvarea
19. De ce ne refugiem în Iehova?
19 Referitor la închinătorul adevărat, Dumnezeu a spus prin intermediul psalmistului următoarele: „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu“ (Psalmul 91:14). Expresia „îl voi ocroti“ înseamnă literalmente „îl voi pune pe înălţime“, adică într-un loc unde nu poate fi atins. Noi, închinătorii lui Iehova, ne refugiem în el în primul rând pentru că ‘îl iubim’ (Marcu 12:29, 30; 1 Ioan 4:19). La rândul său, Dumnezeu ‘ne scapă’ de duşmani. Noi nu vom fi şterşi niciodată de pe faţa pământului. Dimpotrivă, vom fi salvaţi deoarece cunoaştem numele divin şi îl invocăm cu credinţă (Romani 10:11–13). Şi suntem hotărâţi să ‘umblăm în numele lui Iehova pentru totdeauna’. — Mica 4:5; Isaia 43:10–12.
20. Ce îi promite Iehova slujitorului său fidel în încheierea Psalmului 91?
20 În încheierea Psalmului 91, Iehova spune despre slujitorul său fidel: „Când Mă va chema, Îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea“ (Psalmul 91:15, 16). Când îl chemăm pe Dumnezeu rugându-ne în armonie cu voinţa sa, el ne răspunde (1 Ioan 5:13–15). Am trecut deja prin multe necazuri provocate de împotrivirile lui Satan. Însă cuvintele „voi fi cu el în strâmtorare“ ne pregătesc în vederea încercărilor viitoare şi ne asigură că Dumnezeu ne va susţine când acest sistem nelegiuit va fi distrus.
21. În ce fel sunt deja glorificaţi cei unşi?
21 În pofida opoziţiei înverşunate a lui Satan, toţi creştinii unşi care sunt printre noi vor fi glorificaţi în cer la momentul stabilit de Iehova — după „o viaţă lungă“ pe pământ. Însă extraordinarele eliberări divine le-au adus deja glorie spirituală celor unşi. Şi ce onoare este pentru ei să fie în frunte ca Martori ai lui Iehova, aici pe pământ, în aceste ultime zile (Isaia 43:10–12)! Cea mai mare eliberare adusă de Iehova va avea loc la Armaghedon, marele său război, când el îşi va justifica suveranitatea şi îşi va sfinţi numele. — Psalmul 83:18; Ezechiel 38:23; Revelaţia 16:14, 16.
22. Cine va vedea ‘mântuirea lui Iehova’?
22 Fie că suntem creştini unşi, fie că suntem însoţitori ai lor dedicaţi, noi aşteptăm salvarea din partea lui Dumnezeu. În „ziua DOMNULUI, ziua aceea mare şi înfricoşătoare“, cei ce îi slujesc cu loialitate lui Dumnezeu vor fi salvaţi (Ioel 2:30–32). Aceia dintre noi care vor alcătui ‘marea mulţime’ de supravieţuitori în lumea nouă a lui Dumnezeu şi care vor rămâne fideli la testul final vor fi ‘săturaţi de el cu viaţă lungă’ — viaţă fără sfârşit. De asemenea, el va readuce la viaţă mulţimi de oameni (Revelaţia 7:9; 20:7–15). Lui Iehova îi va face într-adevăr mare plăcere să ‘ne arate mântuirea’ prin intermediul lui Isus Cristos (Psalmul 3:8). Având asemenea perspective măreţe, să continuăm să-i cerem ajutor lui Dumnezeu ca să ne numărăm zilele spre gloria sa. Prin cuvânt şi faptă, să continuăm să arătăm că Iehova este refugiul nostru.
[Notă de subsol]
^ par. 2 Scriitorii Scripturilor greceşti creştine nu analizează Psalmul 91 ca pe o profeţie mesianică. Desigur, Iehova a fost un refugiu şi o fortăreaţă pentru omul Isus Cristos, aşa cum este în acest ‘timp al sfârşitului’ pentru continuatorii unşi ai lui Isus şi pentru grupul însoţitorilor lor dedicaţi. — Daniel 12:4.
Cum aţi răspunde?
• Ce este „locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt“?
• De ce nu ne este teamă?
• În ce sens ‘nu ne va ajunge nici o nenorocire’?
• De ce putem spune că Iehova este cel care ne aduce salvarea?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]
Ştiţi în ce fel este adevărul lui Iehova un mare scut pentru noi?
[Legenda fotografiilor de la pagina 18]
Iehova îşi ajută slujitorii să-şi înfăptuiască ministerul în pofida atacurilor neaşteptate şi a opoziţiei făţişe
[Provenienţa unei fotografii]
Cobra: A. N. Jagannatha Rao, Trustee, Madras Snake Park Trust