Cum sunt ajutaţi oamenii de orice fel din Olanda
Proclamatorii Regatului relatează
Cum sunt ajutaţi oamenii de orice fel din Olanda
AVRAAM a fost un om cu o credinţă remarcabilă. „Fiind chemat“, a spus apostolul Pavel, Avraam a ascultat de glasul lui Dumnezeu şi „a plecat fără să fi ştiut unde se ducea“. După ce s-a mutat cu întreaga familie, Avraam „s-a aşezat . . . ca străin în ţara făgăduinţei“, unde şi-a petrecut ultimii o sută de ani ai vieţii. — Evrei 11:8, 9.
În mod asemănător, azi, mulţi Martori ai lui Iehova acceptă provocarea de a se muta într-o altă ţară cu scopul de a sluji unde este nevoia mai mare. Alţii învaţă o limbă străină pentru a le putea depune mărturie străinilor care au imigrat în ţara lor. Aşa cum reiese din următoarele exemple, acest spirit excelent a deschis în Olanda, unde un milion din cele 15 milioane de locuitori provin din alte ţări, „o uşă largă care duce la activitate“. — 1 Corinteni 16:9, NW.
□ Bahram, un fost instructor de kung fu, a venit dintr-o ţară din Orientul Mijlociu. El a obţinut o Biblie şi câteva publicaţii ale Societăţii Watch Tower. În mai puţin de o lună, Bahram şi-a dat seama că găsise adevărul. S-a iniţiat un studiu cu el şi cu soţia sa, dar exista o problemă — persoana cu care studiau Biblia nu vorbea limba lor. Ei comunicau prin gesturi, „cu mâinile şi cu picioarele“, după cum ne relatează ei. În cele din urmă, Bahram şi soţia sa au găsit o congregaţie unde se vorbea limba lor maternă, iar după aceea au făcut progrese rapide. Acum Bahram este Martor botezat.
□ Un cuplu de pionieri olandezi l-a abordat pe un indonezian care stătea în faţa unui supermarket. El a fost plăcut surprins când cei doi pionieri i-au vorbit chiar în limba lui. S-a stabilit apoi ca el să fie vizitat acasă. Cei doi pionieri au aflat că indonezianul locuise în Rusia peste 20 de ani şi că devenise ginecolog. El a pretins că este ateu, însă a recunoscut că, de fiecare dată când ajuta la naşterea unui copil, nu putea să nu-şi spună copleşit de uimire: „Cât de perfect este corpul uman! Ce miracol!“ El a acceptat să studieze Biblia, iar la puţin timp a ajuns să creadă că există un Creator căruia îi pasă de oameni (1 Petru 5:6, 7). Acum el este un frate botezat şi slujeşte în congregaţia indoneziană din Amsterdam.
□ În Rotterdam, unul dintre cele mai mari porturi maritime din lume, un grup de pionieri au devenit experţi în predicarea la diferite grupuri lingvistice care vin zilnic în doc. Ca urmare a activităţii acestui grup entuziast de predicatori, câţiva marinari, printre care un căpitan, un ofiţer de marină şi un fost bodyguard, au acceptat adevărul. Acum şi ei contribuie la răspândirea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu pe tot pământul. — Matei 24:14.
Martorii lui Iehova din Olanda, ca şi cei din alte părţi ale lumii, sunt hotărâţi să ia parte la declararea veştii bune veşnice oricărei naţiuni, oricărui trib, oricărei limbi şi oricărui popor. — Apocalipsa 14:6.