Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

Slăbiciunile mele scot în evidență puterea lui Iehova

Slăbiciunile mele scot în evidență puterea lui Iehova

ÎN 1985, când am sosit în Columbia împreună cu soția mea, țara se confrunta cu un val de violențe fără precedent. Guvernul lupta împotriva puternicelor carteluri de droguri din orașe și a trupelor de gherilă din munți. În orașul Medellín, unde am slujit mai târziu, patrulau pe străzi tineri înarmați. Aceștia vindeau droguri, percepeau în mod abuziv taxe de protecție și erau asasini plătiți. Niciunul dintre ei nu trăia mult. Aveam impresia că ne aflam într-o altă lume.

Însă cum au ajuns în America de Sud doi oameni obișnuiți din Finlanda, una dintre cele mai nordice țări de pe glob? Și care sunt câteva dintre lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul anilor?

ANII TINEREȚII ÎN FINLANDA

M-am născut în 1955. Eram trei frați, eu fiind cel mai mic dintre ei. Am crescut în apropierea coastei de sud a Finlandei, într-o zonă în care acum se află orașul Vantaa.

Mama s-a botezat ca Martoră a lui Iehova cu câțiva ani înainte ca eu să mă nasc. Tata a fost împotrivitor și nu a lăsat-o pe mama să studieze cu noi și nici să ne ducă la întruniri. Totuși, ea ne învăța adevărurile de bază ale Bibliei când tata nu era prezent.

Rămân ferm de partea lui Iehova la vârsta de șapte ani

Încă din copilărie am vrut să-i rămân loial lui Iehova. De exemplu, când aveam șapte ani, învățătoarea mea s-a înfuriat deoarece nu voiam să mănânc verilättyjä (clătite finlandeze cu sânge). Cu o mână îmi strângea obrajii ca să-mi deschidă buzele, iar cu cealaltă încerca să-mi bage în gură cu forța o bucată de clătită. Eu însă am reușit să-i dau cu mâna peste furculiță.

Tata a decedat când aveam 12 ani. După aceea, am putut participa la întrunirile congregației. Frații s-au interesat de mine și mi-au arătat bunătate, iar lucrul acesta m-a ajutat să progresez pe plan spiritual. Am început să citesc din Biblie zilnic și să studiez cu sârguință publicațiile noastre. Aceste obiceiuri bune de studiu m-au pregătit pentru pasul botezului, pe care l-am făcut la 14 ani, în 8 august 1969.

La puțin timp după ce am terminat școala, am început pionieratul regular. După câteva săptămâni, m-am mutat în Pielavesi, o localitate din centrul Finlandei, unde era nevoie de mai mulți vestitori.

În Pielavesi, am întâlnit-o pe Sirkka, o soră care avea să devină scumpa mea soție. M-au atras modestia și spiritualitatea ei puternică. Ea nu era interesată de prestigiu sau de avantaje materiale. Tot ceea ce ne doream amândoi era să-i slujim lui Iehova cât mai mult posibil, indiferent de privilegiile de serviciu pe care le-am fi avut. Ne-am căsătorit în 23 martie 1974. Nu am plecat în luna de miere, ci am mers să predicăm în Karttula, unde erau chiar mai puțini vestitori decât în Pielavesi.

Casa pe care am închiriat-o în Karttula, Finlanda

IEHOVA S-A ÎNGRIJIT DE NOI

Mașina pe care ne-a lăsat-o fratele meu

La puțin timp după ce ne-am căsătorit, Iehova ne-a dovedit că se va îngriji de necesitățile noastre materiale dacă vom pune Regatul pe primul loc. (Mat. 6:33) De exemplu, în Karttula nu aveam mașină. La început, ne deplasam cu bicicletele. Totuși, iarna, temperaturile scădeau sub zero grade. Așa că, pentru a parcurge teritoriul întins al congregației, aveam nevoie de un automobil. Însă nu ne permiteam să cumpărăm unul.

Pe neașteptate, am fost vizitați de fratele meu mai mare. Plin de bunătate, el ne-a dat mașina lui. Asigurarea era deja plătită. Trebuia doar să cumpărăm combustibil. Așadar, problema transportului a fost rezolvată.

Iehova ne-a arătat deci că se achita de responsabilitatea de a se îngriji de necesitățile noastre materiale. Noi nu trebuia decât să punem Regatul pe primul loc.

ȘCOALA GALAAD

Colegii cu care am făcut Școala pentru Pionieri în 1978

În 1978, în timp ce făceam Școala pentru Pionieri, unul dintre instructori, fratele Raimo Kuokkanen a, ne-a încurajat să ne gândim la posibilitatea de a urma cursurile Școlii Galaad. Pentru a atinge acest obiectiv, am început să învățăm limba engleză. Totuși, în 1980, înainte de a putea completa o cerere, am fost invitați la filiala din Finlanda. Pe atunci, beteliștii nu puteau urma cursurile Școlii Galaad, însă dorința noastră era să slujim acolo unde voia Iehova, nu unde voiam noi. Prin urmare, am acceptat invitația. Cu toate acestea, am continuat să învățăm engleza pentru a fi pregătiți în cazul în care am fi fost invitați la Galaad.

După câțiva ani, Corpul de Guvernare le-a oferit și beteliștilor posibilitatea de a urma cursurile acestei școli. Am completat cererile fără întârziere, dar nu pentru că eram dornici să plecăm din Betel. Dimpotrivă, ne plăcea acolo. Însă, dacă era posibil, doream să slujim unde era nevoie mai mare de noi. Am fost invitați la Galaad și am absolvit cea de-a 79-a clasă în septembrie 1985. Prima noastră repartiție a fost Columbia.

PRIMA REPARTIȚIE CA MISIONARI

În Columbia, prima repartiție a fost la filiala de acolo. M-am străduit să mă achit cât mai bine posibil de responsabilitățile de la filială, dar, după un an, am simțit nevoia unei schimbări. Pentru prima și singura dată în viață, am cerut o schimbare de repartiție. Prin urmare, am fost trimiși ca misionari în orașul Neiva, regiunea Huila.

Am iubit dintotdeauna lucrarea de predicare. În Finlanda, când eram celibatar și făceam pionierat, predicam de dimineața devreme până seara târziu. Am păstrat acest obicei și după ce m-am căsătorit. Uneori, când eu și Sirkka predicam în teritorii îndepărtate, dormeam în mașină. Astfel, reduceam timpul petrecut pe drum și începeam lucrarea dimineața devreme.

Ca misionari, am simțit din nou entuziasmul pe care îl aveam când făceam pionierat. Ne-am bucurat să vedem cum a crescut congregația noastră și să fim în compania fraților columbieni, care erau respectuoși, iubitori și recunoscători.

PUTEREA RUGĂCIUNII

În apropiere de Neiva, unde predicam noi, erau orașe în care nu locuia niciun Martor. Mă întrebam cu îngrijorare cum avea să ajungă vestea bună și acolo. Din cauza războiului de gherilă, aceste zone erau periculoase pentru străini. Așadar, m-am rugat ca cineva din aceste orașe să devină Martor. M-am gândit că acea persoană trebuia să locuiască în Neiva ca să poată învăța adevărul. De asemenea, m-am rugat ca aceasta să progreseze după botez și să se întoarcă în orașul ei natal ca să predice. Iehova însă a avut o soluție mult mai bună decât cea la care mă gândisem eu.

În scurt timp, am început să studiez Biblia cu un tânăr pe nume Fernando González. El locuia în Algeciras, unul dintre orașele în care nu erau Martori. În fiecare săptămână, Fernando parcurgea peste 50 km până în Neiva, unde avea locul de muncă. Se pregătea foarte bine pentru studiu și imediat a început să participe la toate întrunirile. Încă din prima săptămână de studiu, Fernando strângea mai multe persoane din orașul lui natal și le spunea ceea ce învăța din Biblie.

Cu Fernando în 1993

După ce a studiat șase luni, Fernando s-a botezat în ianuarie 1990. Apoi, a început pionieratul regular. Întrucât acum în Algeciras era un Martor local, filiala a considerat că putea trimite acolo pionieri speciali care să lucreze teritoriul în siguranță. În februarie 1992, în acest oraș a fost înființată o congregație.

Fernando însă nu a predicat doar în orașul lui natal. După ce s-a căsătorit, el și soția lui s-au mutat în San Vicente del Caguán, un alt oraș în care nu existau Martori. Acolo au contribuit la înființarea unei congregații. În 2002, Fernando a fost numit supraveghetor de circumscripție. Și în prezent, el și soția lui, Olga, slujesc în lucrarea itinerantă.

Din această experiență, am înțeles cât este de important să ne rugăm pentru lucruri concrete din repartiția noastră și că Iehova va realiza ceea ce noi nu reușim. La urma urmei, lucrarea de seceriș este a lui, nu a noastră. (Mat. 9:38)

IEHOVA NE DĂ „ATÂT DORINȚA, CÂT ȘI PUTEREA DE A ACȚIONA”

În 1990, am fost repartizați în lucrarea itinerantă, iar prima noastră circumscripție a fost chiar în capitala țării, Bogotá. Repartiția aceasta ne-a intimidat. Eu și soția mea suntem oameni obișnuiți și nu avem talente deosebite. În plus, nu locuiserăm niciodată într-un oraș mare și aglomerat. Însă Iehova și-a respectat promisiunea din Filipeni 2:13: „Dumnezeu este cel care, după buna sa plăcere, lucrează în voi, dându-vă atât dorința, cât și puterea de a acționa”.

Ulterior, am fost repartizați într-o circumscripție care includea orașul Medellín, pe care l-am menționat la început. Oamenii de aici erau atât de obișnuiți cu violența stradală, încât nu-i mai speria. La un moment dat, în timp ce conduceam un studiu biblic, pe stradă s-a auzit un schimb de focuri de armă. Eu eram gata să mă arunc la pământ, însă bărbatul cu care studiam a continuat să citească paragraful neperturbat. Când a terminat de citit, s-a scuzat și a ieșit afară. După câteva minute, s-a întors cu doi copilași și, pe un ton calm, a spus: „Vă rog să mă scuzați, dar a trebuit să aduc copiii înăuntru”.

Am trecut și prin alte situații periculoase. Odată, în timp ce eram în lucrarea din casă în casă, soția mea a venit în fugă spre mine albă ca varul. Mi-a spus că cineva trăsese focuri de armă spre ea. Am înmărmurit. Mai târziu însă, am înțeles că nu Sirkka fusese ținta atacului, ci un bărbat care trecea pe lângă ea.

Cu timpul, am reușit să ne obișnuim cu scenele de violență stradală. Frații locali erau un exemplu de perseverență. Și ei treceau prin astfel de situații sau chiar mai rele. De aceea, ne-am gândit că Iehova ne va ajuta așa cum îi ajuta și pe ei. Am făcut întotdeauna ce a depins de noi – am ascultat de sfaturile bătrânilor locali, ne-am luat măsuri de precauție – și am lăsat restul în mâinile lui Iehova.

Desigur, nu toate întâmplările erau atât de periculoase pe cât ne imaginam noi. Odată, în timp ce eram în fața unei case la care predicam, am auzit ceva ce semăna cu o ceartă între două femei care se insultau. Nu eram deloc interesat de o astfel de scenă. Însă proprietara a insistat să vin înăuntru, pe terasă. În final, am înțeles că nu „se certau” două femei, ci doi papagali, care îi imitau pe vecini.

NOI PRIVILEGII ȘI PROVOCĂRI

În 1997, am fost numit instructor la Școala de Instruire Ministerială b. Întotdeauna am apreciat școlile teocratice, însă nu mi-am imaginat niciodată că voi avea privilegiul extraordinar de a fi instructor.

Mai târziu, am slujit ca supraveghetor de district. Când această formă de serviciu nu a mai existat, am revenit la lucrarea de circumscripție. Prin urmare, de mai bine de 30 de ani, slujesc ca instructor și supraveghetor de circumscripție. Aceste responsabilități mi-au adus multe binecuvântări. Dar a trebuit să fac față și unor provocări, după cum voi explica în continuare.

Am o personalitate puternică. Este adevărat că ea m-a ajutat să înfrunt situațiile dificile din viață. Însă, uneori, am încercat să corectez cu prea mult zel unele probleme din congregații. În unele ocazii, le-am dat fraților sfaturi energice pentru a manifesta mai multă iubire și rezonabilitate. Dar, în mod paradoxal, în acele momente, chiar mie îmi lipseau aceste calități. (Rom. 7:21-23)

Uneori, greșelile pe care le făceam mă descurajau foarte mult. (Rom. 7:24) Odată, chiar i-am spus lui Iehova în rugăciune că cel mai bine era să renunț la repartiția de misionar și să mă întorc acasă, în Finlanda. În acea seară, am asistat la o întrunire a congregației. Încurajarea pe care am primit-o m-a motivat să rămân în repartiție și să continui să lucrez la imperfecțiunile mele. Modul clar în care mi-a răspuns Iehova la acea rugăciune îmi mișcă inima și în prezent. În plus, îi sunt foarte recunoscător pentru bunătatea cu care m-a ajutat să-mi înving slăbiciunile.

PRIVIM VIITORUL CU ÎNCREDERE

Eu și Sirkka îi suntem profund recunoscători lui Iehova pentru privilegiul de a petrece cea mai mare parte a vieții noastre în serviciul cu timp integral. De asemenea, îi mulțumesc lui Iehova pentru că în toți acești ani am avut alături de mine o soție iubitoare și loială.

În curând, voi împlini 70 de ani și nu voi mai sluji ca instructor la școli teocratice și ca supraveghetor de circumscripție. Însă acest lucru nu mă descurajează. De ce? Deoarece cred cu tărie că ceea ce îl onorează pe Iehova cel mai mult este faptul de a-i sluji cu modestie și de a-i aduce laude dintr-o inimă plină de iubire și de recunoștință. (Mica 6:8; Mar. 12:32-34) Pentru a-l onora pe Iehova, nu este necesar să fim în lumina reflectoarelor.

Când privesc în urmă la responsabilitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, îmi dau seama că nu le-am primit pentru că am fost mai bun decât alții sau pentru că am avut capacități ieșite din comun. Nici pe departe! De fapt, ele au fost rezultatul bunătății nemeritate a lui Iehova. El mi le-a oferit, în pofida slăbiciunilor mele. Fără ajutorul lui, nu aș fi putut realiza nimic. Astfel, slăbiciunile mele au scos în evidență puterea lui Iehova! (2 Cor. 12:9)

a Relatarea autobiografică a fratelui Raimo Kuokkanen, „Hotărâți să-i slujim lui Iehova”, a apărut în numărul din 1 aprilie 2006 al revistei Turnul de veghe.

b Această școală a fost înlocuită cu Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului.