PERICOLUL: Amenințări din exterior, precum deteriorarea și opoziția dușmanilor, n-au reușit să distrugă Biblia. Totuși, unii copiști și traducători au încercat să-i modifice mesajul. Uneori, ei au intervenit în textul Bibliei pentru a-l face să corespundă învățăturilor lor, în loc să-și aducă învățăturile în armonie cu Biblia. Să analizăm câteva exemple.

• Locul de închinare: Între secolele al IV-lea și al II-lea î.e.n., scriitorii Pentateuhului samaritean au adăugat după Exodul 20:17 cuvintele „pe muntele Garizim”. În felul acesta, samaritenii au sperat că vor avea o bază scripturală pentru templul construit de ei pe muntele Garizim.

• Doctrina trinității: După mai puțin de trei secole de la terminarea Bibliei, un scriitor trinitarian a adăugat în 1 Ioan 5:7 cuvintele „în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt”. Aceste cuvinte nu apar în textul original. Biblistul Bruce Metzger remarcă: „Începând din secolul al VI-lea”, aceste cuvinte „apar în tot mai multe manuscrise în latina veche și în [latina] populară”.

• Numele divin: Menționând o superstiție iudaică drept autoritate, mulți traducători ai Bibliei au hotărât să scoată numele divin din Scripturi. Ei au înlocuit acest nume cu titluri precum „Dumnezeu” sau „Domnul”, expresii folosite în Biblie nu numai cu referire la Creator, ci și cu referire la oameni, la obiecte de cult păgâne și chiar la Diavol (Ioan 10:34, 35; 1 Corinteni 8:5, 6; 2 Corinteni 4:4). a

CUM S-A PĂSTRAT BIBLIA: În primul rând, deși unii copiști au fost neatenți sau chiar necinstiți, mulți alții au fost foarte iscusiți și meticuloși. Între secolele al VI-lea și al X-lea e.n., masoreții au copiat Scripturile ebraice și au realizat ceea ce numim astăzi textul masoretic. Se spune că ei numărau cuvintele și literele ca să nu se strecoare nicio greșeală. Când bănuiau că existau greșeli  în textul de referință, ei notau lucrul acesta pe marginea manuscrisului. Masoreții n-au vrut să modifice în niciun fel textul Bibliei. Profesorul Moshe Goshen-Gottstein a scris despre masoreți: „Din punctul lor de vedere, faptul de a interveni în mod voit în text era cel mai mare delict posibil”.

În al doilea rând, marele număr de manuscrise disponibile în prezent îi ajută pe bibliști să observe greșelile. De exemplu, secole la rând, capii religioși au promovat ideea că versiunile latinești ale Bibliei conțineau textul autentic al Bibliei. Totuși, în 1 Ioan 5:7, ei au introdus cuvintele apocrife menționate la începutul acestui articol. Această greșeală s-a strecurat în multe traduceri ale Bibliei în limba română, cum ar fi bine-cunoscuta traducere a lui Dumitru Cornilescu. Dar ce au scos la iveală unele manuscrise descoperite ulterior? Bruce Metzger a scris: „Pasajul [din 1 Ioan 5:7] lipsește din manuscrisele tuturor traducerilor antice (siriacă, coptă, armeană, etiopiană, arabă și slavonă), cu excepția celei în latină”. Drept urmare, edițiile revizuite ale Bibliei Cornilescu, precum și alte traduceri recente ale Bibliei în limba română nu conțin aceste cuvinte.

Demonstrează manuscrisele vechi că mesajul Bibliei nu a fost schimbat? În 1947, când s-au descoperit Sulurile de la Marea Moartă, bibliștii au avut în sfârșit posibilitatea să compare textul masoretic ebraic cu sulurile biblice care fuseseră scrise cu peste o mie de ani mai înainte. Un specialist din echipa care a studiat Sulurile de la Marea Moartă a spus că un singur sul este de ajuns pentru „a dovedi că transmiterea textului biblic de către copiștii evrei de-a lungul a peste o mie de ani a fost făcută cu multă grijă și atenție”.

Biblioteca Chester Beatty din Dublin, Irlanda, adăpostește o colecție de papirusuri care conțin aproape toate cărțile Scripturilor grecești creștine. Printre ele se află manuscrise ce datează din secolul al II-lea e.n., acestea fiind realizate după numai aproximativ o sută de ani de la terminarea Bibliei. Lucrarea The Anchor Bible Dictionary face următoarea remarcă: „Deși papirusurile conțin o mulțime de informații noi cu privire la unele detalii textuale, ele demonstrează o fidelitate remarcabilă în ce privește transmiterea textului biblic de-a lungul timpului”.

REZULTATUL: În loc să altereze textul Bibliei, numărul mare al manuscriselor biblice și vechimea lor au contribuit de fapt la îmbunătățirea acestuia. „Nicio altă carte antică nu are o mărturie atât de bogată și de veche a textului său și orice erudit fără prejudecăți va recunoaște că textul pe care îl avem noi astăzi nu a suferit nicio modificare majoră”, a scris Sir Frederic Kenyon despre Scripturile grecești creștine. Iar cu privire la Scripturile ebraice, eruditul William Henry Green a afirmat: „Putem spune fără teama de a greși că nicio altă operă a Antichității nu s-a transmis cu atâta exactitate”.