Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 6

Importanța normelor morale

Importanța normelor morale

CE SUNT NORMELE MORALE?

Cei care au norme morale înalte știu clar ce e bine și ce e rău. Normele lor nu se schimbă în funcție de situațiile prin care trec, ci se bazează pe un set de principii clare după care se ghidează, chiar și când nu-i vede nimeni.

DE CE SUNT IMPORTANTE?

Copiii sunt bombardați cu mesaje distorsionate despre ce e bine și ce e rău, promovate fie la școală, fie în muzică, filme sau emisiuni TV. Din această cauză, pot ajunge să pună la îndoială normele morale care le-au fost inculcate.

Asta se întâmplă mai ales când ajung la vârsta adolescenței. Iată ce se spune în cartea Beyond the Big Talk: „Ei trebuie să conștientizeze că anturajul și mass-media vor exercita asupra lor mari presiuni să se încadreze într-un tipar. De aceea, trebuie să învețe să țină la valorile lor și să ia decizii în armonie cu ele, chiar dacă asta înseamnă să fie diferiți de prietenii lor”. Evident, instruirea lor trebuie să înceapă înainte de adolescență.

CUM SĂ-I INCULCI NORME MORALE

Stabilește un set de norme morale.

PRINCIPIU BIBLIC: „Oamenii maturi . . . și-au exersat capacitatea de înțelegere ca să deosebească binele și răul”. (Evrei 5:14)

  • Arată-i printr-un limbaj clar ce e bine și ce e rău. Folosindu-te de situații din viața de zi cu zi, transmite-i lecții cu ajutorul contrastelor: „Asta e corect, asta e greșit”; „Asta e o dovadă de loialitate, asta, nu”; „Acesta e un act de bunătate, dar acesta, nu”. Cu timpul, copilul va asocia normele morale cu acțiuni.

  • Explică-i ce stă la baza normelor tale morale. De exemplu, l-ai putea întreba: „De ce e mereu bine să fii cinstit?”, „Cum poți distruge o prietenie mințind?”, „De ce e greșit să furi?”. Fă apel la logică și ajută-l să-și dezvolte simțul binelui și al răului.

  • Arată-i de ce este bine să respecte norme morale. I-ai putea spune: „Dacă ești cinstit, ceilalți vor avea încredere în tine” sau „Dacă ești bun, oamenilor le va plăcea compania ta”.

Faceți din normele morale un mod de viață pentru familia voastră.

PRINCIPIU BIBLIC: „Dovediți mereu ce sunteți voi înșivă”. (2 Corinteni 13:5)

  • Dacă normele morale sunt respectate în familia voastră, poți spune cu libertate de exprimare:

    • „În familia noastră nu se minte”.

    • „Nu ne lovim și nu țipăm unii la alții”.

    • „Nu ne jignim unii pe alții”.

Copilul va vedea că normele morale nu sunt simple reguli, ci fac parte din identitatea familiei.

  • Vorbește-i frecvent despre normele voastre morale. Desprinde din situațiile cotidiene lecții practice. Poți compara normele familiei cu cele promovate în mass-media sau la școală. Pune-i copilului întrebări precum: „Tu ce ai fi făcut în această situație?”, „Cum s-ar rezolva problema în familia noastră?”.

Întărește-i hotărârea de a respecta normele morale însușite.

PRINCIPIU BIBLIC: „Să aveți o conștiință bună”. (1 Petru 3:16)

  • Laudă-l când se comportă bine. Ori de câte ori copilul acționează în armonie cu normele voastre morale, laudă-l și precizează și motivul pentru care faci asta. De exemplu, i-ai putea spune: „Ai fost cinstit. Sunt mândru de tine”. Dacă a mărturisit o greșeală, laudă-l pentru sinceritate înainte de a-l corecta.

  • Corectează-l când se comportă greșit. Ajută-l să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. Copiii trebuie să știe cu ce au greșit și în ce fel conduita lor a încălcat valorile familiei. Unii părinți nu-și corectează copilul ca să nu se demoralizeze. Însă dacă discuți cu copilul despre comportamentul său greșit, îl vei ajuta să-și dezvolte o conștiință sensibilă care poate discerne între bine și rău.