Salt la conţinut

Salt la cuprins

Unde a dispărut respectul pentru familie?

Unde a dispărut respectul pentru familie?

RESPECTUL PENTRU FAMILIE E IMPORTANT

Când membrii familiei arată respect unii față de alții, se creează un climat stabil, în care soțul, soția și copiii se simt în siguranță.

  • În cartea Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite se spune că partenerii conjugali care își arată respect își exprimă afecțiunea unul față de celălalt „nu atât prin fapte mărețe, cât mai ales prin gesturi mărunte, de zi cu zi”. (Ed. Asociația de Științe Cognitive din România, 2021)

  • Studiile arată că copiii care învață să manifeste respect au o stimă de sine mai mare, se bucură de relații mai bune cu părinții și au mai puține probleme emoționale și mintale.

CE POȚI FACE TU

Faceți-vă un plan ca familie. Mai întâi, ca părinți, asigurați-vă că toți membrii familiei înțeleg ce înseamnă respectul. Apoi, notați ce lucruri concrete vreți ca membrii familiei să facă și ce să nu facă. După aceea, discutați ca familie acest plan, astfel încât copiii și, bineînțeles, și voi să știți ce aveți de făcut.

„Planurile celui harnic duc sigur la reușită.” (Proverbele 21:5)

Fii un exemplu. Obișnuiești să-i critici pe membrii familiei pentru greșelile lor, să-i ironizezi pentru părerile lor sau să-i ignori ori să-i întrerupi când vorbesc cu tine?

Sugestie: Gândește-te că le datorezi respect partenerului și copiilor, nu că trebuie să-l câștige.

„În a vă arăta onoare unii altora, fiți primii.” (Romani 12:10)

Exprimă-ți dezacordul fără a fi dezagreabil. Nu generaliza folosind expresii de genul „Tu mereu . . .” sau „Tu niciodată . . .”. Astfel de critici sunt ofensatoare la adresa membrilor familiei și pot transforma o neînțelegere minoră într-un conflict major.

„Un răspuns blând îndepărtează furia, dar un cuvânt aspru stârnește mânia.” (Proverbele 15:1)

CE FACEM NOI

Martorii lui Iehova îi încurajează pe membrii familiei să se trateze cu respect. Acest subiect se regăsește deseori în articolele, cărțile, broșurile și videourile noastre, care sunt disponibile gratuit.

PENTRU CUPLURI: Seria de articole Ajutor pentru familii îi ajută pe soți și pe soții . . .

  • să fie buni ascultători

  • să pună capăt tratamentului tăcerii

  • să pună capăt certurilor

(Caută „Ajutor pentru familii” pe jw.org)

PENTRU PĂRINȚI: Seria de articole Ajutor pentru familii îi ajută pe părinți să-și învețe copiii . . .

  • să fie ascultători

  • să ajute la treburile casnice

  • să spună „te rog” și „mulțumesc”

(Caută „Creșterea copiilor” și „Educarea adolescenților” pe jw.org)

Vezi și apendicele „Părinții se întreabă” din cartea Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice, volumul I. (Caută „Părinții se întreabă” pe jw.org)

PENTRU TINERI: Secțiunea Adolescenți și adulți tineri de pe jw.org conține articole, videouri și foi de lucru care îi ajută pe tineri . . .

  • să se înțeleagă cu părinții și cu frații lor

  • să vorbească cu respect cu părinții despre regulile casei

  • să câștige încrederea părinților

(Caută „Adolescenți și adulți tineri” pe jw.org)

Folosirea site-ului jw.org este gratuită. Nu se percepe nicio taxă, nu ți se cere să te abonezi sau să devii membru și nici nu ți se cer date cu caracter personal.