Salt la conţinut

Salt la cuprins

OPERA UNUI PROIECTANT?

Plantele şi capacitatea lor de a face calcule matematice

Plantele şi capacitatea lor de a face calcule matematice

PRIN intermediul unui proces complex, numit fotosinteză, plantele extrag energie din lumina solară pentru a-şi produce hrana. Studiile efectuate pe anumite specii au demonstrat că acestea au atins şi altă performanţă: ele calculează rata optimă de consumare a hranei pe parcursul nopţii.

Gândiţi-vă: Ziua, plantele transformă apa şi dioxidul de carbon din atmosferă în amidon şi zaharuri. În timpul nopţii, multe specii de plante consumă amidonul stocat în ziua respectivă, evitând astfel înfometarea şi menţinând productivitatea, inclusiv creşterea. Mai mult decât atât, ele „mănâncă” amidonul stocat exact în ritmul potrivit, nici prea repede, nici prea încet, consumând aproximativ 95% din acesta până la ivirea zorilor, când încep din nou să producă amidon.

Descoperirile se bazează pe experimentele efectuate pe o plantă din familia cruciferelor, numită Arabidopsis thaliana. Cercetătorii au descoperit că această plantă îşi dozează cu precizie rezervele de hrană în funcţie de durata nopţii, indiferent că până la revărsatul zorilor rămân 8, 12 sau 16 ore. După cât se pare, planta împarte cantitatea de amidon pe care o are la dispoziţie la numărul de ore rămase până la răsărit, determinând astfel rata optimă de consum.

Cum reuşesc plantele să determine cu precizie rezervele de amidon disponibile? Cum măsoară timpul? Şi prin ce mecanism fac ele calcule? Cercetările viitoare ar putea oferi un răspuns la aceste întrebări.

Ce credeţi? Au apărut plantele şi capacitatea lor de a face calcule matematice prin evoluţie? Sau sunt opera unui Proiectant?