SUBIECTUL DE COPERTĂ | ESTE BIBLIA O CARTE DE ACTUALITATE?
Valori universal valabile – Iubirea
PRINCIPIU BIBLIC: „Îmbrăcaţi-vă cu iubirea, pentru că este o legătură perfectă a unităţii!” (Coloseni 3:14).
FOLOASELE: Iubirea menţionată adesea în Biblie nu este cea de natură romantică sau sexuală. Dimpotrivă, este o iubire principială ce reuneşte calităţi precum compasiunea, iertarea, umilinţa, loialitatea, bunătatea, blândeţea şi răbdarea (Mica 6:8; Coloseni 3:12, 13). Spre deosebire de pasiunea romantică, ce scade cu trecerea timpului, iubirea poate creşte la nesfârşit.
Brenda, care este căsătorită de aproape 30 de ani, spune: „Iubirea pe care o simt cei proaspăt căsătoriţi nici nu se compară cu iubirea ce se dezvoltă într-un cuplu pe măsură ce timpul trece”.
Sam, care este căsătorit de peste 12 ani, a remarcat: „Pe mine şi pe soţia mea ne-au încântat mereu – ba chiar ne-au surprins – eficienţa şi simplitatea sfaturilor biblice. Dacă le aplici, lucrurile merg bine. Totuşi, oricât de mult mi-aş dori să pot spune că le aplic mereu, nu reuşesc întotdeauna. Mi s-a întâmplat uneori să fiu exagerat de sensibil, puţin egoist sau chiar obosit. În astfel de situaţii, îi cer lui Iehova să mă ajute să alung sentimentele negative. Apoi, îmi îmbrăţişez soţia şi, nu după mult timp, ne simţim ca şi cum nimic neplăcut nu s-ar fi întâmplat!”.
„Înţelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei”
Isus Cristos a spus că „înţelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei” (Matei 11:19). Într-adevăr, Biblia poartă pecetea înţelepciunii autentice. Învăţăturile ei şi valorile pe care le promovează dau rezultate şi sunt universal valabile. Ele depăşesc barierele culturale şi naţionale. Şi, întrucât reflectă o cunoaştere atât de profundă a naturii umane, acestea indică spre o Sursă superioară: Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu. Fireşte, dovada o constituie aplicarea lor. De aceea, Biblia ne invită ‘să gustăm şi să vedem ce bun este Iehova’ (Psalmul 34:8). Veţi accepta această invitaţie?