Salt la conţinut

Salt la cuprins

Titanicul — „cel mai renumit vas din istorie“

Titanicul — „cel mai renumit vas din istorie“

Titanicul — „cel mai renumit vas din istorie“

10 APRILIE 1912: Titanicul ridică ancora în Southampton (Anglia), având ca destinaţie oraşul New York (SUA).

11 APRILIE: După ce primeşte la bord pasageri din Cherbourg (Franţa) şi Queenstown (în prezent Cobh, Irlanda), vasul pătrunde în apele Oceanului Atlantic.

14 APRILIE: În jurul orei 23.40, Titanicul se ciocneşte de un aisberg.

15 APRILIE: La 2.20 dimineaţa, Titanicul se scufundă, în dezastru pierzându-şi viaţa aproximativ 1 500 de oameni.

CU TOŢII am auzit despre Titanic şi sfârşitul său tragic. Dar ce fel de navă a fost Titanicul? Ce a dus la scufundarea lui? Putem găsi răspunsul la aceste întrebări vizitând Muzeul Ulster Folk and Transport, din apropiere de Belfast (Irlanda de Nord).

Titanicul — Ce îl făcea deosebit?

În opinia lui Michael McCaughan, fost custode al muzeului, Titanicul este „cel mai renumit vas din istorie“. Cu toate acestea, nu era unicat. Era al doilea dintre cele trei pacheboturi uriaşe construite la şantierul naval Harland and Wolff din Belfast. * Titanicul a fost una dintre cele mai mari nave din vremea sa, măsurând 269 m lungime şi 28 m lăţime.

Compania de transporturi navale White Star dorea, cu ajutorul pacheboturilor ei uriaşe, să obţină dominaţia în cursele transatlantice, care pe atunci aduceau mari profituri. Întrucât navele construite de White Star nu puteau atinge viteza navelor companiei rivale, Cunard, White Star s-a concentrat pe construirea unor nave mai mari şi mai luxoase pentru a-i atrage pe bogaţi şi pe oamenii celebri.

Dar Titanicul putea să mai servească unui scop. „În perioada 1900–1914, aproape 900 000 de emigranţi plecau anual spre Statele Unite“, spune William Blair, director al National Museums Northern Ireland. Transportarea lor din Europa în Statele Unite era principala sursă de venit a companiilor de transport transatlantic. Aşadar, Titanicul urma să fie folosit şi în acest scop.

Tragedia

Căpitanul Titanicului, Edward Smith, ştia ce pericole prezentau aisbergurile din nordul Atlanticului. El parcursese de multe ori această rută la bordul Olympicului. Alte nave au trimis avertizări de aisberg, dar se pare că ele nu au fost primite sau au fost ignorate.

Deodată, cei din posturile de veghe au avertizat: „Aisberg! Drept în faţă!“. Dar era prea târziu. Deşi ofiţerul de serviciu a reuşit să evite impactul frontal, nava s-a frecat în partea laterală de marginea ascuţită a aisbergului, ceea ce a avut drept consecinţă avarierea gravă a carenei şi inundarea câtorva compartimente etanşe din faţă. În scurt timp, căpitanul Smith şi-a dat seama că nava sa era condamnată la pieire. A început să trimită semnale S.O.S. şi a ordonat ca bărcile de salvare să fie lăsate la apă.

Titanicul era echipat cu 16 bărci de salvare şi 4 bărci pliante. Umplute la capacitate maximă, acestea puteau salva doar vreo 1 170 de persoane. Dar la bord se aflau circa 2 200 de pasageri şi membri ai echipajului! Fapt şi mai grav, multe bărci s-au îndepărtat de vas fără să fi fost complet încărcate. Iar dintre acestea, foarte puţine s-au întors să caute posibilii supravieţuitori care se aruncaseră în apele îngheţate. În final, au fost salvate doar 705 suflete!

Urmările tragediei

După acest dezastru, autorităţile maritime au emis legi care să sporească siguranţa pe mare. Una dintre aceste reglementări prevedea dotarea navelor cu suficiente bărci de salvare.

Ani la rând, s-a crezut că Titanicul s-a scufundat atât de repede deoarece, în momentul coliziunii cu aisbergul, a suferit o spărtură enormă în carenă. Însă în 1985, când epava a fost descoperită pe fundul oceanului, cercetătorii au ajuns la o altă concluzie: temperatura scăzută a apei a deteriorat oţelul din care era construită nava, astfel că acesta a devenit casant şi s-a sfărâmat. La mai puţin de trei ore de la impact, vasul s-a rupt în două şi a fost înghiţit de apele oceanului, tragedia fiind considerată una dintre cele mai mari catastrofe maritime din istorie. *

[Note de subsol]

^ par. 8 Titanicul a fost precedat de Olympic şi urmat de Britannic.

^ par. 17 Citiţi relatarea unui supravieţuitor al naufragiului Titanicului, apărută în numărul din 22 octombrie 1981 al revistei Treziţi-vă!, paginile 3–8 (engl.).

[Harta de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Southampton

Cherbourg

Queenstown (Cobh)

Locul unde s-a produs coliziunea

New York

OCEANUL ATLANTIC

[Legenda fotografiei de la paginile 12, 13]

„Titanicul“ în construcţie

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Elicele „Titanicului“

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Muncitori plecând de pe şantierul naval Harland and Wolff din Belfast (Irlanda)

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Edward Smith, căpitanul „Titanicului“ (dreapta), împreună cu comisarul de bord, Herbert McElroy

[Provenienţa fotografiei]

© Courtesy CSU Archive/age fotostock

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 12, 13]

Paginile 12 şi 13: plecarea din Southampton, nava în construcţie şi şantierul naval: © National Museums Northern Ireland; elicele: © The Bridgeman Art Library

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 15]

© SZ Photo/Knorr & Hirth/Bridgeman Art Library