Salt la conţinut

Salt la cuprins

Păsările ne dau lecţii de pescuit

Păsările ne dau lecţii de pescuit

Păsările ne dau lecţii de pescuit

PESCARII, indiferent că vorbim de oameni sau de păsări, trebuie să depăşească trei dificultăţi majore: 1) să găsească peştele, 2) să se apropie de el şi 3) să-l prindă.

Vechii pescari egipteni obişnuiau să prindă peştele străpungându-l cu un harpon. Ei nu făceau altceva decât să copieze tehnica de pescuit pe care unele păsări din familia stârcilor o foloseau deja demult.

Stârcul cenuşiu, o pasăre larg răspândită în delta Nilului, îşi foloseşte ciocul ascuţit pe post de suliţă, fiind în stare să străpungă doi peşti deodată. De fapt, el consumă zilnic peste o jumătate de kilogram de peşte. Se poate spune pe drept cuvânt că stârcul îl întrece pe om în şiretenie.

Stârcii sunt adevăraţi specialişti ai artei de a urmări şi de a ataca prada. Pasărea păşeşte cu multă băgare de seamă prin apele puţin adânci sau stă încremenită în aşteptarea prăzii, cu ciocul gata de atac. Când un peşte pătrunde în raza lui de acţiune, stârcul se năpusteşte cu capul în apă şi îl prinde cu ciocul. De regulă, răbdarea este cheia succesului acestei înaripate.

Pescuitul cu momeală

Potrivit cărţii The Life of Birds, stârcul striat din Japonia pare să-i imite pe oamenii care hrănesc cu pâine peştii din lacurile ornamentale. Folosind bucăţele de pâine, aceste păsări ingenioase ademenesc peştii în raza lor de atac.

Şi egretele din Antile momesc peştii cu pâine. Ele pot chiar pescui fără nicio momeală, amăgindu-i cu picioarele lor galbene. În timp ce stau într-un picior, egretele îşi agită celălalt picior în apă ca să atragă atenţia peştilor curioşi.

Tehnici de înhăţare

Metodele de pescuit ale păsărilor sunt foarte variate. Vulturul-pescar, de pildă, poate fi numit, pe bună dreptate, un maestru al înhăţării. El zboară deasupra apei, căutând cu atenţie un peşte ce înoată în apropiere de suprafaţă. Odată ce a pus ochii pe el, îşi strânge aripile şi plonjează abrupt spre apă, modificându-şi poziţia corpului înainte de a apuca peştele cu ghearele. Tehnica lui de pescuit necesită o precizie şi o acuitate vizuală de excepţie.

Se întâmplă uneori ca peştele capturat de acvila strigătoare din Africa să fie prea greu de ridicat din apă. Unii peşti pot cântări aproape trei kilograme! Cum rezolvă pasărea problema? Naturaliştii au observat că unele exemplare „vâslesc“ cu aripile până la ţărm.

Scufundări pentru un prânz bun

Şi corbii de mare plonjează când pescuiesc, însă traiectoria lor este verticală. Corbii zboară în stoluri mici în căutarea unui banc de peşti ce înoată aproape de suprafaţă. Datorită culorii argintii a peştilor, marea, privită din înălţimile cerului, devine din albastru închis verde pal. La vederea unui petic verzui ce trădează prezenţa bancului de peşti, corbii de mare lansează atacul.

Ei se năpustesc în apă asemenea unor săgeţi, atingând viteze de aproape 100 km/h. Spectacolul creat de aceste înaripate pare a fi o adevărată probă olimpică de sărituri în apă. Nu trece mult şi cârdurile din apropiere remarcă agitaţia şi se prezintă numaidecât la ospăţ.

Spre deosebire de stârci, corbii de mare nu străpung peştii cu ciocul când pătrund în apă. Forţa cu care plonjează îi împinge la adâncimi de câţiva metri. Apoi, în timp ce înoată spre suprafaţă, păsările prind peştii şi îi înghit cu totul.

Nici chirele nu sunt mai prejos la capitolul plonjări. Ele însă planează mult mai aproape de suprafaţa apei. Cartea Handbook of the Birds of the World precizează că, spre deosebire de corbii de mare care preferă picajul vertical, chirele îşi datorează succesul „graţiei, agilităţii şi iscusinţei în zbor“. Ele înhaţă peştii la suprafaţă. Foarte rar se scufundă în apă după peşte, iar, când o fac, ies repede.

Pescuitul în echipă

Deşi par greoi şi neîndemânatici din cauza ciocului lor enorm, pelicanii sunt zburători şi pescari pricepuţi. De obicei, pelicanul de mare se scufundă în căutarea hranei sau fură peşte din năvoadele încărcate ale pescarilor. Aceste păsări însă excelează în pescuitul în echipă.

Pelicanii sunt din fire păsări gregare şi se remarcă prin capacitatea de a-şi coordona operaţiunile de pescuit. Cum procedează ei? Vreo zece păsări poposesc pe apă şi se poziţionează în semicerc. Înotând încet, pelicanii împing bancul de peşti spre ape mai puţin adânci. Apoi, îşi deschid cu toţii aripile şi îşi cufundă la unison capul în apă, luând o mulţime de peşti în ciocul uriaş şi înghiţindu-i.

Fireşte, ca orice pescar, păsările dau greş uneori. Puţinele lor eşecuri însă nu fac decât să confirme că, în comparaţie cu omul, ele sunt pescari prin excelenţă.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Acvila strigătoare

[Provenienţa fotografiei]

Photolibrary

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Stârc cenuşiu

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Corbi de mare albi

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Chiră de baltă

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Pelicani