Sunt fericit să fiu păstor

Relatare de Alimbek Bekmanov

Iubesc oile încă de la trei ani. Îmi plăcea să am grijă de ele. La vârsta de 17 ani, eram deja deprins cu oieritul. Mai târziu însă am aflat că mai există un gen de păstori: păstorii spirituali. Permiteţi-mi să vă povestesc de ce faptul de a sluji în această calitate mi-a adus o bucurie şi mai mare.

M-AM născut în 1972 în Kârgâzstan, o fostă republică a Uniunii Sovietice. Am crescut într-o familie numeroasă în satul Cirpikti, aşezat pe malurile frumosului lac Issyk Kul, care atrage mulţi turişti străini. În prezent, eu şi soţia mea, Gulmira, locuim în Bişkek, capitala Kârgâzstanului, aflată la circa 200 km de satul meu natal.

Păstorul şi oile sale

În copilărie, eu şi unchiul meu duceam, primăvara, oile la păşunile din înaltul munţilor. Trebuia să urcăm peste 3 000 m, iar călătoria dura câteva zile. Alţi păstori alegeau trasee mai scurte şi ajungeau mai repede la păşunile alpine. Însă drumul ales de ei era mărginit de defilee şi râpe adânci, iar oile care ieşeau din turmă se răneau sau chiar mureau.

Drumul era primejdios şi pentru că lupii speriau ori atacau oile, separându-le de turmă şi apoi ucigându-le. De aceea, unchiul meu alegea un traseu mai uşor şi mai puţin periculos, deşi ne lua mai multe zile. Aş fi vrut uneori să iuţim pasul, dar unchiul meu mă dojenea: „Alimbek, gândeşte-te la oi, nu la tine!“.

Odată ajunşi în înaltul munţilor, adăposteam oile, pe timpul nopţii, la stână. Unor păstori le plăcea somnul dulce al dimineţii şi nu-şi duceau oile la păscut decât târziu, mult după răsărit. Pe când oile începeau să pască, soarele ardea cu putere.

Oile se adunau atunci laolaltă, cu capetele plecate, respirând greoi. Întrucât nu se săturau, ele slăbeau. Spre deosebire de alţi păstori, unchiul meu se trezea cu noaptea-n cap, pe la patru dimineaţa, şi mâna turma la o păşune mănoasă înainte de răsăritul soarelui. Astfel, oile puteau paşte în tihnă în răcoarea dimineţii. De fapt, chiar se spune în popor: „Aşa păstor, aşa oi“.

Cel mai prielnic moment al zilei pentru a vedea care oi erau bolnave şi pentru a le trata era după păscut, când se odihneau. Mare bătaie de cap ne dădeau muştele care-şi depuneau ouăle în buricul oilor. Acesta se irita şi se umfla. Dacă nu descopeream problema la  timp, durerea provocată de inflamaţie era atât de mare încât oaia se îndepărta de turmă şi risca să moară. Verificam aproape zilnic animalele ca să le putem trata. Deşi aceasta pretindea multă trudă, răsplata era pe măsură: oile erau sănătoase şi frumoase.

Aveam câteva sute de oi. Le număram în fiecare seară, când ne întorceam la stână. Intrau câte trei, patru o dată prin deschizătura îngustă a unui ţarc. Cu timpul, am reuşit să atingem performanţa de a număra 800 de oi în doar 15–20 de minute.

Dacă descopeream că lipsea o oaie, unchiul meu îşi lua o puşcă şi un ciomag şi pornea în căutarea ei. Nu-l oprea nici ploaia, nici întunericul nopţii, chiar dacă era vorba doar de un mieluşel. Striga cât îl ţineau puterile. La auzul glasului său, animalele sălbatice o luau la fugă, pe când oaia pierdută se simţea în siguranţă.

Dădeam nume fiecărei oiţe, ţinând cont de aspectul şi de purtarea ei. Într-o turmă, nu se putea să nu existe oi încăpăţânate. Dintr-un motiv sau altul, pur şi simplu nu voiau să asculte de păstor. Uneori, şi alte oi tindeau să le urmeze. Păstorul încerca atunci să disciplineze oaia încăpăţânată, de pildă închizând-o singură în ţarc. După o vreme, unele se lăsau corectate şi ascultau de păstor. Cele care nu-şi schimbau năravul ajungeau în oala ciobanului.

Alt gen de păstor

În 1989 am început să studiez artele marţiale şi am devenit un sportiv foarte bun. Anul următor, am fost recrutat în armata sovietică. În timpul serviciului militar în Rusia, tovarăşii mei de arte marţiale au înfiinţat o bandă. Când m-am întors în Kârgâzstan, mi-au propus să mă alătur lor, promiţându-mi că nu avea să-mi lipsească nimic. În aceeaşi perioadă, i-am cunoscut pe Martorii lui Iehova.

Martorii mi-au răspuns la întrebările care mă preocupau încă din copilărie, de exemplu la întrebarea „De ce mor oamenii?“. Am înţeles din discuţiile noastre că moartea este consecinţa păcatului comis de primul om, Adam (Romani 5:12). De asemenea, am învăţat din Biblie că Iehova, adevăratul Dumnezeu, l-a trimis pe Fiul său, Isus, pentru a ne răscumpăra din păcat şi că, prin manifestarea credinţei în Iehova şi în Fiul său, putem fi absolviţi de păcatul moştenit. Totodată, avem perspectiva de a trăi veşnic în Paradis pe pământ, potrivit scopului iniţial al lui Dumnezeu cu privire la oameni (Psalmul 37:11, 29; 83:18; Ioan 3:16, 36; 17:1–5; Revelaţia 21:3, 4).

Răspunsurile din Biblie oferite de Martori erau atât de clare şi de uşor de înţeles, încât m-am simţit îmboldit să exclam: „E logic să fie aşa!“. Nu mai doream să stau în compania foştilor mei prieteni. Deşi au încercat de repetate ori să mă convingă să revin în rândurile lor, dorinţa mea de a cunoaşte şi de a aplica adevărul biblic a fost suficient de puternică pentru a mă împiedica să cedez. Tot datorită acestei dorinţe, mai târziu în viaţă am făcut paşii necesari pentru a deveni păstor spiritual.

În perioada în care studiam, o vindecătoare prin credinţă, renumită în zona noastră, venea în vizită la mama. Într-o zi, când am sosit acasă, femeia ţinea o şedinţă spiritistă. Mi-a zis că aveam un dar special şi m-a îndemnat să merg la moschee şi să iau o amuletă, care, după spusele ei, avea să-mi fie de folos. Aproape m-a convins că, dacă făceam asta, aş fi primit puterea de a vindeca.

În ziua următoare, am mers la Martorii cu care studiam Biblia şi le-am povestit cele întâmplate. Ei mi-au arătat în Biblie că Iehova condamnă toate formele de spiritism, deoarece acestea au legătură cu spiritele rele (Deuteronomul 18:9–13). Câteva nopţi la rând nu am putut dormi din cauza influenţei demonilor. După ce Martorii m-au învăţat cum să mă rog în armonie cu voinţa lui Iehova, am scăpat de coşmaruri. Nu aveam nicio îndoială că îl găsisem pe adevăratul Păstor, Iehova.

 Am aflat că David, scriitorul multor psalmi biblici, fusese şi el păstor în tinereţe. El l-a numit pe Iehova „Păstorul meu“. Modul în care David şi-a descris sentimentele faţă de El mi-a mers direct la inimă (Psalmul 23:1–6). Am vrut să-l imit pe Fiul lui Iehova, Isus, pe care Scripturile îl numesc „păstor al oilor“ (Evrei 13:20). Drept urmare, mi-am simbolizat dedicarea lui Iehova prin botezul în apă cu ocazia unui congres ţinut în Bişkek la începutul anului 1993.

O adunare importantă

Multe rude ale mele, precum şi unii vecini au început să se întâlnească pentru a studia Biblia. Circa 70 de locuitori din satul meu se adunau în apropierea lacului Issyk Kul. Şeful sfatului popular, o rudă a mea, era foarte interesat de astfel de discuţii. El a promis că va organiza o adunare de proporţii cu ocazia căreia noi, Martorii, să explicăm convingerile noastre. Însă capii religioşi locali au început să-i instige pe sătenii din zonă să se opună lucrării de predicare efectuate de noi. Plănuiau ca la acea adunare să incite mulţimea împotriva noastră.

În ziua stabilită, s-au adunat vreo mie de oameni, între care şi locuitori din trei sate învecinate. Eram prezenţi şi câţiva Martori, iar unul dintre noi a început să explice convingerile noastre bazate pe Biblie. După nici cinci minute, un ins s-a ridicat şi, cu o voce tunătoare, a pus întrebări prin care să provoace mulţimea. S-a trecut la acuzaţii şi ameninţări, cei prezenţi fiind gata să ne ia la bătaie.

În acea clipă, unul dintre fraţii mei mai mari, care de curând începuse un studiu biblic, a sărit în apărarea noastră. Toţi se temeau de el şi nu voiau să-l supere deoarece ştia să se bată. Plin de curaj, el s-a postat între Martori şi atacatori, iar noi am reuşit să plecăm de acolo fără să se recurgă la violenţă. În anii ce au urmat, mulţi dintre cei ce fuseseră prezenţi la acea adunare au devenit Martori. În prezent, peste 50 dintre cei aproximativ 1 000 de consăteni ai mei sunt Martori ai lui Iehova.

Fiica unui păstor

Cu câteva luni înainte de memorabilul congres al Martorilor lui Iehova ţinut în Moscova (Rusia) în august 1993 am cunoscut-o pe Gulmira, o Martoră dintr-un sat kârgâz.  Şi ea provenea dintr-o familie de păstori. În 1988, când lucrarea Martorilor era sub interdicţie în Uniunea Sovietică, mama Gulmirei a început să studieze Biblia cu o Martoră pe nume Aksamai. Aceasta acceptase adevărul în anii 1970, fiind prima Martoră kârgâză din zonă.

Nu a trecut mult timp şi Gulmira i s-a alăturat mamei în studiul Bibliei cu Aksamai. Amândouă s-au botezat în 1990. Inima a îmboldit-o pe Gulmira să înceapă, în scurtă vreme, serviciul cu timp integral ca pionieră.

În următorii doi ani, am întâlnit-o pe Gulmira doar ocazional, deoarece ne despărţeau 160 km. În martie 1995, m-am hotărât să-i propun să ne cunoaştem mai bine. Drept urmare, într-o dimineaţă am pornit spre casa ei cu acest gând. Am rămas şocat când mi-a spus că a doua zi urma să se mute în Rusia, unde avea să slujească la filiala Martorilor lui Iehova. Acum aveau să ne despartă aproape 5 700 km!

Începusem şi eu să slujesc cu timp integral. Totodată învăţam limba rusă, deoarece nu existau publicaţii ale Martorilor lui Iehova în limba kârgâză. Trei ani, am comunicat cu Gulmira prin intermediul scrisorilor şi stabileam să citim aceleaşi pasaje biblice pentru a putea discuta unele idei spirituale pe baza lor. În tot acest timp, am slujit într-o congregaţie de limbă kârgâză din oraşul Balikci.

Îi slujesc lui Iehova împreună cu Gulmira

În 1998, Gulmira a venit în vacanţă în Kârgâzstan. Cu această ocazie ne-am căsătorit. Am fost invitat să slujesc alături de ea la filiala din Rusia. Cât de fericit eram că începusem să învăţ rusa! După o vreme, am fost repartizat să lucrez în cadrul echipei care traducea publicaţii biblice în limba kârgâză. M-am rugat lui Iehova să-mi dea înţelepciune şi răbdare. Fireşte, colaboratoarea mea, Gulmira, mi-a fost de mare ajutor.

În 2004, echipa noastră de traducere s-a mutat în Bişkek. Aici am fost numit să slujesc în calitate de membru al comitetului care supraveghează lucrarea Martorilor lui Iehova din Kârgâzstan. Pe atunci, în ţară existau şapte congregaţii de limbă kârgâză şi peste 30 de congregaţii de limbă rusă. În prezent, există peste 20 de congregaţii de limbă kârgâză şi multe grupe, în care activează 40% din cei circa 4 800 de Martori din Kârgâzstan.

Eu şi Gulmira ne-am hotărât să învăţăm engleza, considerând că această limbă ne va fi utilă în serviciul nostru. Ulterior, în 2008, am fost invitaţi la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Statele Unite, unde eu am participat la cursurile şcolii pentru cei ce supraveghează activitatea de predicare din ţara lor.

Eu şi soţia mea ne simţim acum mai pregătiţi să-i ajutăm pe oamenii din Kârgâzstan să se apropie de Dumnezeu. În urma binecuvântărilor primite, avem certitudinea că Iehova este cu adevărat un păstor iubitor. De fapt, am simţit personal împlinirea cuvintelor psalmistului, care a spus: „Iehova este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în păşuni cu multă iarbă, mă conduce la locuri de odihnă bine udate. Îmi înviorează sufletul, mă conduce pe cărările dreptăţii, de dragul numelui său“ (Psalmul 23:1–3).

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu oile la păscut

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Număram oile în fiecare seară ca să vedem dacă nu lipsea vreuna

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cu Gulmira, în prezent