Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Din cele 95,2 milioane de tone de vietăţi marine pescuite anual, circa 38,5 milioane nu sunt dorite. „Atât timp cât 40% din aceste capturi sunt considerate deşeuri, populaţiile de peşte nu se pot reface“, declară Karoline Schacht, specialistă în biologie marină şi reprezentantă a Fondului Internaţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător. (BERLINER MORGENPOST, GERMANIA)
„Deşi vacile, oile şi caprele pot părea victime inocente ale poftei nestăvilite a omului pentru carne, . . . la nivel mondial, gazele eliminate din stomac de animalele din ferme reprezintă 18% din emisiile de gaze cu efect de seră [în principal metan] — mai mult decât cele produse de toate mijloacele de transport la un loc.“ (NEW SCIENTIST, MAREA BRITANIE)
Lipici preistoric
Cercetătorii din provincia KwaZulu Natal (Africa de Sud) au descoperit un lipici vechi de mii de ani. „E la fel de bun ca cel pe care îl găsim în magazinele de azi“, se arată în ziarul The Star din Johannesburg. Se crede că vânătorii antici foloseau acest lipici la fixarea vârfului săgeţilor sau al suliţelor. După ce cercetătorii au încercat să prepare vechiul adeziv — având ca ingrediente ocru roşu, grăsime animală, gumă arabică şi nisip — şi să-l usuce în apropierea unui foc, exact la temperatura potrivită, „respectul lor [faţă de aceşti oameni] a crescut“.
Cine nu doarme suficient răceşte mai des
„În cazul celor ce dorm mai puţin de şapte ore pe noapte, predispoziţia la răceli este de aproape trei ori mai mare decât în cazul celor ce dorm, în medie, opt ore sau mai mult“, precizează un studiu efectuat de Universitatea Carnegie-Mellon din Pittsburgh (Pennsylvania, SUA). Iar cei care sunt treji „chiar şi 8% din timpul cât stau în pat sunt de 5,5 ori mai expuşi“ riscului de a răci decât cei care dorm mai profund. „Deşi influenţa somnului asupra sistemului imunitar se cunoaşte de multă vreme, avem acum prima dovadă că până şi tulburările relativ minore ale somnului influenţează reacţia organismului la viruşii care provoacă răceli“, a afirmat Sheldon Cohen, coordonatorul studiului. „Oamenii au un motiv în plus să-şi programeze activităţile în aşa fel încât să aibă o noapte întreagă de somn.“
Terenuri agricole din belşug
„Pe glob există suficient pământ cultivabil care să asigure surplusul de hrană necesar hrănirii unei populaţii crescânde“, semnala revista New Scientist. „Şi, contrar aşteptărilor, majoritatea acestor terenuri agricole se află în Africa.“ Revista făcea referire la un raport de prognoză agricolă publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Potrivit raportului, suprafaţa terenurilor actualmente cultivate în lume ar putea fi dublată. „Mai mult de jumătate din noile terenuri disponibile se află în Africa şi America Latină“, mai preciza raportul.