Salt la conţinut

Salt la cuprins

În căutarea pasajului de nord

În căutarea pasajului de nord

În căutarea pasajului de nord

NAVIGATORII de odinioară visau să descopere o cale maritimă nordică între Atlantic şi Pacific. Le stătea însă în faţă o grea încercare: drumul maritim arctic era blocat de gheţuri.

Motivele pentru care doreau să găsească un drum mai scurt pe la capătul lumii erau totuşi temeinice. În secolul al XVI-lea, rutele comerciale spre Orient, care ocoleau prin sud continentele Africa şi America, se aflau sub monopolul Portugaliei şi al Spaniei. Negustorii străini erau nevoiţi să caute rute nordice dacă doreau să facă comerţ cu Orientul. Şi nu puţini au fost cei ce s-au aventurat în astfel de explorări. În cele ce urmează îi vom cunoaşte pe câţiva dintre aceşti temerari.

Englezii: În 1553, sir Hugh Willoughby şi Richard Chancellor conduc prima expediţie engleză. După ce navele lor sunt despărţite de o furtună, Willoughby e obligat să ierneze pe ţărmul neospitalier al Peninsulei Kola din nordul îndepărtat al Rusiei. Nefiind pregătiţi pentru condiţii atât de vitrege, el şi restul echipajului pier răpuşi de frig. Chancellor însă debarcă în Arhanghelsk, de unde se îndreaptă spre Moscova la invitaţia ţarului Ivan al IV-lea Vasilievici, supranumit Ivan cel Groaznic. Deşi nu izbuteşte să găsească o rută spre Asia, Chancellor pune bazele comerţului anglo-rus.

Olandezii: În 1594, Willem Barents navighează pentru prima oară spre insulele Novaia Zemlea. Doi ani mai târziu, în timpul celei de-a treia călătorii, corabia lui ocoleşte prin nord acest arhipelag rus rămânând prinsă în gheţuri. Ulterior, marinarii constată că nava e atât de avariată, încât nu mai poate fi reparată. După ce înfruntă iarna grea într-un adăpost construit din lemne găsite pe ţărm şi se hrănesc cu carne de urs polar, Barents şi echipajul lui pornesc spre casă în două ambarcaţii mici. Barents însă nu supravieţuieşte călătoriei.

Ruşii: Exploratorii ruşi pornesc plini de însufleţire să cerceteze Siberia şi nordul Orientului Îndepărtat. În numai 60 de ani, din 1581 până în 1641, ei străbat teritoriul cuprins între Munţii Ural şi Pacific. Tot în această perioadă, cazacii navighează pe fluviile Siberiei ajungând la Oceanul Arctic. Ei iau în stăpânire Siberia în numele Rusiei şi sunt primii care se aventurează cu corăbiile de-a lungul coastei nord-estice a Siberiei. În 1648, navele ruseşti reuşesc să treacă prin Strâmtoarea Bering, cum avea să fie numită ulterior în memoria navigatorului danez Vitus Bering.

Căutările continuă

Din 1733 până în 1743, aproape o mie de bărbaţi aflaţi sub comanda lui Bering, împărţiţi în şapte detaşamente, cercetează coastele ruseşti ale Oceanului Arctic şi ale Pacificului. Prinşi în repetate rânduri de gheţuri, marinarii mor pe capete. Cu toate acestea, expediţia are drept rezultat cartografierea aproape în întregime a ţărmului arctic. Toate informaţiile, inclusiv hărţile, măsurătorile de adâncime şi datele privind starea gheţii, le sunt extrem de utile celor ce aveau să străbată mai târziu apele arctice.

În toate aceste călătorii s-au folosit corăbii de lemn. Expediţia lui Bering însă a demonstrat fără umbră de îndoială că astfel de nave nu pot face faţă „Marelui drum maritim de nord“ *. În 1778, în timpul călătoriei spre vest prin Strâmtoarea Bering, exploratorul britanic James Cook a ajuns la aceeaşi concluzie, când gheaţa i-a împiedicat înaintarea. A trebuit să treacă încă un veac până când Nils Adolf Erik Nordenskiöld, de origine finlandeză, a parcurs acest drum la bordul unui vapor cu aburi.

Un domeniu de specialitate al ruşilor

După Revoluţia Bolşevică din 1917, doar navele sovietice aveau dreptul să navigheze în largul coastelor arctice ale Rusiei. În jurul anului 1930, Uniunea Sovietică a deschis „Marele drum maritim de nord“, construind porturi care să deservească noile aşezări industriale. Astfel, ruşii devin marii specialişti ai navigaţiei în apele arctice.

În timpul Războiului Rece, „Marele drum maritim de nord“ a rămas închis navelor aparţinând altor state. Însă, în urma reformelor politice şi a tranziţiei spre o economie de piaţă, autorităţile ruse au deschis acest drum transportului maritim internaţional, ceea ce a adus numeroase foloase.

În vara anului 2009, două cargoboturi germane au trecut prin Strâmtoarea Bering, au navigat spre vest de-a lungul ţărmului nordic al Asiei şi al Europei, aproape lipsit de gheţuri, şi au ajuns în Olanda. Era prima oară când navele unei companii maritime aparţinând altui stat decât Rusia au parcurs întregul pasaj de nord. Călătoria a fost mai scurtă cu circa 3 000 de mile marine şi a durat cu 10 zile mai puţin decât călătoria pe ruta obişnuită. Potrivit estimărilor, compania a economisit aproape 300 000 de euro de cargobot.

Întrucât gheţurile arctice se topesc văzând cu ochii, vaste zone ale oceanului sunt acum deschise navigaţiei pe timpul verii. * Fenomenul este însă îngrijorător, deoarece poate afecta echilibrul ecologic al planetei. Totuşi, dacă topirea continuă, navele ar putea să evite apele de mică adâncime din preajma coastelor ruseşti şi să navigheze pe o rută şi mai directă între Atlantic şi Pacific — chiar pe la capătul lumii.

[Note de subsol]

^ par. 9 „Marele drum maritim de nord“ este denumirea rusească a pasajului de nord-est.

^ par. 14 Din cauza acestui fenomen şi a altor factori, durata sezonului deschis navigaţiei s-a triplat pe ruta estică şi s-a dublat pe cea vestică.

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

RUTELE URMATE DE

Sir Hugh Willoughby şi Richard Chancellor

Willem Barents

Vitus Bering

Nils Adolf Erik Nordenskiöld

Limite ale gheţurilor

[Harta]

OCEANUL ARCTIC

Polul Nord

Limita gheţurilor permanente

Limita gheţurilor vara

Limita gheţurilor iarna

CERCUL POLAR DE NORD

SUEDIA

GROENLANDA

CANADA

ALASKA

Strâmtoarea Bering

RUSIA

SIBERIA

MUNŢII URAL

Novaia Zemlea

Peninsula Kola

Arhanghelsk

MOSCOVA

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Gheţurile arctice se topesc cu rapiditate

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 14]

Library and Archives Canada/Samuel Gurney Cresswell collection/C-016105