Tinerii se întreabă

Cum pot comunica mai bine cu părinţii?

„Am încercat din răsputeri să le spun părinţilor ce simt, dar n-a ieşit cum am vrut. Nici măcar nu m-au ascultat până la capăt. Mi-a fost atât de greu să-mi iau inima-n dinţi şi să le spun prin ce trec, şi tot n-am rezolvat nimic!“ (Rosa *)

CÂND erai mic, părinţii erau probabil primii la care mergeai să le ceri un sfat. Le spuneai tot ce se întâmpla în viaţa ta, lucruri importante sau mărunte. Îţi exprimai deschis gândurile şi sentimentele şi aveai încredere în îndrumarea lor.

Acum însă, poate ai impresia că părinţii pur şi simplu nu te mai înţeleg. „Într-o seară, la cină, am izbucnit în plâns şi mi-am deschis inima în faţa părinţilor“, mărturiseşte o tânără pe nume Edie. „De ascultat m-au ascultat, dar nu păreau să mă şi înţeleagă.“ Ce s-a întâmplat apoi? „M-am dus în camera mea şi am continuat să plâng!“

Alteori alegi probabil să nu le spui părinţilor ce ai pe suflet. „Vorbesc despre multe lucruri cu părinţii“, povesteşte Christopher. „Dar uneori prefer să nu ştie tot ce gândesc.“

Este oare greşit să păstrezi unele gânduri doar pentru tine? Nu neapărat, atât timp cât nu ai intenţii ascunse (Proverbele 3:32). În orice caz, indiferent dacă părinţii par să nu te înţeleagă sau dacă tu eziţi să te destăinui lor, un lucru e sigur: trebuie să comunici cu ei, iar ei trebuie să afle ce simţi.

Depăşeşte obstacolele!

Comunicarea cu părinţii poate fi comparată cu conducerea unei maşini. Dacă dai de un obstacol, nu renunţi la drumul pe care îl ai de făcut, ci găseşti altă rută. Gândeşte-te la următoarele exemple.

 Obstacolul nr. 1: Simţi nevoia să vorbeşti cu părinţii, dar ei nu par dispuşi să te asculte. „Mi-e greu să comunic cu tata“, spune o tânără pe nume Leah. „Uneori, chiar în timp ce-i povestesc ceva, mă-ntreabă: «Scuză-mă, cu mine vorbeai?».“

ÎNTREBARE: Ce-ar putea face Leah dacă trebuie să discute ceva important cu tatăl ei? Are cel puţin trei variante.

Varianta A

Să strige la tatăl ei. Ar fi o izbucnire de genul: „Nu înţelegi că e ceva important? De ce nu m-asculţi?“.

Varianta B

Să nu mai vorbească cu tatăl ei. Ar putea pur şi simplu să înceteze să vorbească despre problemele ei cu părinţii.

Varianta C

Să aştepte un moment mai prielnic şi să-i spună atunci tatălui ei ce o frământă. Ar putea vorbi direct cu el sau i-ar putea scrie despre problema pe care a întâmpinat-o.

Ce variantă crezi tu că ar trebui să aleagă Leah? ․․․․․

Să vedem ce rezultate ar putea avea fiecare variantă. Tatăl lui Leah este îngândurat şi nu-şi dă seama că fiica lui vrea neapărat să-i vorbească. Prin urmare, dacă Leah alege varianta A, tatăl ei nu va înţelege de ce a strigat la el şi, evident, nu va fi mai dispus s-o asculte. În plus, ridicând tonul, Leah nu va demonstra că îşi respectă şi onorează părinţii (Efeseni 6:2). E clar: dacă procedează aşa, nu va avea decât de pierdut.

Deşi varianta B ar părea cea mai uşoară, cu siguranţă nu este şi cea mai înţeleaptă. De ce? Deoarece „planurile eşuează unde nu există o discuţie confidenţială, dar se împlinesc când sunt mulţi sfătuitori“ (Proverbele 15:22). Pentru a face faţă problemelor, Leah trebuie să vorbească cu părinţii. Ca să o poată ajuta, ei trebuie mai întâi să ştie cu ce se confruntă fiica lor. Ea nu va rezolva nimic dacă pur şi simplu va înceta să comunice cu ei.

Dacă alege însă varianta C, Leah nu va permite ca un obstacol să o oprească din drum. Ea va încerca să discute altă dată cu tatăl ei. În cazul în care decide să-i explice într-o scrisoare ce o nelinişteşte, Leah se va simţi mai bine. Astfel îşi va alege cu grijă cuvintele, spunându-i tatălui ei exact ce simte atunci când el o va putea asculta. Citind scrisoarea, el va afla ce a vrut Leah să-i spună şi va înţelege probabil mai bine cu ce problemă se confruntă. Dacă Leah alege varianta C, atât ea, cât şi tatăl ei vor avea de câştigat.

Ce variante crezi că mai există? Dacă găseşti una, scrie-o mai jos, menţionând şi posibilele efecte.

․․․․․

 Obstacolul nr. 2: Părinţii vor să comunice cu tine, dar tu ai prefera să nu vorbeşti. „Nimic nu e mai enervant decât să ajungi acasă după o zi grea de şcoală şi să fii bombardat imediat cu întrebări“, mărturiseşte o tânără pe nume Sarah. „Eu vreau să uit de şcoală, dar părinţii încep să mă întrebe: «Cum ţi-a fost ziua? Ai avut vreo problemă?».“ Fără îndoială, părinţii lui Sarah au cele mai bune intenţii când îi pun astfel de întrebări. Totuşi, ea se plânge: „Mi-e greu să vorbesc despre şcoală când sunt obosită şi stresată“.

ÎNTREBARE: Ce poate face Sarah în această situaţie? La fel ca în exemplul anterior, are cel puţin trei variante.

Varianta A

Să refuze să vorbească. Ar putea spune: „Lăsaţi-mă în pace! Nu vreau să vorbesc acum!“.

Varianta B

Să vorbească. Deşi se simte stresată, ar putea — de voie, de nevoie — să le răspundă părinţilor la întrebări.

Varianta C

Să amâne discuţia despre şcoală, dar să continue conversaţia pe altă temă. Sarah i-ar putea ruga să discute în alt moment despre şcoală, când va fi într-o dispoziţie mai bună. Apoi i-ar putea întreba cu un interes sincer: „Povestiţi-mi despre ziua voastră. Cum v-a mers?“.

Ce variantă crezi tu că ar trebui să aleagă Sarah? ․․․․․

Să vedem din nou ce rezultate ar putea avea fiecare variantă.

Înainte de a alege varianta A, Sarah se simte stresată şi nu e dispusă să vorbească. Dacă o alege, se va simţi la fel de stresată, dar şi vinovată pentru că s-a răstit la părinţi (Proverbele 29:11).

Cât despre părinţii lui Sarah, cu certitudine nu vor fi încântaţi de izbucnirea ei, după care ar urma probabil o tăcere de gheaţă. Ei ar putea crede că Sarah le ascunde ceva, iar dacă vor insista să le spună despre ce e vorba, ea se va simţi şi mai iritată. Această variantă nu-i va fi deci de folos nimănui.

Varianta B este evident mai bună decât varianta A. Cel puţin Sarah şi părinţii ei ar sta de vorbă. Dar din moment ce ea nu vrea cu adevărat să vorbească, rezultatul nu va fi cel dorit: o discuţie deschisă şi relaxată.

Alegând varianta C, Sarah se va simţi şi mai bine, pentru că discuţia despre şcoală s-a amânat. Părinţii vor fi şi ei mulţumiţi văzând că ea se străduieşte să converseze. Această variantă va da probabil cele mai bune rezultate întrucât ambele părţi aplică principiul din Filipeni 2:4: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora“ (Cornilescu, 1996).

[Notă de subsol]

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

▪ Ce rol joacă alegerea momentului potrivit în comunicare? (Proverbele 25:11)

▪ De ce merită să comunici cu părinţii? (Iov 12:12)

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

MESAJE CONTRADICTORII?

Nu reuşeşti să comunici prea bine cu părinţii? Poate că tu spui una, iar ei aud alta.

Când tu spui . . .

„Nu vreau să vorbesc despre asta“.

Ei aud . . .

„Prietenilor le spun oricând ce gândesc şi ce simt, dar voi nu sunteţi suficient de importanţi pentru mine ca să-mi deschid inima în faţa voastră“.

Când tu spui . . .

„N-aţi putea înţelege“.

Ei aud . . .

„Sunteţi prea în vârstă şi de modă veche. N-aveţi cum să înţelegeţi lumea în care trăiesc eu“.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 21]

CE SPUN ALŢI TINERI

„Le-am vorbit părinţilor despre o problemă de la şcoală şi am rămas surprinsă să văd cât de dispuşi au fost să mă asculte. Cu ajutorul lor am rezolvat problema imediat!“ (Natalie)

„Nu e întotdeauna uşor să comunici cu părinţii. Totuşi, când te deschizi faţă de ei, simţi că ţi se ia o piatră de pe inimă.“ (Devenye)

[Chenarul de la pagina 21]

PENTRU PĂRINŢI

Ca părinţi preocupaţi de binele copilului vostru, probabil vă întrebaţi dacă îi este greu să vorbească cu voi. Să vedem în cele ce urmează ce au declarat unii tineri revistei Treziţi-vă! privitor la motivul pentru care se reţin să vorbească cu părinţii. Vă invităm să răspundeţi apoi la întrebările aferente şi să căutaţi în Biblie versetele menţionate.

„Mi-e greu să încep o discuţie cu tata pentru că are întotdeauna multe pe cap — lucruri legate de muncă, dar şi de congregaţie. Se pare că nu găsesc niciodată momentul potrivit pentru a vorbi cu el.“ (Andrew)

Transmit fără să vreau mesajul că sunt prea ocupat ca să stau de vorbă cu copilul meu adolescent? Dacă da, cum îi pot arăta că sunt dispus să vorbesc cu el? Ce momente pot dedica discuţiilor cu copiii mei? (Deuteronomul 6:7)

„Cu ochii scăldaţi în lacrimi, i-am povestit mamei despre o ceartă pe care am avut-o la şcoală. Voiam doar să mă consoleze; în schimb, ea m-a mustrat. De atunci n-am mai apelat la ajutorul ei când mi s-a întâmplat ceva.“ (Kenji)

Cum reacţionez când copiii mei îmi cer ajutorul? Chiar dacă trebuie să-i corectez, n-ar fi mai bine să-i ascult cu empatie înainte de a le da sfaturi? (Iacov 1:19)

„De fiecare dată când părinţii mi-au spus că putem vorbi fără să se supere, până la urmă tot s-au supărat pe mine. Te simţi trădat când se întâmplă asta.“ (Rachel)

Când copilul meu îmi spune ceva ce mă supără, ce ar trebui să fac pentru a-mi stăpâni prima reacţie? (Proverbele 10:19)

„Mi s-a întâmplat adesea să-i vorbesc mamei despre cele mai intime gânduri ale mele şi apoi să aflu că le-a spus imediat şi prietenelor ei. Multă vreme n-am mai avut încredere în ea.“ (Chantelle)

Arăt consideraţie faţă de copilul meu, nedezvăluind chestiunile personale pe care mi le-a împărtăşit? (Proverbele 25:9)

„Am o mulţime de lucruri despre care vreau să vorbesc cu părinţii, doar că nu reuşesc să iau iniţiativa. Ce bine ar fi dacă m-ar ajuta şi ar începe ei conversaţia!“ (Courtney)

Pot lua iniţiativa să vorbesc cu copilul meu adolescent? Ce momente ar fi cele mai potrivite pentru acest lucru? (Eclesiastul 3:7)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Nu lăsa ca un obstacol în comunicare să te oprească din drum; poţi găsi o cale de a comunica mai bine cu părinţii!