Tinerii se întreabă
Cum să fac faţă stresului de la şcoală?
„Stresul de la şcoală nu scade odată cu trecerea anilor; doar cauzele lui se schimbă.“ (James, Noua Zeelandă) *
„La şcoală presiunile erau atât de mari, încât de multe ori îmi venea să plâng şi să ţip în acelaşi timp.“ (Sharon, Statele Unite)
SIMŢI că părinţii tăi pur şi simplu nu înţeleg cât de mare e stresul de la şcoală? E adevărat, ei ţi-ar putea spune că nu ai un credit de achitat sau o familie de întreţinut şi nici nu trebuie să mulţumeşti vreun patron. Însă tu consideri, probabil, că te confrunţi cu stres în aceeaşi măsură ca şi părinţii tăi, dacă nu chiar într-o măsură mai mare.
Până şi drumul spre şcoală şi înapoi poate fi o sursă de stres. „De multe ori au loc încăierări în autobuz“, spune o tânără din Statele Unite pe nume Tara. „De fiecare dată când se întâmplă asta, şoferul opreşte, ne dă jos pe toţi şi astfel întârziem jumătate de oră sau chiar mai mult.“
Se diminuează stresul odată ce ajungi la şcoală? Nici vorbă! Tocmai de aceea, poate că îţi va fi uşor să înţelegi sentimentele descrise mai jos.
Stresul cauzat de profesori
„Profesorii vor să învăţ foarte bine şi să iau întotdeauna cele mai mari note. Mă simt pur şi simplu obligată să le fac pe plac.“ (Sandra, Fiji)
„Profesorii le impun elevilor — mai ales celor mai capabili — să obţină rezultate foarte bune la învăţătură. Efectiv fac presiuni asupra noastră.“ (April, Statele Unite)
„Chiar dacă ţi-ai fixat deja obiective valoroase, unii profesori te fac să te simţi ca un gunoi dacă nu urmezi instruirea superioară pe care ei ţi-o propun.“ (Naomi, Statele Unite)
Cum te afectează stresul cauzat de profesori?
Stresul cauzat de colegi
„În liceu, adolescenţii se simt mai liberi şi sunt mai rebeli. Dacă nu te porţi ca ei, nu eşti «cool».“ (Kevin, Statele Unite)
„În fiecare zi trebuie să înfrunt tentaţia de a consuma alcool şi de a face sex. Uneori, văzând că majoritatea colegilor fac asta, îmi este greu să fiu diferit.“ (Aaron, Noua Zeelandă)
„De când am împlinit 12 ani, toţi colegii mă întreabă: «Tu când ai de gând să ieşi cu un băiat?». Asta mă stresează cel mai mult la şcoală.“ (Alexandria, Statele Unite)
„Colegii au tot insistat să-mi dau întâlniri. Fiindcă am refuzat, s-a spus despre mine că aş fi lesbiană. Şi pe atunci aveam numai 10 ani!“ (Christa, Australia)
Cum te afectează stresul cauzat de colegi?
Stresul cauzat de reacţia pe care crezi că o vor avea colegii când îţi vor afla convingerile religioase
„Nu este uşor să le vorbeşti colegilor despre convingerile tale pentru că nu ştii ce vor crede despre tine după aceea. Ţi-e teamă să nu te considere ciudat.“ (Carol, Hawaii)
„În gimnaziu şi în liceu, adolescenţii se îmbată, se droghează şi fac sex. E un mediu foarte stresant. Nu vrei ca alţii să râdă de tine pentru că trăieşti după normele Bibliei şi astfel eşti diferit.“ (Susan, Statele Unite)
Cum te afectează situaţiile în care sunt implicate convingerile tale religioase?
Alţi factori de stres.
Bifează-l în lista de mai jos sau scrie-l pe acela care te afectează cel mai mult.
-
Examenele
-
Temele pentru acasă
-
Aşteptările înalte ale părinţilor
-
Propriile mele aşteptări înalte
-
Colegii care mă terorizează sau mă hărţuiesc sexual
-
Alţi factori ․․․․․
Cinci paşi pentru a reduce stresul
Realist vorbind, nu te poţi aştepta să treci prin anii de şcoală fără să ai parte de stres. E adevărat, prea mult stres poate fi dăunător. Înţeleptul rege Solomon a scris: „Îngrijorarea din inima omului o face să se deprime“ (Proverbele 12:25). Însă nu trebuie să te laşi copleşit de stres. Secretul este să înveţi să-l ţii sub control.
Putem asemăna acest lucru cu ridicarea greutăţilor. Pentru a atinge performanţa dorită, un halterofil trebuie să se pregătească în mod corespunzător, să efectueze corect ridicările şi să nu ridice greutăţi prea mari. Astfel, îşi va dezvolta o musculatură puternică şi nu se va accidenta. Însă dacă nu procedează în acest mod, şi-ar putea provoca leziuni ale muşchilor sau chiar ar putea suferi o fractură.
În mod asemănător, şi tu poţi reuşi să te achiţi de responsabilităţile primite la şcoală şi să ţii stresul sub control astfel încât acesta să nu-ţi dăuneze. Cum anume? Iată câteva sugestii:
-
Identifică factorii de stres. „Cel prevăzător vede nenorocirea şi se ascunde“, spune un proverb biblic (Proverbele 22:3). Dar nu te poţi „ascunde“, sau nu poţi lupta împotriva stresului, dacă nu ştii mai întâi ce anume îl cauzează. Uită-te la răspunsurile pe care le-ai scris. Ce factor de stres te afectează cel mai mult?
-
Fă cercetări. De pildă, dacă eşti stresat din cauză că ai multe teme de făcut, analizează sugestiile din articolul „Tinerii se întreabă. . . Când să-mi fac temele?“, apărut în revista Treziţi-vă! din 22 ianuarie 2004. Sau, dacă eşti supus la presiuni ca să ai o relaţie imorală cu un coleg de clasă, poţi găsi sfaturi utile în articolul „Tinerii se întreabă. . . Ce să fac dacă cineva îmi propune să facem sex?“, publicat în revista Treziţi-vă! din martie 2007.
-
Pregăteşte-ţi răspunsul. Dacă eşti stresat din cauza modului în care ar putea reacţiona colegii tăi când îţi vor afla convingerile religioase, gândeşte-te la ce vei spune sau cum vei reacţiona înainte de a se întâmpla acest lucru (Proverbele 29:25). „Faptul că m-am pregătit dinainte mi-a fost de un real ajutor“, mărturiseşte Kelsey, o tânără de 18 ani. „Ştiam deja ce argumente să aduc.“ Un alt tânăr de 18 ani, pe nume Aaron, din Belgia, a procedat la fel. „M-am gândit ce întrebări mi s-ar putea pune şi mi-am pregătit răspunsul la ele. Dacă n-aş fi făcut asta, n-aş fi îndrăznit să vorbesc despre credinţa mea“, spune el.
-
Nu amâna. Puţine probleme vor dispărea de la sine dacă le ignori. De obicei se agravează, provocându-ţi şi mai mult stres. De exemplu, dacă vei spune de la bun început că eşti un Martor al lui Iehova, acest lucru te va ocroti foarte mult. Marchet, de 20 de ani, remarcă: „Cum începea un nou an şcolar, iniţiam conversaţii despre anumite subiecte care îmi dădeau ocazia să vorbesc despre normele Bibliei. Dacă lăsam mai mult timp să treacă, îmi era apoi foarte greu să spun că sunt Martor. Însă când îmi făceam cunoscute principiile şi trăiam în armonie cu ele pe parcursul anului şcolar, lucrurile stăteau mult mai bine“.
-
Cere ajutor. Chiar şi cel mai puternic halterofil are limitele lui. Cu siguranţă, şi tu le ai pe ale tale. Dar nu trebuie să-ţi porţi singur povara (Galateni 6:2). De ce n-ai vorbi cu părinţii tăi sau cu alţi creştini maturi? Arată-le ce ai răspuns la întrebările puse în articol. Discutaţi despre modul în care ei te-ar putea ajuta să faci faţă presiunilor cu care te confrunţi. Liz, o tânără din Irlanda, i-a mărturisit tatălui său că îi era teamă să nu fie ridiculizată din cauza convingerilor ei religioase. „În fiecare zi, înainte să mă ducă la şcoală, tata se ruga împreună cu mine. Acest lucru îmi dădea întotdeauna un sentiment de siguranţă“, spune ea.
Stres benefic?
Deşi pare greu de crezut, faptul că simţi puţin stres e un lucru bun. În ce sens? Aceasta arată că eşti sârguincios şi că ai o conştiinţă care lucrează. Observă cum îl descrie Biblia pe un om care nu părea deloc stresat: „Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să-ţi mai încrucişezi puţin mâinile ca să te culci, şi sărăcia vine peste tine ca un tâlhar, iar lipsa, ca un om înarmat“ (Proverbele 6:9–11).
În concluzie, iată ce spune o tânără de 16 ani pe nume Heidi: „Şcoala ar putea părea un loc groaznic, dar presiunile pe care le întâmpini aici sunt aceleaşi de care vei avea parte şi la un loc de muncă“. E adevărat, nu e uşor să faci faţă stresului. Dar dacă vei reuşi să-l ţii sub control, nu-ţi va dăuna. Dimpotrivă, te va face o persoană mai puternică.
^ par. 3 Unele nume din acest articol au fost schimbate.
MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI
-
În cazul tău, care sunt unele indicii ale stresului?
-
De ce perfecţionismul nu face decât să-ţi accentueze stresul?
-
Cu cine ai putea vorbi dacă te simţi copleşit de stres?