O iubire mai puternică decât uraganele
O iubire mai puternică decât uraganele
În 2005, uraganele Katrina şi Rita au lovit coasta americană a golfului Mexic, provocând mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Între cei ce au suferit de pe urma dezastrelor au fost şi mii de Martori ai lui Iehova.
Sub îndrumarea filialei din Statele Unite a Martorilor lui Iehova, comitetele de ajutorare au intrat imediat în acţiune. În Louisiana, acestea au înfiinţat 13 centre de ajutorare, 9 depozite de alimente şi 4 depozite de combustibil. Comitetele au coordonat operaţiunile de ajutorare pe o suprafaţă de 80 000 km2. Aproape 17 000 de voluntari Martori ai lui Iehova din toate colţurile Statelor Unite şi din alte 13 ţări au venit să ia parte la distribuirea ajutoarelor şi la lucrările de reconstrucţie. Rezultatele muncii lor au demonstrat că iubirea creştină e mai puternică decât forţele naturii (1 Corinteni 13:1–8).
Voluntarii au reparat peste 5 600 de locuinţe aparţinând colaboratorilor lor în credinţă şi 90 de Săli ale Regatului (locurile de închinare ale Martorilor lui Iehova), cu alte cuvinte aproape toate clădirile avariate ale Martorilor. În armonie cu cuvintele consemnate în Galateni 6:10, care îi îndeamnă pe creştini ‘să facă ce este bine faţă de toţi’, Martorii lui Iehova le-au venit în ajutor chiar şi persoanelor de altă religie.
PARTICIPAREA la operaţiunile de ajutorare a pretins sacrificii, dar răsplăţile au fost pe măsură. Prezentăm în cele ce urmează declaraţiile a şapte Martori care au supravegheat diverse aspecte ale activităţii de ajutorare.
„Una dintre cele mai frumoase perioade din viaţă“
Robert: Activitatea mea în cadrul unui comitet de ajutorare a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţă. La cei 67 de ani ai mei, sunt cel mai în vârstă membru al comitetului. Am slujit cot la cot cu o armată de voluntari, Martori ai lui Iehova. Mulţi dintre aceştia erau tineri spirituali, cu calităţi excepţionale. E foarte încurajator să-i vezi pe tineri manifestând iubire şi spirit de sacrificiu pentru Iehova şi colaboratorii creştini!
Soţia mea, Veronica, mi-a fost de mare ajutor. Pentru a ne putea implica mai mult în operaţiunile de ajutorare, ea m-a susţinut în decizia de a renunţa la locul de muncă pe care-l aveam de peste 40 de ani. Acum muncim o seară pe săptămână făcând curăţenie la birouri. Am învăţat să ne mulţumim cu mai puţin şi ne-am simplificat viaţa. Atmosfera spirituală în care ne desfăşurăm activitatea ne-a ajutat să înţelegem mai bine ce înseamnă a pune Regatul lui Dumnezeu pe primul plan în viaţă (Matei 6:33). Am văzut în repetate rânduri cum Iehova se îngrijeşte de poporul său.
Frank: Slujesc la centrul de ajutorare din Baton Rouge ca supraveghetor al departamentului care se ocupă de pregătirea şi distribuirea alimentelor pentru voluntari. La început, asigurarea hranei pentru voluntari ne lua între 10 şi 12 ore pe zi, iar asta în fiecare zi a săptămânii. Binecuvântările însă au fost nenumărate. Una dintre cele mai importante a fost să vedem cu propriii ochi puterea iubirii creştine.
Mulţi voluntari care au ajutat la distribuirea alimentelor timp de o săptămână au întrebat dacă puteau să vină şi altădată. Alţii ne-au scris sau chiar au telefonat exprimându-şi profunda recunoştinţă pentru privilegiul de a da o mână de ajutor. Pe mine şi pe soţia mea, Veronica, ne-a impresionat profund spiritul lor de sacrificiu.
I s-a făcut pielea de găină
Gregory: Eu şi soţia mea, Kathy, ne-am vândut casa din Las Vegas (Nevada) şi ne-am cumpărat o furgonetă şi o rulotă, care a devenit casa noastră. Întrucât ne-am simplificat viaţa, am putut să participăm la operaţiunile de ajutorare din Louisiana mai bine de doi ani. Acum, mai mult ca oricând, înţelegem adevărul cuvintelor consemnate în Biblie în Maleahi 3:10: „«Puneţi-mă . . . la încercare, vă rog», spune Iehova al armatelor, «şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi revărsa binecuvântări peste voi. Nimeni nu va duce lipsă de nimic»“.
Zâmbim adesea când oamenii ne spun: „Ce spirit de sacrificiu aveţi!“. Cu treizeci de ani în urmă, eu şi Kathy doream nespus să slujim la filiala din Statele Unite a Martorilor lui Iehova, dar aveam copii de crescut. Participarea la operaţiunile de ajutorare ne-a satisfăcut dorinţa de a face mai mult în serviciul pentru Dumnezeu. Un alt mare privilegiu a fost acela de a lucra alături de alţi Martori, unii chiar foarte talentaţi. De pildă, unul dintre bucătarii noştri fusese bucătar-şef la un restaurant de lux, iar altul lucrase ca bucătar pentru doi preşedinţi ai Statelor Unite.
Operaţiunile de ajutorare au fost o experienţă care i-a marcat profund pe mulţi voluntari. De pildă, unui Martor în vârstă de 57 de ani i s-a făcut pielea de găină în timp ce povestea cum le-a venit în ajutor victimelor uraganelor. Chiar şi unii Martori care nu au putut veni să ne ajute au fost o sursă de încurajare. Doi voluntari specializaţi în înlăturarea mucegaiului ne-au dat un afiş realizat şi semnat de toţi membrii a trei congregaţii din statul lor, Nebraska, inclusiv de copii.
‘Am văzut grija lui Dumnezeu faţă de sufletele zdrobite’
Wendell: A doua zi după ce furia uraganului Katrina s-a potolit, filiala din Statele Unite m-a rugat să evaluez pagubele aduse Sălilor Regatului şi locuinţelor Martorilor lui Iehova din Louisiana şi Mississippi. Aceasta nu a fost o simplă repartiţie, ci şi o experienţă din care am învăţat multe. Întrucât am locuit 32 de ani într-o zonă în care e mare nevoie de proclamatori ai Regatului, eu şi soţia mea, Janine, am văzut clar grija iubitoare a lui Iehova pentru slujitorii săi. Acum însă o vedeam la o scară mult mai mare.
Am privilegiul să slujesc în calitate de preşedinte al comitetului de ajutorare din Baton Rouge. Deşi nu e deloc uşoară, această repartiţie mi-a adus satisfacţii uriaşe. Într-adevăr, pe parcursul operaţiunilor de ajutorare, comitetul a văzut de sute de ori cum Dumnezeu a rezolvat probleme, a deschis uşi şi s-a îngrijit de sufletele zdrobite aşa cum numai un Tată Atotputernic şi iubitor ar face.
Mulţi ne întreabă: „Cum de reuşiţi şi acum, după mai bine de doi ani, să luaţi parte la operaţiunile de ajutorare?“. E-adevărat, nu ne-a fost întotdeauna uşor. A trebuit să facem multe schimbări în viaţă. Totuşi, am văzut cât de util este să-ţi păstrezi ‘ochiul simplu’ (În timpul primelor noastre misiuni de căutare-salvare în New Orleans, ne odihneam foarte puţin. Din cauza actelor de brutalitate şi a haosului ce domnea în oraş, s-a impus prezenţa forţelor armate, ceea ce complica şi mai mult lucrurile. Foarte uşor ne-am fi putut simţi intimidaţi de munca imensă ce ne aştepta!
Am întâlnit mii de Martori care suferiseră mari pierderi. Ne rugam cu ei şi încercam să le aducem mângâiere. Apoi, cu ajutorul lui Iehova, ne apucam de treabă. Uneori, am impresia că în aceşti doi ani am trăit două vieţi întregi.
Nu o dată mi s-a întâmplat ca, atunci când mă simţeam epuizat atât fizic, cât şi afectiv, să sosească un nou grup de voluntari, unii pentru câteva luni, alţii pentru o perioadă nedeterminată. Văzând atâţia voluntari bucuroşi şi sârguincioşi, între care mulţi tineri, căpătam tăria de a merge mai departe.
Iehova ne-a venit de multe ori în ajutor. De pildă, imediat după ce am ajuns în zonele calamitate, ne-am dat seama că mulţi copaci căzuseră peste locuinţele fraţilor. Mai bine de 1 000 de case erau avariate. Întrucât nu aveam personalul şi utilajele necesare pentru a înlătura copacii, o muncă deosebit de periculoasă, membrii comitetului s-au rugat în acest sens. Chiar în ziua următoare, un frate care avea camion şi exact Psalmul 65:2).
utilajele de care aveam nevoie s-a oferit să ne ajute. Cu altă ocazie, ni s-a răspuns la o rugăciune în numai 15 minute. Iar altădată, utilajele cu privire la care ne rugam erau deja în drum spre noi înainte de a spune „Amin“! Într-adevăr, Iehova s-a dovedit ‘Ascultătorul rugăciunii’ („Sunt mândru să fiu Martor al lui Iehova!“
Matthew: A doua zi după ce uraganul Katrina a încetat, am reuşit să organizăm distribuirea în zona calamitată a 15 tone de alimente, apă şi alte bunuri de strictă necesitate, toate din donaţii. Poporul lui Iehova şi-a dovedit din plin generozitatea!
Ca să fim mai eficienţi, eu şi soţia mea, Darline, ne-am mutat mai aproape de zona calamitată, mai precis la două ore de mers cu maşina. Un Martor din partea locului ne-a oferit o slujbă cu jumătate de normă. În felul acesta, ne-am putut folosi cea mai mare parte a timpului în operaţiunile de ajutorare. Un alt Martor ne-a pus la dispoziţie un apartament. Mi se umple inima de recunoştinţă când mă gândesc că fac parte dintr-o comunitate atât de iubitoare! Sunt mândru să fiu Martor al lui Iehova!
Ted: La scurt timp după uragan, eu şi soţia mea, Debbie, ne-am oferit să slujim ca voluntari la operaţiunile de ajutorare. În numai câteva zile, am găsit o rulotă lungă de nouă metri, suficient de uşoară ca să o putem tracta cu camioneta noastră. Costa jumătate din cât valora şi se încadra perfect în bugetul nostru. Am considerat-o un răspuns la rugăciunile noastre. Rulota a fost locuinţa noastră mai bine de doi ani.
La un moment dat, ne-am luat o vacanţă, în care ne-am vândut casa şi majoritatea bunurilor, eliberându-ne de unele responsabilităţi. Astfel am putut accepta sarcini suplimentare în New Orleans, unde slujesc în calitate de coordonator al proiectului de reconstrucţie. Pe parcursul operaţiunilor de ajutorare, ne-am simţit încurajaţi văzând cum Iehova se dovedea „Dumnezeul oricărei mângâieri“ pentru închinătorii săi. Mulţi sufereau nu numai pentru că locuinţele lor şi Sălile Regatului fuseseră distruse, dar şi pentru că, obligaţi să evacueze zona, simţeau lipsa congregaţiilor şi a teritoriului în care predicaseră vestea bună (2 Corinteni 1:3).
‘Credinţa lor ne-a mişcat inima’
Justin: În octombrie 2005 s-au solicitat voluntari care să dea o mână de ajutor în zonele calamitate de pe coasta golfului Mexic. Eu şi soţia mea, Tiffany, am înaintat fără întârziere câte o cerere, iar în februarie 2006 am fost invitaţi să ne alăturăm echipei de construire a acoperişurilor, coordonată de centrul de ajutorare din Kenner, aflat în apropiere de New Orleans.
În fiecare zi lucram la câte o casă. Martorii locali ne-au mişcat inima prin marea lor credinţă şi prin încrederea lor nestrămutată în Dumnezeu. Pe zi ce trecea eram tot mai convinşi că e o adevărată nesăbuinţă să te bizui pe lucrurile materiale. Când vezi ce pot realiza cu ajutorul lui Iehova slujitorii săi şi când le vii în ajutor colaboratorilor tăi în credinţă, te cuprinde o bucurie fără margini, o bucurie ce nu poate fi descrisă în cuvinte!
[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]
O zi la un centru de ajutorare
Pentru echipa de la bucătăria unui centru de ajutorare, munca începe la ora 4.30 dimineaţa. La ora 7.00, întreaga „familie“ de voluntari se adună în locul unde se ia masa pentru a analiza un text din Biblie, analiză ce durează cam zece minute. Cel ce conduce programul le urează bun venit noilor voluntari şi le împărtăşeşte celor prezenţi experienţe încurajatoare de ultimă oră.
După ce se rosteşte o rugăciune de mulţumire, toţi au parte de un mic dejun bogat, iar apoi se îndreaptă spre muncă. Unii rămân la centru, lucrând la birou, la spălătorie sau la bucătărie. Bucătarii pregătesc porţiile de mâncare la pachet, care, la prânz, sunt luate de un reprezentant al fiecărei echipe de pe teren.
Luni seara, „familia“ se întruneşte pentru a studia Biblia pe baza unui articol din revista Turnul de veghe, publicată de Martorii lui Iehova. Astfel, voluntarii rămân tari spiritualiceşte, ceea ce îi ajută să persevereze cu bucurie şi să aibă un punct de vedere corect cu privire la propria muncă (Matei 4:4; 5:3).
[Chenarul de la pagina 19]
„V-am judecat greşit!“
O femeie din New Orleans îşi lipise pe uşă un bilet pe care scria: „În atenţia Martorilor lui Iehova: Nu sunaţi!“. Într-o zi, o echipă de voluntari a început să refacă o casă distrusă de uragan aflată peste drum de casa ei. Zi de zi, femeia observa atitudinea călduroasă şi prietenoasă a lucrătorilor. Învinsă în cele din urmă de curiozitate, femeia s-a dus în recunoaştere. Când a aflat că voluntarii erau Martori ai lui Iehova, a spus că, după uragan, nimeni de la biserica ei nu o sunase. „V-am judecat greşit!“, a spus ea. Urmarea? Femeia a dezlipit biletul de pe uşă şi i-a invitat pe Martori să o viziteze.
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Robert şi Veronica
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Frank şi Veronica
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Gregory şi Kathy
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Wendell şi Janine
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Matthew şi Darline
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Ted şi Debbie
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Justin şi Tiffany