„FĂRĂ afecţiune naturală.“ Aşa descrie Biblia starea multor oameni din zilele noastre, perioadă numită „zilele din urmă“ (2 Timotei 3:1, 3, 4). „Epidemia“ de abuzuri sexuale asupra copiilor, comise chiar în sânul familiei, constituie o dovadă vie a împlinirii acestei profeţii. De fapt, cuvântul grecesc ástorgos, * tradus în română prin expresia „fără afecţiune naturală“, sugerează lipsă de iubire între membrii familiei, în special iubirea părinţilor faţă de copii. Iar, în cele mai multe cazuri, chiar în familie au loc abuzuri asupra copiilor.

Unii cercetători afirmă că, în cele mai multe cazuri de abuz sexual, autorul este tatăl sau bărbatul care îndeplineşte rolul de părinte ori alţi bărbaţi care fac parte din familie. Deşi majoritatea victimelor sunt fete, şi băieţii, chiar mulţi, sunt abuzaţi. Iar cazurile în care autoarea este o femeie nu sunt atât de rare cum aţi crede. Însă cele mai multe cazuri neraportate de abuzuri sexuale sunt, după cât se pare, incesturile între fraţi, când copilul mai mare sau mai puternic îl agresează ori îl seduce pe fratele mai mic şi mai slab (sau pe sora mai mică), determinându-l să aibă raporturi sexuale. Ca părinţi, cu siguranţă consideraţi asemenea acte revoltătoare.

Dar ce puteţi face pentru ca în familia voastră să nu se întâmple o asemenea tragedie? Fiecare membru al familiei trebuie să înveţe şi să preţuiască unele principii care nu permit dezvoltarea unui comportament abuziv. Unde pot fi găsite? Nicăieri altundeva decât în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru a deveni un refugiu, familia trebuie să adopte normele morale prezentate în Biblie. În paginile ei, relaţiile sexuale nu sunt un subiect tabu. Biblia vorbeşte într-un mod demn, totuşi direct, despre sex. Din ea înţelegem că Dumnezeu a vrut ca relaţiile sexuale între soţ şi soţie să procure o adevărată plăcere (Proverbele 5:15–20). În schimb, relaţiile sexuale în afara căsniciei sunt condamnate de Dumnezeu. Biblia dezaprobă pe faţă incestul. În Leviticul, capitolul 18, sunt interzise relaţiile incestuoase. Remarcaţi următoarele cuvinte: „Niciunul  dintre voi să nu se apropie de vreo rudă de sânge apropiată ca să-i descopere goliciunea [adică să aibă relaţii sexuale]. Eu sunt Iehova“. — Leviticul 18:6.

Iehova a inclus toate formele de incest între ‘lucrurile dezgustătoare’ pentru care făptaşul era pedepsit cu moartea (Leviticul 18:26, 29). Înţelegem aşadar că Creatorul nostru are norme morale foarte înalte. În prezent, multe guverne împărtăşesc acest punct de vedere, pedepsind prin lege abuzul sexual asupra copilului comis în sânul familiei. În multe locuri, conform legii, un copil abuzat sexual de un adult a fost de fapt violat. De ce se foloseşte un cuvânt atât de dur dacă adultul nu a folosit forţa?

Multe autorităţi în materie au ajuns să înţeleagă ceea ce Biblia a spus cu mult timp în urmă despre copii: ei nu sunt în stare să judece precum adulţii. De exemplu, în Proverbele 22:15 se spune: „Nebunia este lipită de inima copilului“. Iar apostolul Pavel a scris sub inspiraţie divină: „Când eram copil mic, . . . gândeam ca un copil mic, judecam ca un copil mic, dar, când am devenit bărbat, am înlăturat trăsăturile de copil mic“. — 1 Corinteni 13:11.

Un copil nu poate înţelege pe deplin semnificaţia actului sexual şi nici nu-şi poate imagina  ce consecinţe va avea peste ani. Prin urmare, mulţi sunt de părere că un copil nu-şi poate da consimţământul în cunoştinţă de cauză la un act sexual. Cu alte cuvinte, dacă un adult (sau un tânăr mai mare) are relaţii cu un copil, persoana mai mare nu-şi poate justifica fapta spunând că copilul nu s-a opus ori că el i-a cerut să o facă. Adultul se face vinovat de viol. Acesta este o crimă, care se pedepseşte de obicei cu închisoarea. Vinovat de viol este violatorul, nu victima, care s-a opus.

Din nefericire însă, majoritatea acestor crime nu sunt în prezent pedepsite de autorităţi. De exemplu, s-a estimat că în Australia doar 10% dintre vinovaţi ajung în faţa instanţei, iar puţini sunt condamnaţi. Şi alte ţări se confruntă cu situaţii similare. Într-adevăr, guvernele nu pot să facă prea multe pentru a ocroti familiile creştine. În schimb, prin aplicarea principiilor biblice se obţin rezultate foarte bune.

Adevăraţii creştini înţeleg că Dumnezeu, autorul principiilor amintite anterior şi consemnate în Cuvântul său, nu s-a schimbat. El vede orice faptă, chiar şi pe cele ascunse ochilor majorităţii oamenilor. Biblia spune: „Totul este . . . descoperit înaintea ochilor aceluia căruia trebuie să-i dăm socoteală“. — Evrei 4:13.

Dumnezeu ne va cere socoteală dacă-i încălcăm poruncile şi le facem rău altora. În schimb, ne binecuvântează când respectăm poruncile sale referitoare la viaţa de familie. Care sunt unele dintre acestea?

„Iubirea . . . este o legătură perfectă a unităţii“, se spune în Biblie (Coloseni 3:14). Dar, potrivit Scripturilor, iubirea este mai mult decât un sentiment. Ea se reflectă în motivaţiile pe care le naşte în noi, în conduita pe care ne impulsionează să o avem şi în faptele pe care le interzice (1 Corinteni 13:4–8). A arăta iubire în sânul familiei înseamnă a-l trata pe fiecare cu demnitate, respect şi bunătate. Înseamnă a trăi în armonie cu rolul pe care ni l-a încredinţat fiecăruia Dumnezeu, un rol important şi onorabil.

În calitate de cap al familiei, tatăl trebuie să ia iniţiativa în a arăta iubire. El înţelege că tatăl creştin nu are dreptul să fie tiran, să abuzeze de autoritatea pe care o are asupra soţiei şi a copiilor. Din contră, el îl imită pe Cristos în ce priveşte exercitarea autorităţii (Efeseni 5:23, 25). Prin urmare, este tandru şi iubitor cu soţia şi răbdător şi blând cu copiii. Îi ocroteşte cu loialitate şi face tot ce îi stă în putinţă ca nimic să nu le răpească pacea, inocenţa ori sentimentul de încredere şi de siguranţă.

Şi mama are un rol demn, deosebit de important în familie. Pentru a arăta cât de grijulii pot fi Iehova şi Isus, Biblia face referire la instinctul matern ocrotitor care se observă în lumea animalelor (Matei 23:37). O mamă trebuie să fie la fel de hotărâtă să-şi protejeze copiii. Plină de iubire, ea nu ezită să pună siguranţa şi binele lor mai presus de ale sale. Părinţii nu au voie să abuzeze de putere, să fie tiranici ori să recurgă la intimidări nici în relaţiile dintre ei, nici în relaţiile cu copiii lor. Ei nu trebuie să le permită nici copiilor să se poarte aşa unii cu alţii.

Când membrii familiei se tratează cu respect şi demnitate, va exista o mai bună comunicare. Iată ce a spus William Prendergast, autorul unei lucrări de specialitate: „Toţi părinţii ar trebui să discute zi de zi, de la inimă la inimă, cu copiii lor, fie că sunt mici, fie că sunt adolescenţi“. El adaugă: „După cât se pare, [comunicarea] este cea mai bună soluţie la acest flagel, abuzul sexual“. Într-adevăr, Biblia recomandă chiar o astfel de comunicare: constantă, caracterizată prin iubire (Deuteronomul 6:6, 7). Când se aplică această îndrumare, căminul devine un loc în care fiecare membru se simte liber să spună tot ce are pe suflet.

Este adevărat, trăim într-o lume rea şi nu putem preveni toate abuzurile. Cât de important este, aşadar, ca familia să fie un loc în care membrii ei să se simtă în siguranţă! Dacă unuia i se întâmplă ceva rău în afara familiei, ştie că în sânul ei va găsi mângâiere şi înţelegere. Un asemenea cămin este un adevărat refugiu, un adăpost într-o lume plină de primejdii. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze eforturile de a face din familia voastră un refugiu!