Indestructibilul urs-de-apă
Indestructibilul urs-de-apă
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN JAPONIA
▪ ÎN ORICE fel de mediu umed aţi căuta, în muşchi, gheaţă, albia râurilor, izvoare termale, lacuri, oceane şi poate chiar în grădina voastră, s-ar putea să găsiţi urşi-de-apă, unele dintre cele mai rezistente vietăţi din toată creaţia. Atât de mic încât abia dacă poate fi văzut cu ochiul liber, ursul-de-apă are un corp scurt, alcătuit din patru segmente şi învelit într-o cuticulă, şi opt picioruşe, fiecare terminându-se cu nişte gheruţe. Forma corpului şi mişcările-i greoaie aduc cu cele ale unui urs. De aici şi-a căpătat mica făptură numele de urs-de-apă.
Urşii-de-apă sunt tardigrazi, denumire care înseamnă „umblă încet“. Se cunosc sute de specii de tardigrazi. Femela depune între 1 şi 30 de ouă o dată. În doar câteva mâini de nisip sau sol umed se găsesc zeci de mii de astfel de vietăţi. Un loc preferat sunt muşchii de pe acoperişul caselor.
Urşii-de-apă pot supravieţui celor mai vitrege condiţii. „Unele specimene care au fost ţinute opt zile în vid, transferate apoi timp de trei zile în heliu la temperatura camerei şi apoi ţinute câteva ore la o temperatură de -272°C au revenit la viaţă când au fost aduse la temperatura camerei“, se afirmă în Encyclopædia Britannica. De asemenea, urşii-de-apă pot supravieţui unor radiaţii X de sute de ori mai puternice decât cele care pe om l-ar ucide. Şi, cel puţin teoretic, pot supravieţui o vreme şi vidului din spaţiul interstelar!
În ce constă secretul ursului-de-apă? În capacitatea lui de a intra într-o stare asemănătoare morţii, în care metabolismul îi încetineşte până la 0,01% faţă de normal, metabolism aproape indetectabil! Ca să ajungă în această stare, ursul-de-apă îşi trage picioruşele în interiorul corpului, înlocuieşte apa pierdută cu un zahar special şi se încolăceşte devenind o bilă minusculă, acoperită cu ceară. În condiţii normale de umiditate, el revine la viaţă în numai câteva minute sau ore. De pildă, nişte urşi-de-apă ale căror funcţii vitale fuseseră întrerupte 100 de ani au fost revitalizaţi cu succes!
Într-adevăr, în felul lor tăcut, dar minunat, aceste mici „târâtoare“ îl laudă pe Iehova! — Psalmul 148:10, 13.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 30]
© Diane Nelson/Visuals Unlimited