Cererea de ştiri este satisfăcută

„TOŢI atenienii şi străinii care locuiau temporar acolo nu-şi petreceau timpul liber cu nimic altceva decât cu istorisirea sau cu ascultarea a ceva nou“, a scris cronicarul Luca în urmă cu aproximativ 2 000 de ani (Faptele 17:21). Însă cu un secol mai înainte, guvernul roman, dându-şi seama de marea dorinţă a oamenilor de a fi la zi cu ştirile, începuse să afişeze în locurile publice foarte frecventate nişte buletine cu evenimentele zilei, numite Acta Diurna.

În secolul al VII-lea, chinezii tipăreau primul ziar din lume, numit Dibao (Pao). În Europa, unde erau încă mulţi oameni neştiutori de carte, povestitorii ambulanţi duceau cu ei ştirile despre războaie, dezastre, crime şi alte subiecte. Mai târziu, prin pieţe şi pe la târguri se vindeau buletine de ştiri ilustrate, scrise de mână sau tipărite cu ajutorul clişeelor gravate în lemn.

Cu trecerea timpului, companiile comerciale şi-au îmbogăţit scrisorile de afaceri cu ştiri importante. În cele din urmă, aceste ştiri au apărut pe o foaie suplimentară numită nova (noutăţi), care putea fi pusă în circulaţie.

Apariţia ziarelor

În secolul al XVII-lea au început să se publice cu regularitate două ziare germane. Primul a început să fie tipărit în 1605 la Strasbourg şi se numea Relation (relatarea ştirilor), iar celălalt în 1609 la Wolfenbüttel, având titlul Avisa Relation oder Zeitung (buletin consultativ). Primul cotidian din Europa a fost Einkommende Zeitungen (ştiri proaspete), apărut în 1650, în Leipzig (Germania).

Acest prim cotidian din Leipzig avea patru pagini, în format de buzunar, iar ştirile erau prezentate  la întâmplare. Exemplarele cumpărate separat erau destul de ieftine, însă abonamentul pe un an costa cât salariul pe o lună al unui muncitor bine plătit. Cu toate acestea, cererea de ziare creştea cu rapiditate. Numai în Germania, în 1700 existau deja vreo 50–60 de ziare publicate cu regularitate, care ajunseseră să aibă câteva sute de mii de cititori.

La început, sursele de informare erau scrisorile, alte ziare, diriginţii de poştă ce primeau ştirile prin poştă şi le copiau ori pur şi simplu bârfele auzite de reporteri în locurile publice. Dar cum concurenţa era tot mai mare, editorii au început să se concentreze asupra calităţii şi cantităţii ştirilor, căutând să le îmbunătăţească. Astfel, ei au angajat primii redactori de profesie. Şi întrucât majoritatea editorilor nu-şi puteau permite o reţea extinsă de surse de informare şi de jurnalişti, setea de ştiri a dus la apariţia agenţiilor de presă, care strângeau şi distribuiau ştirile editorilor abonaţi.

Invenţii extrem de utile

Însă publicarea ziarelor n-ar fi fost posibilă fără unele invenţii importante, mai ales fără invenţia lui Johannes Gutenberg: tiparul cu litere mobile. Producerea de ziare a devenit însă accesibilă şi profitabilă şi datorită altor invenţii. De exemplu, în anii 1860 a apărut presa rotativă şi astfel s-a putut tipări pe o rolă continuă de hârtie, nu pe foi de hârtie separate. La scurt timp după aceea s-au folosit maşini Linotype, cu care literele de metal erau aranjate în pagină pentru tipărit. Apoi, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, tehnoredactarea computerizată a luat locul costisitoarei operaţiuni de culegere manuală.

Între timp, ştirile au început să circule mai rapid. În anii 1840 începuse să devină tot mai răspândit telegraful, iar în anii 1870, maşina de scris, precum şi telefonul. Mai recent, milioane de oameni din zilele noastre sunt obişnuiţi cu calculatoarele, e-mail-ul şi faxurile folosite în presa scrisă. Reporterii ajung mai repede ca oricând la locul unde are loc evenimentul despre care vor să scrie: ei folosesc trenul, automobilul sau avionul. Iar cu ajutorul mijloacelor de transport rapide, tot mai multe ziare ajung acum la destinaţie.

Ce ştiri apar în ziare?

În lumea noastră ce devine tot mai mică, găsirea ştirilor nu constituie o problemă. „Problema constă mai mult în selectarea lor dintr-o avalanşă nesfârşită de ştiri“, declară redactorii ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. Agenţiile de presă asaltează ziarele germane cu aproximativ 2 000 de ştiri pe zi. Redactorii ziarelor sunt copleşiţi de mulţimea ştirilor venite de la reporteri, corespondenţi, emisiuni de ştiri şi din alte surse.

Două treimi din ştiri constau din anunţuri — comunicate de presă şi reportaje despre evenimente planificate precum concerte, evenimente sportive şi congrese. Redactorii trebuie să ştie care e segmentul de populaţie ce cumpără ziarul, astfel încât să satisfacă cererea de informaţii publicând subiecte de interes local, cum ar fi rezultatele recoltelor, aniversări şi sărbători.

Cele mai citite pagini ale ziarelor sunt pagina sportivă, rubricile comice, caricaturile politice şi editorialele. Interesante şi plăcute sunt şi rubricile de fapt divers, reportajele din alte ţări şi interviurile cu personalităţi sau specialişti pe anumite teme.

 Criza ziarelor

„În Germania, ziarele se confruntă cu cea mai serioasă criză financiară din istorie“, anunţa în 2002 ziarul Die Zeit. Iar Agenţia Elveţiană de Presă anunţa că anul 2004 a fost anul cu cel mai scăzut tiraj din ultimii zece ani. Dar ce s-a întâmplat cu cererea de ziare?

Un motiv ar fi că economia mondială a cunoscut un declin, ceea ce a afectat negativ publicitatea. Astfel, multe ziare au pierdut două treimi din profiturile pe care le obţineau din vânzarea spaţiilor publicitare. În perioada 2000–2004, ziarul american Wall Street Journal a pierdut 43% din profiturile obţinute din publicitate. În cazul unei redresări pe plan economic, va avea oare loc şi o revenire a reclamelor în ziare? Se pare că o mare parte din reclamele de pe piaţa imobiliară, de pe piaţa muncii şi a vânzărilor de maşini au fost absorbite de Internet. În prezent, ziarele au de luptat cu mass-media electronică — radioul, televiziunea şi Internetul.

Totuşi, cererea de ştiri nu s-a stins. Profesorul de economie media Axel Zerdick a declarat în paginile unui ziar din Frankfurt (Germania): „Criza nu e chiar aşa de gravă cum cred majoritatea jurnaliştilor“. Redactorul-şef al unui cotidian german e de aceeaşi părere: „[Ziarul] regional încă e puternic“.

Chiar dacă nimic nu poate concura cu ziarele în privinţa conţinutului şi a calităţii informaţiilor şi nici în privinţa puterii de a declanşa dezbateri publice, rămân totuşi unele întrebări. Putem avea încredere în modul în care prezintă ele ştirile? Şi cum putem trage maximum de foloase din citirea ziarelor?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

JURNALISMUL — O PROFESIE DIFICILĂ

Poate că unii îi invidiază pe jurnalişti. „Un ziarist căruia îi apare numele în presă se poate simţi împlinit profesional“, recunoştea un ziarist francez cu mulţi ani de experienţă. Totuşi, jurnalismul e o profesie care poate aduce şi dezamăgiri: un reportaj furat de un jurnalist rival, refuzul unui interviu solicitat, nenumărate ore în aşteptarea unui eveniment ce nu mai are loc.

Un reporter de la un ziar din Polonia amintea o altă problemă a jurnaliştilor: „Nu ştim când vom fi liberi sau când vom avea de lucru. Uneori, viaţa noastră particulară are de suferit, ritmul muncii noastre tulburând viaţa de familie“. Un ziarist din fosta Uniune Sovietică arăta care este probabil cea mai mare dezamăgire a celor din această breaslă: „Am muncit atât de mult, iar în final articolul nici n-a fost publicat“.

Iată ce declară un redactor sportiv la cel mai mare ziar din Olanda: „Adesea mi se spune că sunt o ignorantă. Unii cititori se înfurie sau se enervează. Şi cum uneori în sport spiritele se încing tare de tot, alţii chiar mă ameninţă cu moartea“. Aşadar, ce-i motivează pe jurnalişti să nu renunţe la această profesie?

E adevărat, pentru unii ar putea fi salariul. Dar nu pentru toţi. Un ziarist care lucrează la redacţia unui ziar din Franţa amintea dragostea lui faţă de scris. O ziaristă mexicană a spus: „Cel puţin reuşeşti să prezinţi ceva ce merită să fie ştiut“. Iar în Japonia, un redactor-şef la al doilea cotidian din lume ca tiraj a declarat: „Sunt bucuros să văd că i-am putut ajuta pe oameni şi când văd că se face dreptate“.

Bineînţeles, un ziar nu e doar rezultatul muncii jurnaliştilor. În funcţie de mărimea şi structura editurii, aici lucrează redactori, corectori, cei ce verifică informaţiile, arhivari şi mulţi alţii care muncesc din greu pentru ca ziarul să ajungă în mâinile noastre, dar care rămân în anonimat.

[Legenda fotografiilor de la pagina 4]

Un ziar german din perioada de început şi un stand de ziare din zilele noastre

[Provenienţa fotografiei]

Ziarul german: Bibliothek für Kunst – und Antiquitäten-Sammler, Vol. 21, Flugblatt und Zeitung, 1922