De la scenariu la film

ÎN ULTIMELE decenii, Hollywood-ul a devenit „o fabrică“ de filme cu mare succes la casă. Acest lucru are implicaţii la nivel mondial, întrucât multe filme americane rulează pe marile ecrane din străinătate doar după câteva săptămâni, sau chiar zile, de la premiera lor în Statele Unite. Unele sunt lansate în aceeaşi zi în toată lumea. „Comercializarea filmelor este o afacere prosperă, interesantă. Aşadar, când realizăm un film, avem în vedere difuzarea sa la nivel mondial“, spune Dan Fellman, preşedinte pentru distribuţia de filme la Warner Brothers Pictures. Ceea ce se petrece acum la Hollywood afectează mai mult ca oricând industria divertismentelor. *

Dar nici nu ne închipuim cât se munceşte pentru a se obţine încasări mari! Multe filme trebuie să scoată un profit de cel puţin 100 de milioane de dolari (70 de milioane de euro) ca să acopere doar costurile de producţie şi de marketing. Şi când te gândeşti că până la urmă totul depinde de reacţia publicului pe care n-o poţi anticipa! „N-ai de unde să ştii ce va fi captivant sau senzaţional pentru public“, spune David Cook, profesor de cinematografie, de la Universitatea Emory. Aşadar, ce fac realizatorii de filme pentru a-şi spori şansele de succes? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie mai întâi să înţelegem câteva lucruri de bază despre producerea filmelor. *

Pre-producţia sau pregătirea

Pre-producţia este adesea cea mai lungă etapă din procesul de realizare a unui film, dar şi una dintre cele mai importante. Ca în orice proiect de anvergură, cheia reuşitei este pregătirea. Investind mulţi bani în această fază, realizatorii filmului speră ca în etapa de filmare cheltuielile să se reducă simţitor.

Totul începe cu o poveste imaginară sau inspirată din realitate. Scenaristul  transformă povestea în scenariu. Înainte de varianta finală, scenariul poate fi revizuit de mai multe ori. El va conţine dialogul dintre personaje, o descriere succintă a acţiunii, precum şi detalii de natură tehnică, de pildă indicaţii de regie sau indicaţii pentru cameraman.

Scenariul, aflat încă în variantă nefinisată, este vândut unui producător. * Dar ce fel de scenariu caută el? Unul din care să facă un film pentru sezonul estival, un film pe gustul adolescenţilor şi al tinerilor — „generaţiei popcorn“, cum îi numeşte un critic de film. Aşadar, producătorul ar putea să aleagă ceva care să aibă priză la tineri.

E de preferat însă un scenariu care să se adreseze tuturor vârstelor. De pildă, un film despre un supererou de benzi desenate îi va atrage cu siguranţă pe cei mici care cunosc deja personajul. Şi nu încape îndoială că şi părinţii vor savura povestea alături de micuţii lor. Dar ce fac realizatorii de film pentru a le stârni interesul adolescenţilor şi tinerilor? Produc filme care au „conţinut incitant“, scrie Liza Mundy în The Washington Post Magazine. Dacă la asta adaugă limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă extremă, „vor obţine cel mai bun profit, deoarece astfel de filme atrag toate categoriile de vârstă“.

Dacă producătorul crede că scenariul promite, îl cumpără şi semnează un contract cu un regizor şi cu un actor sau o actriţă de succes. Când se lansează filmul, numele unui regizor renumit şi ale unor staruri vor cântări greu. Dar chiar şi într-o etapă de început, numele sonore pot atrage investitori pentru finanţarea filmului.

Un alt aspect al etapei de pregătire este realizarea storyboard-ului. Acesta constă în schiţe desenate pentru unele scene din film, mai ales pentru cele de acţiune. Storyboard-ul, folosit de directorul de imagine ca plan detaliat, scurtează timpul procesului de filmare. Iată ce spune regizorul şi scenaristul Frank Darabont: „Nimic nu-i mai enervant decât să pierzi timpul învârtindu-te pe platoul de filmare şi încercând să găseşti unghiul cel mai bun din care să filmezi“.

În etapa de pregătire sunt stabilite multe alte aspecte importante. De exemplu, care vor fi locurile de filmare? Va fi necesar ca echipa să se deplaseze la distanţe mari? Cum vor fi realizate decorurile? Va fi nevoie de costume? Cine se va ocupa de lumini, machiaj şi coafură? Dar de sunet şi de efecte speciale? Cine vor fi cascadorii? Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele chestiuni care trebuie luate în considerare înainte de a se realiza o singură secvenţă de film. Uitaţi-vă la genericul unui film cu costuri mari de producţie şi veţi observa că la realizarea lui au fost implicaţi sute de oameni! „Îţi trebuie un oraş întreg ca să faci un film“, spune un tehnician care a lucrat pe numeroase platouri de filmare.

 Producţia, sau filmarea propriu-zisă

Turnarea unui film pretinde timp şi bani, iar uneori poate fi obositoare. În anumite cazuri, un singur minut irosit înseamnă pierderea a mii de dolari. Actorii, membrii echipei şi echipamentul trebuie uneori duşi într-un colţ îndepărtat al lumii. Dar indiferent de locul de filmare, fiecare zi ce trece înghite o groază de bani.

Cei ce se ocupă de lumini, machiaj şi coafură ajung printre primii la locul de filmare. În fiecare zi, vedetele sunt pregătite ore în şir pentru a apărea în faţa camerei. Apoi, începe o zi lungă de lucru.

Regizorul supraveghează îndeaproape filmarea fiecărei scene. Până şi o scenă relativ simplă poate lua o zi întreagă. De obicei se foloseşte o singură cameră, prin urmare, scenele trebuie filmate din fiecare unghi. În plus, fiecare cadru trebuie filmat de repetate ori până iese perfect. Se urmăreşte şi corectarea greşelilor de natură tehnică. Fiecare filmare a aceluiaşi cadru se numeşte dublă. Pentru scenele mai lungi e nevoie de cel puţin 50 de duble! Apoi, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, regizorul se uită la toate dublele şi decide care dintre ele va fi păstrată. Procesul de producţie poate dura săptămâni sau chiar luni.

Post-producţia, sau montajul

În această etapă, se montează toate scenele. Mai întâi se sincronizează sunetul cu imaginea filmată. Apoi, monteurul, sau editorul,  montează secvenţele, obţinând o versiune preliminară a filmului numită copie de lucru.

Tot în această etapă se adaugă efectele sonore şi vizuale. Efectele speciale — unul dintre cele mai complexe aspecte ale procesului de producere a filmului — se realizează uneori cu ajutorul graficii pe computer. Rezultatele pot fi uluitoare. Imaginea şi sunetul par a fi desprinse din realitate!

În etapa de post-producţie se adaugă şi muzica de fond, căreia i se acordă o importanţă tot mai mare astăzi. „Acum, mai mult ca oricând, industria filmului cere ca muzica să fie originală. Şi nu ajung 20 de minute de muzică sau câteva acorduri pentru a marca momentele importante, ci e nevoie de mai bine de o oră de muzică!“, scrie Edwin Black în Film Score Monthly.

Uneori, filmul proaspăt montat este prezentat unui public atent selectat, probabil prietenilor sau colegilor regizorului care nu au fost implicaţi în producerea filmului. În funcţie de reacţia lor, regizorul ar putea să refacă unele scene sau chiar să renunţe la ele. Au fost situaţii când deznodământul filmului a fost modificat din cauza reacţiei nefavorabile a publicului.

Ultima etapă este difuzarea în cinematografe. Doar în această fază se va şti dacă filmul va fi un succes, un eşec sau undeva pe la mijloc. Acum intră în joc ceva mai mult decât profitul. O serie de eşecuri poate ruina cariera unui actor şi poate distruge reputaţia unui regizor. Gândindu-se la primii săi ani petrecuţi pe platourile de filmare, regizorul John Boorman a afirmat: „Am văzut destui colegi retrăgându-se din industria filmului în urma unor eşecuri. Dacă nu scoţi bani pentru şefi, dispari din lumea filmelor. Asta-i cruda realitate!“

Dar când se uită la afişe, oamenii nu se gândesc la problemele realizatorilor de filme. Principala lor preocupare este: „O să-mi placă filmul? Merită banii? O să mi se pară şocant sau jignitor? E potrivit pentru copiii mei?“ Cum am putea ţine cont de aceste întrebări când vrem să vedem un film?

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

„N-ai de unde să ştii ce va fi captivant sau senzaţional pentru public.“ — David Cook, profesor de cinematografie

[Chenarul de la pagina 6, 7]

STRATEGII DE MARKETING

Filmul e gata. Milioane de oameni abia aşteaptă să-l vadă. Va fi un succes? Să vedem ce tehnici folosesc realizatorii de filme pentru a-şi vinde produsul şi a face din el un blockbuster.

▪ ZVONURI: Unul dintre cele mai eficiente mijloace de a stârni interesul pentru un film este „word of mouth“ — sau zvonurile, cum sunt numite în industria filmului. Uneori, lansarea lor începe cu luni înainte de apariţia filmului pe piaţă. Poate că a fost prezentat ca o continuare (sequel) a unui film de mare succes. Vor juca oare aceleaşi vedete? Va fi la fel de bun (sau de prost) ca prima parte?

Uneori se iscă discuţii pe marginea unui aspect din film, bunăoară o scenă erotică prea explicită pentru un film cu audienţă generală (AG). Oare scena asta ofensează publicul chiar atât de mult? S-a întrecut cumva măsura? Realizatorii de filme se bucură de publicitate gratuită când aspectele controversate din film sunt dezbătute în public. De cele mai multe ori, asta le asigură un auditoriu numeros la premieră.

▪ MEDIA: Mijloacele clasice de publicitate includ afişe de film, reclame în presă, la televiziune, filme-anunţ, sau forşpanuri, difuzate în cinematografe înaintea unui film, precum şi interviuri luate vedetelor care fac publicitate ultimului lor film. În prezent, Internetul este instrumentul principal de a face reclamă unui film.

▪ MERCHANDISING: Produsele promoţionale pot stârni interesul pentru un film. De exemplu, la premiera unui film al cărui protagonist era un supererou de benzi desenate s-au vândut, printre altele, cutii de mâncare, căni, bijuterii, articole vestimentare, brelocuri, ceasuri, lămpi şi jocuri cu însemnele filmului. „De obicei, 40% din aceste produse se vând înainte ca filmul să fie lansat“, scrie Joe Sisto într-o revistă publicată de American Bar Association.

▪ PIAŢA CASETELOR VIDEO ŞI A DVD-URILOR: Un film care a avut încasări mici la box-office se poate bucura de succes la vânzările de casete video şi DVD-uri. Bruce Nash, care ţine evidenţa încasărilor la filme, afirmă că „40–50% din profituri provin de pe piaţa casetelor video şi a DVD-urilor“.

▪ CLASIFICĂRI: Realizatorii de filme s-au obişnuit să se folosească de clasificările în funcţie de categoria de vârstă a publicului. De pildă, ei pot introduce o anumită scenă pentru ca filmul să se adreseze numai adulţilor. Sau pot renunţa la unele scene pentru ca filmul să fie accesibil şi adolescenţilor. Liza Mundy scrie în The Washington Post Magazine că marcajul distinctiv al unor filme potrivite pentru adolescenţi „s-a transformat în mijloc de publicitate. Studiourile de producţie se folosesc de el pentru a le transmite un mesaj adolescenţilor — dar şi copiilor care abia aşteaptă să ajungă la vârsta adolescenţei —, şi anume că filmul e super. . . . Clasificările creează un soi de «tensiune între generaţii», avertizându-i pe părinţi şi atrăgându-i pe copii“.

 [Legendele fotografiilor de la paginile 8, 9]

CUM SE FAC FILMELE

SCENARIU

STORYBOARD-URI

COSTUME

MACHIAJ

PE PLATOUL DE FILMARE

 REALIZAREA EFECTELOR SPECIALE

ÎNREGISTRAREA MUZICII

MIXAJ

ANIMAŢIE PE COMPUTER

MONTAJ