Colectarea apei de ploaie — metode vechi şi noi

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

DE MII de ani, apa se află într-un ciclu continuu, urmând cursul ei firesc: evaporarea (din mare şi din sol), formarea norilor şi căderea precipitaţiilor. Acest sistem economic furnizează apă pentru toţi oamenii de pe pământ în cantităţi mai mult decât suficiente. Dar atunci de ce constituie apa o problemă uriaşă pentru omenire? Ce soluţii există? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să vedem care e situaţia în India.

 Având peste un miliard de locuitori, India se află în faţa unei situaţii dificile: resursele ei de apă au atins un prag critic. Dar de unde vine apa în această ţară? În regiunile îndepărtate din nord, râurile sunt alimentate primăvara din topirea zăpezilor şi a gheţarilor din Himalaya. Însă cea mai mare parte a subcontinentului indian depinde de ploile musonice anuale, care îmbibă cu apă solul uscat, umple puţurile şi lacurile şi ridică nivelul apei în toate râurile mari ce împânzesc ţara. În India, musonul e imprevizibil, fiind descris drept „un fenomen natural foarte exasperant şi dificil de prognozat“. Se mai spune că, „în pofida tuturor progreselor înregistrate în tehnologie, de la sateliţi la calculatoare superperformante . . ., este surprinzător cât de greu se poate face o prognoză“.

Perioada în care bate musonul durează, de obicei, între trei şi patru luni. Totuşi, în loc să plouă constant, o mare parte din precipitaţii cade în averse, adică ploi torenţiale de scurtă durată. Barajele se umplu până la cota maximă şi, ca urmare, trebuie deschise pentru a lăsa apa să curgă. Râurile ies din matcă, inundând terenuri agricole şi locuinţe. Din cauza industrializării şi a urbanizării societăţii de azi, au fost despădurite mari suprafeţe de teren. Prin urmare, nu există destui arbori care să reţină în rădăcinile lor preţioasa apă de ploaie şi astfel ea se infiltrează încetul cu încetul în adâncime. Ca urmare, torenţii spală solul de suprafaţă, erodând terenurile. Aluviunile se acumulează în lacuri şi iazuri, care devin mai puţin adânci, reţinând mai puţină apă. Pe scurt, o mare parte din preţioasa apă de ploaie se pierde.

Apoi ploile musonice se opresc. Tot restul anului vor fi numai zile însorite, ba chiar luni întregi de căldură toridă! În scurt timp, pământul se usucă, iar terenurile agricole, pârjolite de căldura soarelui, se crapă. Râurile cândva învolburate sunt acum nişte firicele de apă ce se scurg prin mijlocul unei întinse albii nisipoase. Cascadele dispar. Se sapă fântâni la adâncimi tot mai mari pentru a se ajunge la straturile acvifere şi, ca urmare, nivelul oglinzii apei scade. Când precipitaţiile sunt slabe, se instalează seceta, culturile sunt compromise, vitele mor, iar sătenii se mută la oraş, agravând şi mai mult problema apei de aici.

Dar lucrurile nu au stat mereu aşa. În trecut, pe tot cuprinsul Indiei, oamenii au înţeles că nu era bine ca viaţa lor să depindă numai de apa din râuri şi din lacuri, care, odată cu încetarea ploilor musonice, secau. Localnicii au învăţat cum să strângă apa de ploaie, folosind-o pentru necesităţile imediate, şi să o stocheze pentru zilele când ploile se vor opri. Aşa s-a ajuns să se colecteze apa de ploaie!

Necesitatea de a colecta apa de ploaie în prezent

Probabil vă închipuiţi că, având la dispoziţie tehnologia modernă, baraje, stăvilare uriaşe şi canale de irigaţii — care se văd la tot pasul în India —, nimeni n-ar mai fi interesat de metodele vechi de strângere a apei. De fapt, s-a renunţat la majoritatea acestor metode când oamenii au putut să-şi ia apă de la robinet chiar în casa lor sau în satul lor. Însă există motive întemeiate de îngrijorare. Pe parcursul ultimilor 50 de ani, megaproiectele din domeniul administrării apei nu au reuşit să ţină pasul cu necesităţile crescânde ale populaţiei şi cu trecerea rapidă de la o societate aproape în totalitate agrară la una industrializată. În plus, nu se  stochează suficientă apă pentru satisfacerea nevoii de apă din ţară.

În prezent, ecologiştii şi autorităţile preocupate de problemă sunt de părere că oamenii trebuie încurajaţi să se implice personal în conservarea apei. Populaţia e îndemnată să colecteze apa acasă, în fabrici, în şcoli, oriunde e practic să se depoziteze apă la o scară mică. De fapt, în multe state şi oraşe e obligatoriu ca noile clădiri să fie dotate cu toate utilităţile necesare colectării apei de ploaie!

În unele zone, milioane de litri de apă cad sub formă de precipitaţii şi, întrucât nu e strânsă şi stocată, apa se evaporă sau ajunge în mare. Colectarea apei de ploaie — bazată pe principiul de a aduna apa acolo unde plouă — înseamnă a strânge apă la nivel individual. Şi, spre deosebire de apa din baraje şi canale, pe care trebuie s-o plăteşti ca să o ai — fiind de altfel destul de scumpă pentru cei săraci —, această apă e gratis!

Unii au luat iniţiativa

Aşadar, mulţi oameni din India, preocupaţi de problema apei, se implică în conservarea ei. Unora li s-au acordat chiar distincţii internaţionale, cum e şi cazul lui Rajendra Singh, care a primit în 2001 prestigiosul Premiu Magsaysay pentru dezvoltarea comunităţii. Singh a înfiinţat o organizaţie nonguvernamentală cu ajutorul căreia a reuşit să readucă la viaţă râul Aravari (statul Rajasthan), care aproape că dispăruse. E o adevărată binecuvântare pentru un stat cu 8% din populaţia ţării şi cu numai 1% din resursele ei de apă! Timp de 15 ani, grupul condus de Singh a plantat arbori şi a construit 3 500 de rezervoare pentru colectarea apei (tradiţionalele johads), ridicând astfel nivelul de trai al sătenilor din zonă. Au fost şi alţii care au depus eforturi să colecteze apă. Chiar dacă aceste eforturi au trecut neobservate, ei au avut satisfacţia de a şti că au dat o mână de ajutor.

Industriaşii observă foloasele colectării apei: e ca şi cum s-ar suplimenta rezervele de apă ale oraşelor. Într-o fabrică de la periferia oraşului Bangalore, din sudul Indiei, a fost realizat un sistem simplu şi ieftin de colectare a apei de pe acoperiş. Apa de ploaie, care înainte se pierdea revărsându-se pe autostradă, acum e canalizată într-un rezervor cu o capacitate de 42 000 l. În sezonul ploios, se tratează zilnic 6 000 l de apă colectată pentru a putea fi folosită de cantina fabricii, inclusiv la spălarea veselei. Pentru aceasta nu se foloseşte nici un pic de apă din rezervele oraşului.

„O picătură de apă într-un ocean!“, ar spune unii. Dar să ne imaginăm că avem un cont în bancă în care banii sunt depuşi o singură dată pe an. Pentru necesităţile zilnice suntem nevoiţi să scoatem bani din cont; încetul cu încetul însă ajungem să scoatem mai mult decât avem în cont. Într-o bună zi, ne-am putea trezi că avem un sold debitor. Dar dacă timp de câteva luni din an ne găsim ceva de lucru şi reuşim să ne acoperim din salariu necesităţile zilnice, contul nostru va putea creşte. Să aplicăm acum acest principiu la conservarea apei. Ce obţinem dacă înmulţim micile economii de milioane de ori? Refacerea resurselor de apă, ridicarea nivelului oglinzii apei, umplerea straturilor acvifere şi o rezervă de apă la care se poate apela când nu va mai fi „salariu“, mai precis când nu va mai fi apă de colectat. Să nu uităm că apa de care dispunem e limitată. Aşadar, când apa se termină, nu există nici un „sold debitor“.

Soluţia definitivă

Planeta noastră poate satisface pe deplin necesităţile locuitorilor ei. Însă de-a lungul secolelor, lăcomia şi nechibzuinţa omului au făcut ca milioane de oameni să ajungă să trăiască în condiţii îngrozitoare. În pofida eforturilor unor persoane bine intenţionate, se vede clar că oamenii nu pot rezolva complet problemele legate de mediu. Din fericire, Creatorul acestei planete a promis că ‘va provoca ruinarea celor care ruinează pământul’ şi va restabili echilibrul în circuitul apei în natură, astfel că „în pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi“. De fapt, „pământul ars se va schimba în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape“. Atunci va fi înviorător să se colecteze apa de ploaie! — Revelaţia 11:18; Isaia 35:6, 7.

 [Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 21]

Reluarea unor vechi metode de colectare a apei de ploaie

APA DE PE ACOPERIŞ: Simplu şi ieftin. Acoperişurile uşor înclinate permit apei să se scurgă în streaşină, după care prin jgheaburi ajunge în bidoane. Apa e curăţată cu nişte filtre de plasă, nisip, pietriş şi mangal. Apoi e canalizată în rezervoare subterane sau în rezervoare aflate la nivelul solului. Ele sunt sigilate pentru a împiedica pătrunderea aerului, a razelor soarelui şi a materiei organice; apa e tratată cu alaun pentru limpezire, iar pentru a distruge bacteriile se adaugă clorură de var. Această apă poate fi folosită la grădinărit, la toaletă şi la spălatul rufelor. Dacă e tratată în continuare, devine potabilă. Surplusul de apă poate fi strâns în puţuri sau direcţionat în sol pentru refacerea nivelului oglinzii apei. Cea mai folosită metodă în oraşe.

NAULAS: Baraje de piatră pe cursul unei ape. Pe maluri sunt plantaţi arbori cu coroana groasă pentru a reduce evaporarea, iar în micile iazuri formate se pun plante medicinale pentru purificarea apei.

REZERVOARE DE PERCOLARE, RAPATS: Mici rezervoare construite în nisip sau sol pietros pentru a reţine apa de ploaie. O parte din apă e folosită, însă restul ajunge prin percolare la straturile acvifere, ridicând nivelul apei în fântâni.

BHANDARAS: Rezervoare subterane pentru captarea apei din izvoare, canalizată apoi în alte rezervoare unde e stocată pentru a fi utilizată în oraşe.

QANATS: Puţuri verticale săpate în zone deluroase pentru a capta apa de ploaie. Apa e strânsă în canale subterane, fiind apoi purtată datorită gravitaţiei pe distanţe mari până la puţurile de stocare.

REZERVOARE ÎN SERIE: Rezervoare din care apa se revarsă într-o serie de alte rezervoare aflate mai jos care colectează apa de ploaie.

[Provenienţa]

Prin amabilitatea: S. Vishwanath, Rainwater Club, Bangalore (India)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]

UN/DPI foto de Evan Schneider

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

UN/DPI foto de Evan Schneider