Splendori ferecate în întuneric

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SLOVENIA

ŢINÂND o lampă mică, Luka Čeč a pătruns încet în imperiul rece al beznei. Căţărat pe o stâncă din inima pământului, el a fost răsplătit cu o privelişte uluitoare. Înaintea ochilor i se deschidea o lume scânteietoare, o lume de basm. Ce descoperise? O nouă galerie a Peşterii Postojna din Slovenia.

Descoperirea, făcută în primăvara anului 1818, a marcat începutul a ceea ce, în prezent, stă la baza unei înfloritoare industri turistice şi a pus bazele speologiei, adică „studiului ştiinţific sau explorării peşterilor“. Ca să examinăm mai îndeaproape acest uluitor complex de peşteri, însoţiţi-ne cu gândul într-o călătorie în Postojna, un oraş din vestul Sloveniei.

O regiune în care peşterile abundă

Cuprinzând galerii şi peşteri cu o lungime totală de peste 20 km, Postojna este unul dintre cele mai mari complexe de acest fel din Europa. Cavernele se găsesc în regiunea Carst din Slovenia, un platou calcaros care pătrunde dinspre Marea Adriatică circa 50 km în continent şi se întinde între Munţii Dinarici şi Alpii Iulieni. Peşterile din Postojna se numără printre miile de peşteri ce împânzesc această regiune.

Cuvântul „carst“ a căpătat un sens mai larg. În prezent, termenul e folosit de geologii din întreaga lume pentru a defini un relief asemănător celui din Podişul Carst. Formaţiunile carstice sunt prezente în numeroase zone ale lumii precum Australia, America Centrală, China, Indochina, Rusia, Antile şi zona Mării Mediterane. Caracterizat printr-un sol sterp şi stâncos, terenul a cedat eroziunii care a făurit de-a lungul timpului peşteri, doline, râuri şi lacuri subterane.

Întrucât o mare parte din relieful Sloveniei e de tip carstic, adâncurile adăpostesc nenumărate caverne şi multe alte formaţiuni de acest fel. Faima Peşterii Postojna o egalează  pe cea a unor vestite peşteri carstice, precum Peştera Mamut din Kentucky (SUA) şi Peştera din Lu Ti Yen (China).

O vizită în peşteri

Prima descriere a Peşterii Postojna datează din secolul al XVII-lea, fiind consemnată de eruditul sloven Janez Vajkard Valvasor în cartea sa Slava Vojvodine Kranjske (Gloria ducatului Carniolia). Vorbind despre peşterile din zonă, Valvasor a spus că adăpostesc „nişte stâlpi foarte ciudaţi“. După părerea lui, aceştia semănau cu „tot felul de gângănii, şerpi şi alte lighioane . . . sau aduceau cu nişte feţe hidoase, cu nişte monştri, cu fantome şi cu alte lucruri înspăimântătoare“. El a mai adăugat: „Numeroasele galerii, gropi şi hăuri ce se deschid la tot pasul îţi sporesc groaza şi frica“. Nu e de mirare că, citind o asemenea descriere înfricoşătoare, puţini au mai îndrăznit să se aventureze în bezna sinistră a peşterilor!

Cu timpul însă, îndeosebi după descoperirea făcută de Čeč în 1818, popularitatea Peşterii Postojna a crescut. Chiar în următorul an, cavernele au intrat în circuitul turistic. Însă mulţi au reuşit să contemple aceste capodopere ale naturii numai după instalarea unui trenuleţ în 1872 şi după introducerea iluminatului electric în 1884. Dar ce au văzut ei?

Renumele de azi al complexului de peşteri Postojna l-au făcut superbele-i coridoare. Culorile vii şi formele bizare ale stalactitelor şi stalagmitelor îţi dau impresia că păşeşti într-o lume a bijuteriilor. Unele scânteiază de parcă ar fi bătute în diamante, iar altele te îmbie cu nuanţele lor calde, roşiatice şi ruginii. Inscripţiile de pe pereţi parcă-ţi grăiesc despre vizitatorii din veacurile trecute ce au admirat splendorile durate în calcar.

Noi specii

Explorarea vastelor cavităţi subterane a fost răsplătită prin descoperirea nu numai a unor formaţiuni geologice nemaiîntâlnite, ci şi a unor forme de viaţă necunoscute. Până în prezent, s-au găsit în complexul Postojna peste zece noi specii de vieţuitoare.

Čeč a făcut o astfel de descoperire în 1831, spre încântarea biospeologilor din întreaga lume. El a găsit un gândac de peşteră foarte caraghios, numit Leptodirus hohenwarti, care înseamnă „cel cu gâtul îngust“. Aşa cum dezvăluie chiar denumirea, acest gândac are un gât foarte subţire. Mai mult, în contrast izbitor cu capul lui mic, abdomenul e umflat, iar antenele-i sunt neobişnuit de lungi. Din nefericire, întrucât acel prim specimen găsit a fost distrus accidental, nu s-a putut efectua un studiu atent asupra speciei până la descoperirea unui al doilea exemplar, 14 ani mai târziu.

Un alt locuitor curios al peşterii e proteul de peşteră (Proteus anguinus). În 1689, Valvasor l-a numit „progenitura dragonului“. Acest mic amfibian este de atunci subiectul multor studii ştiinţifice.

Peşteri învecinate

Peşterile din Postojna reprezintă una dintre numeroasele reţele de peşteri din zonă. Peştera Škocjan din apropiere, introdusă pe Lista patrimoniului mondial a UNESCO în 1986, se remarcă prin măreţie. Vizitatorii rămân uluiţi de dimensiunile uriaşe ale cavernelor şi canioanelor sale. Se spune că sunt cele mai mari din Europa. De pildă, o parte a complexului are 300 m lungime, 100 m lăţime şi 110 m înălţime!

De strajă la gura Peşterii Predjama stă o mare fortăreaţă, fosta reşedinţă a legendarului cavaler Erazem Jamski. Se spune că acest castel a ţinut piept invadatorilor vreme de secole. Fortăreaţa putea fi aprovizionată prin pasaje subterane secrete ce dădeau în peştera de sub castel. Se zice că Erazem îşi bătea joc de asediatori aruncând în ei cu fructe proaspete sau cu carne friptă. Le dovedea astfel că, deşi era închis între zidurile castelului, nu ducea lipsă de nimic. Indiferent că povestea e adevărată sau nu, pasajele secrete sunt o realitate palpabilă.

Explorarea fascinantelor peşteri din regiunea carstică poate stârni emoţii nebănuite. Iată ce a mărturisit renumitul sculptor Henry Moore despre Peştera Postojna: „Nu am mai văzut niciodată o asemenea galerie de sculpturi al căror artizan e Natura!“ Dacă veţi avea ocazia să o vizitaţi, s-ar putea să fiţi şi voi de acord cu acest artist.

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 24]

„Peştele cu piele de om“

Proteul de peşteră (Proteus anguinus) este denumit pe plan local şi „peştele cu piele de om“, datorită culorii neobişnuite a pielii, care seamănă cu pielea omului. Acest vertebrat amfibiu trăieşte numai în apele subterane din regiunea carstică situată în nord-estul Italiei, din Slovenia şi mai la sud de această ţară. Pielea incoloră şi ochii atrofiaţi nu-l dezavantajează, deoarece îşi petrece toată viaţa în întuneric total. Interesant, se pare că unele specimene au trăit aproximativ 100 de ani, putând chiar supravieţui fără hrană mai mulţi ani.

[Provenienţa fotografiei]

Arne Hodalic/www.ipak.org

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

1. O peşteră din complexul Škocjan are o înălţime de 110 metri

2. Această fortăreaţă străjuieşte gura Peşterii Predjama

3. Peşterile Postojna sunt renumite în întreaga lume

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

Arne Hodalic/www.ipak.org