Un chip nou pentru Mailyn

RELATATĂ DE MAMA LUI MAILYN

De ce Mailyn, scumpa mea fetiţă în vârstă de 11 ani, a avut nevoie de un chip nou? Permiteţi-mi să vă povestesc.

Mailyn este cea de-a doua fetiţă a mea. S-a născut în Holguín (Cuba), la 5 august 1992. Tatăl ei, sora ei şi cu mine ne-am bucurat nespus când a venit pe lume. Dar fericirea noastră a fost de scurtă durată. La câteva zile de la naşterea ei m-am îmbolnăvit de varicelă, iar o lună mai târziu, Mailyn a luat şi ea aceeaşi boală.

La început, starea ei nu a fost gravă, dar apoi s-a înrăutăţit şi Mailyn a trebuit să fie dusă la spital. Aici a primit o bună îngrijire medicală, dar sistemul ei imunitar era atât de slăbit, încât a contractat o infecţie. Am observat pe năsucul ei o roşeaţă neobişnuită. Medicii au spus că de vină era o bacterie rară şi foarte agresivă.

Deşi i-au fost administrate imediat antibiotice, în doar câteva zile bacteria a desfigurat-o. Până când medicii au reuşit să stopeze infecţia, Mailyn îşi pierduse aproape complet nasul, buzele, părţi din gingie şi din bărbie. Infecţia ajunsese până la un ochi.

Când eu şi soţul meu am văzut-o, am izbucnit în lacrimi. Cum i s-a putut întâmpla aşa ceva fetiţei noastre? Mailyn a stat la terapie intensivă câteva zile, dar medicii nu-i dădeau şanse de supravieţuire. Soţul meu nu contenea să-mi spună: „Pregăteşte-te pentru ce-i mai rău“. Însă, când am luat mânuţa lui Mailyn, care se afla în incubator, ea m-a strâns tare. În acel moment am ştiut că va trăi. Atunci, i-am spus soţului meu: „Fetiţa noastră nu va muri. Dar, în situaţia ei, ce fel de viaţă va duce?“ În fiecare dimineaţă când ne trezeam, ne gândeam că poate n-a fost decât un vis urât.

În timp ce noi eram la spital, fetiţa noastră mai mare, Maydelis, care atunci avea şase ani, stătea la părinţii mei. De-abia aştepta ca Mailyn să se întoarcă acasă. O ştia pe surioara ei ca pe o păpuşă cu ochi mari şi albaştri. Când am adus-o însă pe Mailyn acasă, Maydelis a văzut că sora ei arăta ca un monstru.

„De ce să sufere copilul meu atât de mult?“

După o lună şi jumătate de spitalizare, am luat-o pe Mailyn acasă. Nu ne-am întors în locuinţa noastră de la oraş, pentru că nu voiam să o vadă nimeni pe fetiţă. Ne-am izolat într-o căsuţă la ţară, în apropiere de ferma părinţilor mei.

La început o alăptam, câte puţin, prin locul unde îi fusese gura. Nu putea să sugă. Însă când rănile au început să i se vindece, deschizătura aproape că s-a închis. Nu-i puteam da decât hrană lichidă cu biberonul. După ce a împlinit un an, ne-am întors la Holguín, unde medicii i-au făcut patru operaţii ca să-i lărgească „gura“.

Mă tot întrebam: „De ce să sufere copilul meu atât de mult?“ Am căutat răspunsul la diferite centre de spiritism şi m-am  rugat la icoanele pe care le aveam. Dar nimic nu mi-a adus alinare. Remarcele dureroase ale unor rude şi prieteni m-au derutat şi mai mult. Unii spuneau: „Dumnezeu ştie de ce lasă să se întâmple lucrurile astea“. Alţii îmi ziceau: „E o pedeapsă de la Dumnezeu“. Eram foarte îngrijorată gândindu-mă şi la ce-i voi spune lui Mailyn când va creşte. Odată, când încă era mică, Mailyn l-a întrebat pe tatăl ei: „De ce n-am şi eu nas ca toţi ceilalţi?“ Tatăl ei n-a putut scoate o vorbă, a ieşit afară şi a izbucnit în lacrimi. Am încercat să-i explic ce s-a întâmplat. Ea încă îşi aminteşte cum îi spuneam că un gândăcel i-a mâncat năsucul şi guriţa.

Capăt o speranţă

Chiar când treceam prin cele mai grele clipe, mi-am amintit că vecina mea e Martoră a lui Iehova. Am rugat-o să-mi arate în Biblie de ce permite Dumnezeu ca fetiţa mea să sufere atât de mult. Am mai întrebat-o: „Dacă boala asta e o pedeapsă de la Dumnezeu, de ce trebuie să plătească Mailyn pentru ceva ce-am făcut eu?“

Vecina a început cu mine un studiu pe baza cărţii Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ *. Încetul cu încetul am înţeles că nu Dumnezeu era vinovat de ce i se întâmplase lui Mailyn şi că lui îi pasă cu adevărat de noi (Iacov 1:13; 1 Petru 5:7). Am început să apreciez minunata speranţă că sub domnia Regatului ceresc condus de Isus Cristos nu va mai exista suferinţă (Matei 6:9, 10; Revelaţia 21:3, 4). Ceea ce am învăţat mi-a dat putere şi m-a impulsionat să merg la întrunirile creştine ale Martorilor lui Iehova. La început, soţului meu n-a privit cu ochi buni noile mele preocupări spirituale. Însă nu m-a oprit să studiez Biblia, deoarece studiul mă ajuta să fac faţă situaţiei noastre grele.

Ajutor din străinătate

Când Mailyn avea doi ani, un reputat chirurg plastician din Mexic a auzit de cazul ei şi s-a oferit să o trateze gratuit. Primele operaţii au fost făcute în 1994. Am stat cu Mailyn aproape un an în Mexic. La început nu am putut lua legătura cu Martorii lui Iehova, n-am asistat la întrunirile creştine şi, ca urmare, am slăbit pe plan spiritual. Apoi, un Martor din localitate a luat legătura cu noi; astfel, ori de câte ori  aveam ocazia, ne asociam cu fraţii noştri. Când ne-am întors în Cuba, am reînceput studiul biblic şi mi-am revenit din punct de vedere spiritual.

Pe atunci soţul meu nu era încă interesat de Biblie. Dorind să-i trezesc curiozitatea, îl rugam să-mi citească fragmente din publicaţiile bazate pe Biblie, pretextând că astfel înţelegeam mai bine. În cele din urmă, fiind îngrijorat că lungile călătorii în Mexic puteau dăuna căsniciei noastre, el s-a simţit îndemnat să înceapă un studiu biblic. Se gândea că dacă am fi uniţi pe plan spiritual, am putea suporta mai uşor perioadele în care eram despărţiţi. Şi chiar aşa a fost. Eu, soţul meu şi fiica mea mai mare ne-am botezat ca Martori ai lui Iehova în 1997.

Pe parcursul primelor noastre şederi în Mexic, Mailyn îmi spunea că dacă gândăcelul nu i-ar fi mâncat faţa, n-am fi fost nevoite să stăm departe de tatăl şi de surioara ei. Era cumplit de greu ca membrii familiei noastre să fie separaţi atât de mult timp. Îmi amintesc însă de o vizită făcută la filiala din Mexic a Martorilor lui Iehova, numită Betel. Ne-a ridicat foarte mult moralul. Mailyn spunea că nu vrea să mai fie operată — a cincea oară pe parcursul unei singure şederi —, pentru că vindecarea era foarte dureroasă. Dar câţiva Martori care slujeau la filială i-au promis că dacă era curajoasă şi se opera, aveau să dea o petrecere pentru ea când se întorcea de la spital. Aşa a acceptat să fie încă o dată operată.

O las pe Mailyn să descrie ce a simţit: „Eram tare entuziasmată că voi merge la o petrecere la Betel. Aşa că am fost foarte curajoasă în timpul operaţiei. Petrecerea, la care au venit mulţi fraţi şi surori, a fost extraordinară. Ei mi-au dăruit multe felicitări pe care le am şi acum. Încurajările primite mi-au dat puterea să suport şi următoarele operaţii“.

Progres pe calea adevărului şi ajutor pentru a persevera

Mailyn are acum 11 ani şi a trecut prin 20 de operaţii de refacere a feţei. Deşi acestea au ajutat-o enorm, ea tot nu-şi poate deschide gura complet. În schimb, Mailyn a fost întotdeauna curajoasă şi optimistă. Mai mult, ea a apreciat lucrurile spirituale întotdeauna şi din toată inima. De la vârsta de şase ani s-a înscris la Şcoala de Minister Teocratic, iar la 27 aprilie 2003 s-a botezat. La un moment dat conducea trei studii biblice. Odată, când eram în Mexic, i-a vorbit unui domn care a acceptat să studieze Biblia cu ea. Mailyn l-a invitat la Comemorarea morţii lui Cristos şi la alte întruniri ale congregaţiei, iar el a asistat cu mult interes.

Când Mailyn predică din casă în casă, unii oameni se uită la faţa ei şi o întreabă dacă s-a ars. Mailyn profită de ocazie pentru a le împărtăşi speranţa bazată pe Biblie că Iehova îi va da un chip nou în viitorul paradis. — Luca 23:43.

Durerea pe care Mailyn a îndurat-o în urma operaţiilor şi a batjocurilor din partea altor copii este de nedescris. Dar unde a găsit ea ajutor? Mailyn răspunde cu convingere: „Iehova este cu adevărat real pentru mine. El îmi dă tăria şi curajul de a suporta totul. Nu mai vreau să fiu operată pentru că medicii nu mă pot ajuta mai mult. Ei nu vor putea niciodată să-mi redea chipul pe care l-am avut când m-am născut. Dar ştiu că Iehova îmi va da un chip nou în paradis şi voi fi iarăşi frumoasă“.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 26]

„Iehova îmi va da un chip nou în paradis“

[Text generic pe pagina 27]

Încetul cu încetul am înţeles că nu Dumnezeu era vinovat