Când copilul nu se opreşte din plâns

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA

MEDICUL a confirmat bănuielile mamei. Copilul avea o formă tipică de colică. Acest sindrom afectează „unu din patru sugari“, se spune în ziarul canadian Globe and Mail. Printre simptomele afecţiunii se numără câteva ore de plâns cel puţin trei zile pe săptămână. Ce poate face într-o asemenea situaţie un părinte îngrijorat? Pediatrii spun că, în multe cazuri, părinţii şi copilul nu trebuie decât să aibă răbdare. Dar cât timp?

În urma unui studiu recent efectuat în Canada în rândul mamelor cu copii care sufereau de colică s-a descoperit că, la peste 85% dintre aceştia, simptomele dispăreau înainte ca sugarul să împlinească trei luni. Cercetările, coordonate de dr. Tammy Clifford, şefa secţiei de epidemiologie de la Institutul de Cercetări al Spitalului de Copii din Eastern Ontario, au mai dezvăluit că un copil bolnav de colică nu afectează pe termen lung sănătatea mintală a mamelor. „La şase luni după naştere sunt exact la fel ca mamele al căror copil nu suferă de colică“, spune dr. Clifford. „E aproape ca o amnezie: după ce copilul încetează să mai plângă, mamele uită prin ce au trecut.“

În Globe se spune că aceste noi cercetări publicate de dr. Clifford şi colegii ei „aduc detalii semnificative în cunoaşterea ştiinţifică, deoarece atestă existenţa a trei categorii de copii cu colică: cei a căror afecţiune apare şi dispare în primele trei luni de viaţă, cei a căror afecţiune persistă mai multe luni fără semne de ameliorare şi un grup restrâns la care problema apare după mai multe luni de la naştere“. Un studiu ulterior urmăreşte dezvoltarea copiilor cu colică, iar, în acest sens, ultima categorie de copii ridică probleme deosebite.

Se crede că plânsul fără încetare este factorul declanşator în „sindromul copilului zdruncinat“. Aşa cum preciza ziarul Globe, „plânsul în sine nu-i dăunează copilului, însă zdruncinarea lui, chiar şi pentru puţin timp, poate provoca leziuni neurologice de durată sau chiar moartea“.

Totuşi, există şi o latură pozitivă a plânsului continuu la sugar. În acelaşi ziar se mai spune: „Cercetările au demonstrat că sugarii care plâng mult primesc mai multă atenţie din partea celor ce îi îngrijesc: sunt atinşi mai mult, li se zâmbeşte mai mult, li se vorbeşte mai mult şi sunt ţinuţi mai mult în braţe“.