Ascultând universul în Australia

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

UN CANGUR îşi ridică deodată capul, ciulindu-şi urechile spre sursa unui zgomot ce abia se distinge. Sunetul provine de la mai multe antene ale unor radiotelescoape, care se mişcă încet pe şine. În liniştea acestui ţinut, antenele şi animalul se opresc parcă împietriţi — o ciudată combinaţie de natură şi tehnologie.

Astfel de scene pot fi adesea văzute în zona rurală din New South Wales la Australia Telescope National Facility (ATNF), care se află în apropierea oraşului australian Narrabri. Reţeaua de şase antene parabolice, dintre care una fixă şi cinci mobile, este conectată la o antenă parabolică cu diametru de 64 m, situată în apropierea oraşului Parkes, şi la o altă antenă parabolică cu diametru de 22 m, aflată în apropiere de Coonabarabran. Când aceste antene lucrează în sincron, ele funcţionează practic ca o singură antenă parabolică gigantică. Chiar şi puterea acesteia poate fi mărită, conectând-o la telescoapele din Tidbinbilla, în apropiere de Canberra, şi din Hobart (Tasmania).

Aceste instrumente extraordinare scrutează cerul din emisfera sudică, pătrunzându-le enigmele. Dar de ce toate aceste eforturi? O broşură a ATNF declară: „Cu puţină curiozitate se descoperă lucrurile mari“.

Elucidarea enigmelor spaţiului cosmic

Telescopul Parkes a fost dat în folosinţă în octombrie 1961 de Lordul De L’Isle, pe atunci guvernator general al Australiei. El a prezis plin de entuziasm: „Acest instrument va atrage atenţia oamenilor de ştiinţă din întreaga lume. Nu avem cuvinte să spunem cât este de important în elucidarea enigmelor spaţiului cosmic“.

Încrederea guvernatorului general era justificată. Inaugurarea oficială a acestui centru de observaţie a constituit un eveniment extrem de important pentru ştiinţa, relativ nouă, a radioastronomiei. Cartea Beyond Southern Skies afirmă: „Inaugurarea oficială a telescopului Parkes . . . a fost un eveniment marcant pentru lumea ştiinţifică din Australia. Ideea telescopului s-a născut  cu zece ani în urmă, la proiect s-a lucrat patru ani, iar construirea lui a durat doi ani“.

Directorul Centrului Narrabri, dr. David McConnell, a declarat revistei Treziţi-vă! că ATNF este cel mai mare centru de radioastronomie din emisfera sudică. El a adăugat: „Radioastronomi din multe părţi ale lumii folosesc acest centru pentru cercetări ştiinţifice şi pentru studierea universului. Amplasamentul unic al ATNF permite, mai bine ca oriunde, accesul la bolta cerească vizibilă în emisfera sudică“.

Văzând ceea ce nu se vede

Spre deosebire de telescoapele optice, radiotelescoapele adună informaţii sub formă de unde radio care sunt interpretate şi analizate, iar apoi, convertite în imagini vizibile. Aceasta nu este o sarcină uşoară, deoarece semnalele radio sunt foarte slabe.

De exemplu, dacă întreaga cantitate de energie captată în ultimii 40 de ani de telescopul Parkes de la semnalele radio ar fi transformată în energie electrică, aceasta ar alimenta un bec de 100 W doar pentru a o sută milioana parte dintr-o secundă! Aceasta este opinia lui Rick Twardy, director al departamentului ştiinţific la ATNF. De îndată ce informaţiile sunt adunate, ele sunt trimise la un computer uriaş care adună şi compară toate semnalele pe care le recepţionează antenele. „Computerul de la Centrul Narrabri poate procesa 6 000 de milioane de date pe secundă“, a explicat David McConnell. Rezultatele sunt în continuare procesate, iar apoi trimise sediului ATNF din Sydney, unde sunt convertite în imagini radio. Când aceste imagini sunt combinate cu informaţiile obţinute de la telescoapele optice, sunt dezvăluite câteva dintre uimitoarele minuni ale universului.

Radiotelescoapele însă pot lucra şi singure în anumite proiecte de cercetare. De exemplu, semnalele radio foarte slabe, precum cele transmise de pulsari, sunt mai bine recepţionate şi procesate de antenele parabolice mai mari, cum e cea din Parkes. Prin urmare, acest telescop a fost folosit la descoperirea a peste jumătate dintre pulsarii cunoscuţi în univers. A mai fost folosit la recepţionarea şi la retransmiterea imaginilor reprezentând primii paşi pe lună şi a jucat un rol deosebit de important în misiunea de salvare a lui Apollo 13. A avut partea sa şi în multe alte descoperiri şi, ca să dăm numai două exemple, în descoperirea inelelor lui Einstein şi a rămăşiţelor unei supernove. — Vezi chenarul de mai jos.

Suntem singuri în univers?

Deşi la ATNF se pune accentul pe cercetările ştiinţifice şi pe căutarea răspunsurilor la întrebările dificile despre univers, un mic grup de cercetători folosesc ATNF pentru a investiga o altă problemă: Există şi alte civilizaţii în univers? Această întrebare îi frământă pe mulţi cercetători numiţi exobiologi; termenul derivă din alăturarea cuvintelor greceşti exo, însemnând „în afară“, şi bios, însemnând „viaţă“.

Cum pot radiotelescoapele să ajute la găsirea unui răspuns la această întrebare dificilă? Unii exobiologi sunt de părere că dacă ar exista şi alte civilizaţii în univers, ar trebui să fie mult mai vechi decât a noastră şi, prin urmare, ar avea cunoştinţă de semnalele radio şi le-ar folosi ca să intre în legătură cu Pământul. Câţiva oameni de ştiinţă speră să descopere alte civilizaţii,  mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a noastră.

Însă mulţi alţii nu sunt atât de încrezători. Unii exobiologi recunosc chiar că semnalele radio captate, ce par a demonstra că există viaţă în univers, „s-au dovedit a fi de la o singură civilizaţie: a noastră“! Dr. Ian Morison, inginer-şef la radiotelescopul British Jodrell Bank, a spus: „Acum 20 de ani credeam că în galaxia noastră ar putea exista până la un milion de alte civilizaţii. Acum cred din ce în ce mai mult că civilizaţia umană este unică“.

Dar oricât de unică este civilizaţia umană, noi, oamenii, le creem multe probleme astronomilor, împiedicându-i de fapt să adune informaţii din univers. Din cauza zgomotului electronic, este din ce în ce mai greu să „asculţi“ universul.

„Linişte, vă rog! Încerc să ascult!“

Undele radio mai puternice, generate de oameni, estompează undele radio naturale emise de corpurile cereşti, „mediul radio devenind asurzitor“, se afirmă în Science News. Această interferenţă se datorează calculatoarelor, cuptoarelor cu microunde, telefoanelor celulare, emisiunilor televizate şi radiofonice, radarului militar, sistemelor de sateliţi şi transmisiilor radio între turnurile de control şi avioane. Semnalele care provin din aceste surse trebuie separate de cele care ne parvin de la galaxiile din spaţiu.

Pentru a evita cât mai mult interferenţa, radiotelescoapele din Australia şi din alte părţi ale lumii au fost amplasate în locuri îndepărtate. Dar chiar şi acele locuri par a nu fi suficient de îndepărtate. Iată cum deplângea un articol din Science News această situaţie: „Radioastronomii se tem că în curând nu vor mai avea nici un loc liniştit unde să-şi facă cercetările. . . . Într-o bună zi, poate că-şi vor putea instala telescoapele într-un loc care va rămâne probabil mereu liniştit: pe îndepărtata lună“.

Însă, în pofida tuturor acestor dificultăţi, cercetările de la ATNF continuă să dezvăluie multe detalii despre un univers extraordinar, detalii pe care cu ochiul liber nu le-am putea niciodată vedea. Toate acestea ar trebui să ne dea tuturor ocazia de a medita la cât de minunată este planeta noastră în acest impresionant univers şi să ne umple de apreciere faţă de Creatorul cerului şi al pământului.

[Chenarul de la paginile 16, 17]

DIN CE ESTE ALCĂTUIT UNIVERSUL?

Galaxii:

Sisteme stelare uriaşe. Stelele sunt ţinute în interiorul sistemelor de atracţia gravitaţională

[Fotografia]

Imagine radio a grupului de galaxii M81

[Provenienţa fotografiei]

Imagine obţinută prin amabilitatea NRAO/AUI/NSF

Quasari:

Corpuri cereşti asemănătoare stelelor, posibil cele mai îndepărtate şi mai luminoase corpuri cereşti din univers

[Fotografia]

Imagine radio a unui quasar aflat la o depărtare de şase milioane ani-lumină. Se crede că sursa lui de energie este o gaură neagră supermasivă

[Provenienţa fotografiei]

Copyright Australia Telescope, CSIRO

Pulsari:

Corpuri cereşti — despre care se crede în general că sunt stele neutronice în rotaţie rapidă — ce emit radiaţii, mai ales unde radio foarte regulate

[Fotografia]

În această imagine făcută în domeniul luminii vizibile, un pulsar este obiectul care se vede slab în centrul nebuloasei Crabul

[Provenienţa fotografiei]

Observatorul Hale/NASA

Nove:

Stele care devin dintr-o dată de mii de ori mai strălucitoare şi care apoi revin treptat la intensitatea lor iniţială

Supernove:

Nove care sunt de milioane de ori mai strălucitoare decât soarele

[Fotografia]

Rămăşiţă a unei supernove: Imagine radio cu roşu, raze X cu albastru, lumină vizibilă cu verde

[Provenienţa fotografiei]

Raze X (NASA/CXC/SAO)/optic (NASA/HST)/radio (ACTA)

Inelele lui Einstein:

Poate o galaxie să se ascundă în spatele alteia? Nu, nici dacă s-ar alinia perfect. Galaxia din faţă acţionează ca o lentilă gravitaţională uriaşă şi curbează lumina sau undele radio emise de galaxia din spate, creând ceva asemănător unor inele de lumină

[Provenienţa fotografiei]

HST/MERLIN/VLBI National Facility

[Diagrama de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Aşa cum radiografiile ne ajută să vedem interiorul corpului omenesc, imaginile radio ne pot ajuta să vedem mecanismele interioare ale universului

UNDE RADIO

MICROUNDE

RADIAŢII INFRAROŞII

DOMENIUL VIZIBIL

RADIAŢII ULTRAVIOLETE

RAZE X

RAZE GAMA

[Provenienţa fotografiilor]

Steven Stankiewicz

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Sus: Cinci dintre cele şase antene aflate în apropiere de Narrabri

[Provenienţa fotografiei]

S. Duff © CSIRO, Australia Telescope National Facility

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Antena parabolică cu un diametru de 64 m, din apropiere de Parkes

[Provenienţa fotografiei]

Photo Copyright: John Sarkissian

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

J. Masterson © CSIRO, Australia Telescope National Facility